Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

joi, 16 martie 2017

Tot din gardă

Vine salvarea, aduce un pacient tânăr pe targă. Suspect de apoplexie. Boah, mă enervez direct, că nu aveam loc pe terapie intensivă, ceea ce știau și paramedicii. Mă rog, îl descarcă la noi în "primiri urgențe", pun monitor, luăm tensiune...
Om cam de vârsta mea, transpira abundent în 3 straturi de tricou-bluză-hanorac matlasat. Întreb ce-l deranjează, ce simptome are. Până să răspundă, văd alergând pe hol un nene cărunt, pe la 70 de ani, nevrozat de zici că-l fugăreau talibanii, urlând ca un apucat "Unde e copilașul meu?".
Pfui, acum am și psihoză acută de tratat. Cum nu era decât 02:30, o plăcere. Mai ales că psihiatrul de gardă doarme ca un pui, până răspunde ăla la telefon și se gândește dacă îmi ia sau nu pacientul, se face mâine.
Asistenta îl interoghează pe nenea, era tatăl tânărului din urgență. Tânăr, adică bine peste 30. Când își vede "copilașul", se repede la el și începe să îl pipăie peste tot, întrebându-l dacă e bine. Până să mă minunez eu și să aflu dacă tinerelul aparține vreunei minorități culturale mediteraneene, pe același hol scena se repetă identic cu o tanti de vreo 70, gata să se prăbușească, roșie la față, dispneică, agitată. Evident, mama coconului.
Cu cei doi părinți îngrijorați alături, dau să examinez pacientul, revenind la întrebarea centrală, cea a simptomelor. Cei doi încep să îmi explice concomitent ceva, "puiul" tace, făcând o impresie suferindă. Cum nu înțeleg nimic, îi rog politicos sa taca. Stupoare, foiala, nemultumire nedisimulata. 
Super suferindul pacient imi spune cum ca lui ii transpira picioarele. Nah, ok, si mai departe? 
Mai departe, nimic. Asta era problema, ca ii transpirau picioarele. Si i se parea ca ii tremura putin, si a chemat salvarea crezand ca are apoplexie, si vrea pe loc sa fie vazut de un neurolog, de un cardiolog si sa 'primeasca' un MRT.
Simteam ca ma ia cu racori. Zic, ok, jos sosetele, sa vad picioarele alea care tremura.
Nu, el nu da jos sosetele, nu vede nici un motiv pentru care sa ii cercetez eu picioarele, ca el stie ca nu din cauza sosetelor transpira. 
Cat pe ce sa ma loveasca pe mine apoplexia. 
Aplic regula de 3 simpla: 3 respiratii adanci, luat de la capat cu lamuritul politicos al pacientului. Ala, nu si nu, ca el nu descalta sosetele. Se mai baga si mami puiului, daca nu pot sa il las incaltat, ca ii e frig. Imi venea sa o bat: nu spusese mai inainte 'puiul' ca II TRANSPIRA picioarele? Da, zice ea, poate de la frig... 
Trec la artileria usoara: refuza examinarea, il trimit acasa nediagnosticat. 
Oh, zice mami, dragul meu, lasa pe doamna doctor sa se uite la picioarele tale, daca asa vrea, mai bine stai o noapte aici pana se clarifica problema, pe terapie intensiva...
Mie imi da cu virgula (chiar daca nu aveam paturi pe terapia intensiva): 'puiul' nu avea practic nimic de internat. Fac ceva analize de rutina, nu descopar nimic nici acolo, pun diagnostic de 'posibila somatizare a unei afectiuni necunoscute', diagnostic diferential prostie crunta. Insosetatul inca nu voia sa se desparta de  sosete, desi n-a avut nimic impotriva restului examenului clinic. 
Tati se face cam palid, surprind eu cu coada ochiului... respira cam greu, cauta un scaun... Mami si puiul dau inainte cu simptome inventate... tati se aseaza in sfarsit pe scaunul eliberat de mine, ofteaza si pica la podea ca lemnul. Insosetatul incepe sa urle: 'taticul meu, taticutul meu, ce ma fac eu fara tine?'. Mami tipa ascutit. Se aduna cele trei asistente, punem pe tati in pozitie, aducem defibrilatorul, ma rog, de-astea, de urgenta, fara sa luam in seama restul trupei de urlatori. 
Pe scurt, tati a facut un atac vascular cerebral, de a trebuit sa il transfer cu sirena si medic la neurologie (va amintiti, nu aveam paturi pe intensiv, si de fapt nici posibilitati de diagnostic imagistic la 02:50). 
Undeva pe la 4:00 raman din nou cu mami si puiul, uitati intr-un colt. Zic, nah, poate vreti sa mergeti dupa salvare, sa vedeti ce e cu tati. Nope, zice mami, puiul ramane aici pentru investigatii, eu iau un taxi (cale de vreo 30 de km, costa ceva in Germania), puiul oricum nu are permis de conducere, ca e prea firav sa faca scoala de soferi. Firav, da, la 1,90 si ca. 110kg... 
In concluzie, am internat 'puiul' pentru investigatii pana a doua zi pe lumina, cand Oberarzt i-a pus frumos in vedere ca urmatoarele investigatii vor avea loc la psihiatrie. Atunci, brusc, au incetat sa ii mai transpire picioarele si a constatat ca isi poate suna mamica sa il culeaga cu taxiul... sa-l duca acasa, presupunem noi. 
Nu mult ne-a fost dat sa presupunem, pentru ca am fost sunati de la sectia de neurologie a celei mai apropiate clinici universitare cu rugamintea sa trimitem prin fax scrisoarea de externare a puiului, care se gasea acum la ei in urgenta pentru ca... ii transpirau picioarele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu