sâmbătă, 16 septembrie 2017

Somn ușor!

1:23. A.m., adică noapte adâncă. Mă trezesc în scrâșnet de dinți, unul dintre copii îmi trage duios un picior în coaste. Încerc să acopăr și să mut incriminatul trei centimetri mai spre marginea patului. O secundă mai târziu plonjez să prind copilul care, contorsionându-se cumva în somn, dădea să aterizeze cu capul înainte pe podea. Evident că sunt foarte, foarte trează. Pipăi pitpalacul, constat o poziție cumva oblico-transversală pe axa lungă a patului - aha, de-aici dezechilibrul, eu mutasem un corp poziționat cu totul altfel. Ăla mic protestează în somn, se foiește, se agită, îmi dă una peste ochi, se descoperă la loc. Îl acopăr. Se descoperă. Eu insist. El sforăie indignat. Ok, no problem, lasă-te descoperit, eu vreau să dorm...
Mă întorc optimistă cu spatele la teroristul din dreapta.
Descopăr o altă mână mică sub mine, o îndepărtez. Nu vrea, revine. Pipăie în alt somn după plapuma mea. A lui e pe jos. O ridic, îl învelesc. Pentru procedură părăsesc riscant mijlocul patului - când să mă întorc la cei 30 cm de spațiu care-mi revin din totalul 2 metri al patului, nu mai am loc.
Încerc un mic tetris cu cei doi, socotindu-mă să încep cu cel mai ușor dintre ei. Nope, se încoardă și revine la poziția inițială. Risc să îl trezesc, și-atunci nu scap fără vreo 3 cărți cu Lightning Mcqueen. În fond doarme liniștit mititelul...
Îl pipăi pe frate-su, să mă asigur unde-i e capul. Încerc să-l trag de pe locul meu. E greu, nu-l mai pot ridica. Scarpin încet un spate, șoptesc la ureche 'hai în brațe' - el mă caută în continuare spre mijlocul patului. Nu, hai că-s aici, la margine, hai, pui... Mormăie ceva, pune un picior peste celălalt copil... la stilul ăsta nu mai ajung eu să dorm.
Eliberez copilul 1 de sub copilul 2. Dau din coate, împing, trag plapuma, mut perne cu capete (sau picioare?). Nu, loc nu.
Îmi iau așternutul și mă mut în patul unuia dintre ei, în camera vecină. Greuceanul meu deja a renunțat la luptele nocturne și și-a adjudecat un pat de copil, ce bine de el, sforăie, n-are treabă.
Adorm - sau așa mi se pare.
Un picior mic mă împunge în spate, pe jos se târăște o vietate neidentificată. Cât pe ce să îmi scape un urlet de spaimă - dar nu e decât copilul mic cu covorul de la duș și vreo 43 de mașinuțe adiacente, care vrea să doarmă cu mami. Adică pe jos. Celălalt e mai treaz sau mai adormit, nu-mi dau seama, s-a cățărat lângă mine în pat și vrea o bucată bună de plapumă. Sau toată. Și perna mea.
Pun micul în pat, caut a doua pernă, a treia plapumă, mobilul la îndemână că trebuie să mă deștepteze cineva la ore rezonabile - 2:11. Aha.
Constat că mi-e cam frig și parcă puțin ud. Știam eu că avem nevoie de scutece noaptea, încă... dar copiii nu sunt uzi, poate puțin transpirați, și încovrigați unul în altul, sau unul peste altul, nu-mi dau seama pe pipăite pe întuneric. Egal. Ce-i ud??? Ah, prosopul de duș...
Călătoresc cale de 3 metri până la baie, mă schimb de pijamaua udă, detectez plapuma doi în cealaltă cameră - patul matrimonial e gol și îmbietor, și nici nu-i ud...
- Mami, eu vreau să dorm cu tine, se aude o voce mică somnoroasă.
- Și eu!
Ok, mutăm iar plapume, perne, mașinuțe și copiii în patul inițial, îmi fac loc în cei 30 de cm ai mei. Un copil pune un picior peste mine, capul pe un umăr. Celălalt se împinge cu capul în burta mea, vrea mai aproape la căldură, dar numai în unghi de 90 de grade față de mine, ceea ce se dovedește mai dificil logistic.
Pfff, am uitat mobilul dincolo, îmi trece mie prin cap. După greutatea capetelor și respirație, par să doarmă adânc, risc să mă duc după mobil. O fracțiune de secundă mă gândesc la varianta de a rămâne în patul doi, dar cum nu am poftă de alte migrații pe timp de noapte, mă strecor la loc între cei doi.
- Mami, nu-i frumos ce faci, te rog să mă lași să dorm! mă întâmpină o șoaptă indignată. - Mie mi-e somn și tu te tot fâțâi, te rog să te potolești.
Serios????
N-au rost polemicile la miezul nopții. Mă bag în pat, copilul mă ia în brațe. Dau să adorm.
- Mami, hai să îți spun o poveste, să ți se facă somn.
Mvai, da, desigur.
Probabil adormisem, când mă zgâlțâie ușurel:
- Mami, după ce că nu mă lași să dorm, nici nu asculți povestea.
Grrrhhh!
- Mami. Vreau laaaaapte!
Cobor după lapte. Calc greșit pe ultima treaptă, îmi zdrelesc cotul de perete. Ceasul de la cuptor arată 2:56. Încă 30 de secunde de încălzit...
Sus, amândoi dorm. Pe locul meu.
Mă întind pe unul dintre locurile lor rămase libere. Reușesc performanța să cad din pat în somn - 3:49.
Mai pierd vremea pe net, că nu pot adormi așa, la comandă.
Adorm. Scap tableta pe jos - 4:59. Nu, 5:00.
La 6:15 sună deșteptarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu