duminică, 24 septembrie 2017

Perle, perluțe (11)

- Vreau să îi faci motițe! solicită minorul, predându-mi șoarecele croșetat abia terminat.
- Ce să îi fac?
- Motițe. Cu ață. Așa, motițe luuuungi...
- ”Motițe”, unde anume?
- Aici la bot, mami, ca și lui Tom. Cu ață.
Bun, am aplicat rozătorului două perechi de mustăți. De ață, evident.

- Cu cine te-ai jucat azi la grădi?
- Cu doi băieței.
- Foarte frumos. Cum îi cheamă?
- Tadeas, vine răspunsul.
- Și pe celălalt?
Cugetă puțin:
- Adidas...?

- Doamna noastră a fost bolnavă azi.
- Da? Și cu cine ați făcut ore?
- Cu Frau S. Și cu Gogoașă.
- Cu cine????
- Cu Gogoașă. Așa a zis că o cheamă, se justifică proaspătul școlar, văzând atâta uimire.
Trebuie să văd mâine cum o cheamă pe tanti, ceva îmi spune că-i aproape imposibil numele ăsta (plus că aduce cu un personaj din "Habarnam").

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu