Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Grădinița de fițe

... sau cum să revenim la obsesia care nu ne-a consacrat, dar ne-a păpat mai mult de doi ani - lui din copilărie, mie (întreit) din viață. 

Frecventează din nou grădinița. Una de fițe, că după îndelungi dezbateri am ajuns noi la concluzia că sistemul cu grupe clasice e mai ok pentru copil decât haosul inerent din grădinița concurentă. După două luni au descoperit dumnealor că pruncul scrie, știe alfabetul, cifrele, numere mari și alte bazaconii intelectuale, de nu le venea să creadă :)). Se pare că iar nu au ascultat ce le-am povestit eu la minunatul "interviu de integrare" (sau cum altfel aș putea să traduc nemțescul "Aufnahmegespräch"?). 

Da' să nu dau cu parul, că voiam de fapt să îmi exprim mulțumirea. Copilul meu ăla care se zvârcolea în urlete apocaliptice de câte ori ne apropiam de grădinița veche acum sare fericit din mașină când îl depun la asta nouă. Ocazional mai aud "Azi nu mergem la grădi, vreau la locul de joacă", dar e o raritate. Dimineața se petrece normal, plecarea e lină, "predarea" pruncului către educatoare se desfășoară urgent și civilizat. Îmi povestește că îi place de educatoare, de îngrijitoare, de pedagoga sportivă, de unii copii. Nu pare să își fi făcut brusc prieteni, dar se antrenează cu plăcere în jocurile de grup, atât statice cât și dinamice. Un băiețel potențial prieten a devenit persona non grata după ce l-a mușcat pe Viezure. Despre unii copii îmi spune frecvent că "se uită urât" la el (nici ăia nu debordează de prietenie, unele jocuri degenerează violent, după câte am putut eu observa). 

Deocamdată nu am nici eu un contact prea strâns cu alte mame, nici nu mă astept la asta, pentru că noi locuim în altă parte de localitate (cum ar fi, am schimbat cartierul, oh, vai, ce ciudat!). Suntem la stadiul de salut, eventual un mic schimb de cuvinte despre vreme, copilul cel mic însoțitor, activitatea pe ziua în curs, banalități de-astea de două propoziții și un zâmbet de circumstanță. Plus că pruncul va frecventa școala primară asta de care aparține, la noi în cartier, nu pe cea de care aparțin majoritatea colegilor lui (e după adresa poștală, cu arondare pe localități și pe străzi, există și derogări în cazuri speciale). 

Pe de altă parte, grădinița asta a organizat în cele 3 luni de când am primit noi loc mai multe evenimente sociale decât mi-a fost dat să văd în restul anilor - și mai urmează. Bazar cu lucruri pentru  copii, ieșire pe biciclete cu părinții urmată de grătare în curtea grădiniței, festival stradal, masă cu părinții (inițiativa comitetului de părinți, pe fiecare grupă, ca să faciliteze socializarea între adulți - din păcate noi eram în concediu în perioada aia), seminare pe teme de educația copiilor, activități extracurriculare sportive, ședințe foto, Festivalul Toamnei (ăsta urmează, acum am văzut afișul). Oamenii se străduiesc, clar. Se observă și în activitățile grupei: au produs sare de baie din ierburi aromate (am donat borcanase mici și lavandă, alți părinți au donat sare grunjoasă, petale de trandafiri, mentă, busuioc și mai știu eu ce), au țesut la un război de țesut de jucărie, au ornat sala de grupă cu păianjeni (deh, vine Halloween) făcuți din amprentele palmelor lor (sper să îmi amintesc să îi pozez, mi se par cool), au confecționat ciuperci, broaște, melci și alte farafastâcuri. Părinții sunt responsabili cu aprovizionarea cu fructe și legume pentru gustări, prin rotație. Apă și ceai oferă grădinița la discreție, suntem rugați să nu dăm copiilor băuturi pe lângă micul dejun. 

În plus, după fulminanta adaptare, copilul și-a dezvoltat (sau reactivat) și limbajul, turuie toată ziulica în două limbi, fapt confirmat și de educatoare. Diferența față de vechea grădiniță e de domeniul fantasticului, abia acum îmi dau seama cât de rău s-a simțit el dincolo. E tare liniștitor să îmi știu copilul într-un loc plăcut lui, să-l văd relaxat și zâmbitor. Îmi place că mă ia de mână să îmi arate colegii, îngrijitoarele, jucăriile lui preferate (casa de marcat cu bani, triciclete, excavator la groapa cu nisip pe care te poți așeza și manevra). Mai aud și "facem x sau y că așa a zis educatoarea la grădi" (el le spune pe numele mic, eu mă adresez lor cu formula hiper politicoasă "dna Nume-de-familie"). 

Să mai spun că a crescut într-un an cât alții în 5? Nu de alta, dar pe hainele lui există mențiune "7-8" ani, și jachetele de iarnă deja îl încap alea de "9-10" ani, dacă ar fi să utilizeze și altceva decât un maieu sub ele. La picior poartă un lejer 32. De cântărit nu l-am mai cântărit demult, că mi-ar pieri cheful de luat în brațe (și acum l-a pălit pe el alintatul, de unde după ce a învățat să meargă nu îl prindeai nici cu arcanul). Acu' vreo 3 luni măsura cam 120cm înălțime, de atunci observ că i-au rămas scurte bluzele, deci a crescut din nou în înălțime. Și scrie, scrie, scrie, povestește, dansează, vrea din nou la parasailing și cu jet ski-ul pe mare. 

9 comentarii:

  1. Las. ca.i bine, si.a gasit in sfarsit si el locul. :-) Conteaza mult si oamenii, copiii simt imediat cu cine au de.a face. Noi am scapat de halloween, Matei are o educatoare care nu e fana, in opinia sa copiii trebuie sa vada si sa invete lucruri frumoase, asa ca nu pot decat sa ma bucur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, sa stii ca e super ca au scapat de Halloween! N-avem noi si norocul asta... Bine, paianjenii sunt ok, sper sa nu recreeze scene din Zombie Apocalypse. Deocamdata ne-au cerut doar dovleci pentru taiat figuri, fiecare taie ce vrea - noi vom incerca sa facem o fata zambitoare.

      Ștergere
  2. Wow, ce bine ca ii place. Te-am tot citit cand scriai despre fostele gradi...si imi dau seama ca era nashpa sa-l stii ca nu e ok...
    Are 4 ani si 7 luni? Si deja peste 120cm?? Wow! Si eu, care credeam ca Andreiul (la 3 ani si 10 si 110cm) e mare. :)) Andrei are in jur copii de 4 ani jumate mai micuti ca el...asa ca mereu pare ca e cel mai mare din "gasca"... La picior va ajungem imediat: 31:)))In curand va purta baschetii mei:)))).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viezurele are aproape un an in plus fata de Andreiul vostru, daca nu ma insel cam atata purta si el in perioada respectiva. Intre 3 si 4 ani am trecut de la 98/104 la 122, sa nu mai vorbim de cat i-a crescut piciorul. Si da, e intrebat frecvent cum ii place scoala :)). La noi nu se vad mari diferente in "gasca", sunt copii de varste diferite. Dar mi s-a intamplat sa intreb candid daca vreun copil sau altul a implinit 2-3-4 ani cand ei aveau minim 2 ani in plus, ca mi se pareau mici in comparatie cu al meu :)). Ups!

      Ștergere
  3. mă bucur mult că pruncul se fericit la noua grădiniţă! :)

    voi sînteţi foarte înalţi? :) juniorul familiei noastre de aici face 7 primăveri în decembrie (!!), tată-so are 2,02 şi mumă-sa 1,70 şi el poartă maxim mărimea 128.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar piticanii nu suntem :)). Taica-su se apropie de 2m, eu sunt mai inalta ca mama juniorului :)). Cred ca si copiii au ritm de crestere diferit, nu ii poti compara asa, pauschal. Si ai mei cresc diferit, constat dupa hainele pastrate, ca din unele marimi peste care cel mare a sarit nu am aproape nimic, din altele am si de vara, si de iarna, ceea ce inseamna ca a purtat aceasi marime minim 2 sezoane (deci vreo 6 luni). Sa nu mai povestim de diferentele dintre numere in functie de marca si magazin! Am impresia ca un centimetru nu e identic pentru toti confectionerii de textile.

      Ștergere
  4. tare ma bucur ca ati gasit ( in sfirsit!!!) o gradinita calumea!!!

    RăspundețiȘtergere