Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

miercuri, 27 iulie 2016

Din nou despre Apocalipsă

Iar ne paște Apocalipsa.  

Acu' io-s cam ocupată vineri, nu cred că voi putea participa și la acest eveniment :)).
Vineri se închide spitalul. Cineva a propus să scriem un necrolog în ziarul local - nu, nu la pagina de anunțuri mortuare, să nu jignim pe careva. Nici la cea cu nunți, că deh, nunta cu înmormântarea nu se potrivesc. Atunci? Păi, concluzionează tanti de la redacție, la pagina cu anunțuri imobiliare, că doar e vorba despre o clădire/instituție. Doh! 

Propunerea mea a fost să punem un steag mare negru la intrare, sau peste ferestrele holului, să se vadă și din avion. Doliul, adică. Am recoltat ceva priviri sceptice și pe urmă ignore. Nu că m-ar jena. Mai aveam o propunere, dar aia implica violența brută și nu poate fi pusă în practică, deci...

Ieri am avut ultima gardă. Cool, mi-am luat cărți și tricotaje, să nu mă plictisesc, că primirile urgențe erau închise, internările sistate, terapia intensivă deja demontată, un singur pacient pe secție. Somn ușor... N-a prea fost. Tot la 3 minute a sunat telefonul. Mai avem paturi libere? Wtf, cam 100, da, problema e cu personalul lipsă și dotările DEMONTATE. (Pentru fini cunoscători, suntem cu totul abgemeldet în IVENA, vineri ne șterg definitiv din sistem). Oh, să vă trimit o sincopă ușoară... Nu, nu, NU, că nu am ce-mi trebuie... Stupoare la capătul firului: "Da' e doar o sincopă!". Întreb, sincopa asta e conștientă cumva? (Tare mă bătea gândul că nu). Habar n-avem, vă facem legătura cu locul faptei... Ca norocul. Pacient inconștient. Nope, nu-i de noi.

Alt deștept de coleg de la un spital mare din zonă, ore mai târziu, după ce îmi adusese Salvarea (da, RTW, ăia care văd în IVENA că suntem blocați) un pacient tânăr cu fibrilație atrială de novo, leșinat în pădure, dar conștient: da' noi ce să facem cu el? Voi nu-l puteți stabiliza? Că trebuie doar monitorizat și scăzută frecvența... Zic, tăticule, uite ce, noi suntem ăia din vârf de munte, jumătate demontați, fără terapie intensivă, practic la nivel de medicină de familie sau sub (adică nu mai putem trata pacienți cu risc vital, nu că am ceva cu medicina de familie, pur și simplu e vorba de dotări). Clar că i-am scăzut frecvența, da' aritmie de novo la tineri fără antecedente cardiace sau de boli cronice, cu 2 pierderi de cunoștință în decurs de o oră poate ascunde chestii mult mai nasoale. Zice, stai să vorbesc cu șeful. Și aștept pe o melodie enervantă până mi se acrește, mai injectez puțin metoprolol în băiatu' din pat, rânjesc la asistenta care zbiară la mine să transfer pacientul, urmăresc fascinată cum frecvența cardiacă pe monitor o ia razna în sus, scap telefonul că pacientul dă ochii peste cap, sărim toți pe el, asistenta scapă defibrilatorul pe podea, firele ăstuia trag frumos și monitorul după ele - ce mai, Apocalipsă în toată regula. Pacientul revine (singur și fără ajutorul nostru) la starea de conștiență, din telefon se aud ceva răgete. Ridic obiectul de pe unde alunecase: ăia credeau că la noi e atentat terorist. Nope. Aveți noroc, altfel ne-ar trebui mai multe paturi. Ah, oh, ok, trimiteți pacientul, dacă e așa de grav...

La raportul de gardă de azi, șeful era să dea el însuși în fibrilație: trei internări noi (recordul absolut al ultimelor două săptămâni), unul dintre pacienți greu transferabil, miriade de cazuri ambulante, majoritatea hilare, vreo două chirurgicale nasoale (yeak, am cusut în ultima gardă - detest chestia asta pe pacient, io mi-s cu goblenurile). Plus monitorul și defibrilatorul distruse - no big deal, oricum erau vechi și proprietatea altcuiva, posibil asigurate, da' nu-i treaba noastră.

Și despărțirea de dimineață: "Ne vedem la înmormântare vineri?". Clar. Că oricum e anunțată Apocalipsa aia "pe bune", ce mai am de pierdut?

Aici anuntul 'postat' de colegi pe spital direct:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu