Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

duminică, 19 aprilie 2015

Răzbel: vânătoarea de grădinițe

Cum spuneam, cu repeteție: nu există grădinițe private-private pe o rază de 30 de km în jur. Avem trei private-subvenționate, ceea ce nu mă ajută prea mult. Respectiv două grădinițe Waldorf, cu liste de așteptare cât China, și una "internațională" cu predare bilingvă germano-engleză. 

Apoi mai avem grădinițele bisericilor catolică (nu au locuri) și evanghelică (din septembrie). Astea cică practică un concept pedagogic mai decent (Berliner Konzept), care include și ceva activități reale, în locul haosului de la cea "de stat". Cea evanghelică mai e și foarte aproape, mi-ar surâde teoretic, rămâne să o vizităm, să cunoaștem oamenii. 

Există și grădinița sportivă (fotbal, gimnastică, atletism, schi), asta cică e tot a orașului, dar în cooperare cu asociația sportivă. N-am înțeles, probabil ceva formă de organizare juridică mai moțată (avem ceva asemănător și la spital, deci suntem spital universitar și/sau confesional, după cum ne convine. Dar să nu divaghez). Când am sunat inițial să întreb de locuri și procedura de înscriere, am dat peste o "duamnă" care mi-a spus pe un ton afectat că vai, cum îmi pot închipui că au locuri, când la ei lista de așteptare e și de 4 ani?!? Băi să fie, aristocrație! Dar cum mă prinsese foarte cu capsa pusă pe grădinițe în general, o întreb sec dacă e adevărat că iau copii de la 3 ani - da, desigur! Și ăia de când sunt pe lista de așteptare, dinainte de concepție??? Tace. Tac și eu. După 10 secunde, se decide să mă îndrume să completez formularele de înscriere de la ei de pe site, deși - subliniază, că-i păream uitucă (probabil din cauza accentului meu tipic nemțesc) - lista de așteptare e... lungăăăăă... și prioritățile... criteriile de selecție... În concluzie, nu trebuia să îmi fac nici o speranță că plodul fiul meu ar putea avea șansa vieții, de a fi acceptat în Raiul grădiniței. Drept care, nervoasă la culme, pun mâna și completez formularele pentru amândoi copiii - da, pe ăla mic l-am înscris din 2017, sic!, le semnez cu dr. medic, așa, de arțag (mânca-mi-ai accentul, înfumurato!), la rubrica "cerințe speciale" scriu înot, pian, karate shotokan, dans sportiv și/sau patinaj artistic, minim 2 limbi moderne (engleză/franceză ideal, accept și spaniolă, arabă sau dialectul mandarin), mâncare raw vegană (așa eram de pissed off), pedagogie Montessori sau echivalentul. Mai aveam puțin și adăugam și un strop de fizică cuantică, dar, fată de caracter ce mă aflu, am reușit să mă abțin :)). 

Următoarele pe listă erau celelalte grădinițe ale orașului, dintre care cea mai apropiată de noi are și câteva locuri libere. (Să nu uit să povestesc cum obțin eu informații din târg, de la nemțoaicele secretoase). Directoarea ăsteia pare relativ normală la cap, prin comparație cu restul ”catindatelor”, grădinița e mai mică, nu e suprapopulată, iar copiii par implicați în diverse activități de modelaj, pictură, îngrijit pești în acvariu (da, la grădinită! pești vii în acvariu!). Singurul minus: sistemul pedagogic de ”fiecare își alege singur ce vrea să facă”, pe care eu nu îl pot înțelege, în special la grupa de vârstă 3-4 ani. Adică, dacă îl întrebi, fiu-meu vrea să se urce în copac și să vâneze mămăruțe până se plictisește. Sau ceva asemănător. Nu, nu vrea să se joace cu ceilalți copii decât când trebuie să plecăm acasă. Și nu îi plac dinozaurii de jucărie pentru că ”fac urât”. Mi s-a explicat că, în teorie, minunatul sistem ar trebui să dea copiilor de ales între două variante prestabilite, gen gimnastică sau pictură, iar cineva - bănuiesc că educatoarea lui principală - ține evidența activităților la care a participat copilul în timpul săptămânii; dacă acesta nu a schimbat din proprie inițiativă activitățile, se intervine pentru a asigura diversitatea (să mai spun că timp de aproape două luni mi-am găsit copilul modelând plastelină, pe motiv că ”numai asta vrea”?  voia adică la educatoarea responsabilă de sala respectivă).

Momentan am stabilit trei ”interviuri” cu cele trei grădinițe care întrunesc criteriile ”există loc” și ”am primit acceptul”. L-am mai înscris la multe, dar mi s-a spus din start că avem șanse mici, că locurile sunt date, că suntem pe lista de așteptare etc. Sunt foarte curioasă...

______________________

Partea întâi
Partea a doua

2 comentarii:

  1. Si noi vom incepe inscrierile la gradinite. Bun, aici in Munchen sunt multe si este de unde alege. Dar procesul de cautat-gasit e si aici lung si enervant. Oricum va doresc succes si sper sa gasiti ceva decent :).

    RăspundețiȘtergere
  2. Succes. Sunt convinsa ca nu peste tot e aceeasi situatie, dar intre timp am auzit din diverse surse despre experiente similare, deci se pare ca nu e vorba de ceva nemaiintalnit. Ce am facut de data asta: am vizitat aceeasi gradinita de mai multe ori impreuna cu copilul (Schnuppernachmittag e odata pe luna sau cu Anmeldung). Bine, si pe prima o vizitasem, dar o singura data, deja eram inscrisi cu loc garantat. Am vorbit cu fiecare educatoare in parte (evident ca nu erau toate prezente), am incercat sa imi dau seama ce se ascunde sub super amabilitatea directoarei (ca pestele de la cap se impute), si sa aflu cate ceva despre experientele altor parinti. Despre unele gradi am gasit bewertung pe internet, evident nu despre a noastra, dar imi imaginez ca in München ai mai multe sanse sa gasesti, poate pe forumuri specializate. A, si la gradi cu pretentii nu strica nici o recomandare de-a sefului sau a unui alt personaj cu greutate in comunitate (neoficial, oficial sunt valabile doar criteriile de selectie afisate - sau nu - pe site-ul gradinitei sau al comunitatii).

    RăspundețiȘtergere