Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

marți, 17 martie 2015

Răzbel: desfășurare de forțe

Cred că bănuind ceva, directoarea a anulat interviul de evaluare periodică, sub pretextul că mai trebuie să vină odată consilierul. Pffff, mă gândeam, astea nu pot purta o conversație fără consilier, ce să mă mai aștept din punct de vedere pedagogic? Întreb și eu, de data asta, pentru ce consiliere? Păi... pentru că e nevoie! Ok, dar pentru ce anume? Așa, de siguranță. Mda. Promițător. 

Vine carnavalul cu ale lui costumații, tema zilei fiind marea și viața subacvatică. Pun mâna și produc costumul copilului, care copil pare încântat, atât de rezultat, cât și de ideea carnavalului, cântă prin casă ceva neidentificat, dar nou, și vorbește de ”Seepferdchen” (căluți de mare). Ah, sosește lunea cu pricina, transport Viezurele la grădiniță... Error, că se lasă cu niște urlete de n-am mai auzit de ceva vreme, nu vrea nicicum să intre în sala de gimnastică unde ceilalți copii cântă și dansează. Vine directoarea, care mă întreabă condescendent cum mă poate ajuta. Wtf, cucoană, poate luând copilul în sală cu tine??? Zic, și dau să plec, că îl apucase isteria și pe bebe din căruț. Nici vorbă, Viezurele se agață de mine cu disperare. Mbon, directoarea dispare în sală, noi luăm loc pe canapea în hol, eu cu aburelile gen ”Auzi ce frumos cântă copiii!”, ”Vrei să le arăți costumul tău?” etc. Într-un târziu se liniștește, începe să se joace cu puzzle, nici gând de intrat în sală. Activitatea se termină, copiii se împrăștie pe la grupele lor. Încerc să bag micul urlător în grupa lui, la care educatoarea, fără măcar să îmi răspundă la salut, îmi comunică cum că nu are timp de el, să mai aștept dacă vreau. N-am vrut, am luat copilul chirăitor de o aripă și duși am fost, fără să spunem că plecăm. Mă așteptam măcar să sune careva să se intereseze unde am dispărut. Cred că dacă îl lăsam acolo și se evapora nu ar fi observat. 

A doua zi, circul se repetă identic; de data asta educatoarea încearcă să îl ia în brațe cu forța și îmi spune să plec odată, că numai rău îi fac. Între timp îl scapă pe jos, că se zbătea. Atunci mi-a sărit muștarul rău. Am înhățat copilul, am urlat la ea că asta nu e pedagogie, ci tortură, și că vreau să vorbesc imediat cu directoarea. Credeam că nu văd bine când am identificat un zâmbet de satisfacție pe chipul ei, dar a apărut directoarea adjunctă, preocupată, vezi Doamne, de faptul că ridicasem vocea, afișând același zâmbet insidios. I-am repetat și ei că metodele lor pedagogice sunt o glumă proastă, că nu mai accept minciuni și incompetență, și că am de gând să vin cu avocatul, după ce îi fac plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorului. Oh, dar vai, eu sunt de vină, cocoloșesc copilul, de-aia nu funcționează adaptarea (mă lași??? Adaptare, după 11 luni??? Când aproape în fiecare zi l-am lăsat acolo urlând și am plecat?). Și că organizează o întâlnire cu directoarea, la ora x, dacă îmi convine. Ce să spun, merci de favoare, să mă mai duc și acasă cu doi copii! Ah, și poate vine și soțul... 

Ca norocul, am reușit să îl las pe Viezurino cu o vecină, iar cel mic a dormit liniștit în cărucior toată discuția. Le-am spus de-a dreptul că mă deranjează minciunile lor repetate, că discriminează copilul și pe umă se așteaptă să vină consilierul să ”regleze” pruncul, dar ele nu fac nimic din ce le-a recomandat acesta, că pun diagnostice medicale și că răspândesc fără acordul meu informații false despre copil, că îl fac pe el responsabil pentru ușile lor neîncuiate și pentru lenea crasă de care dau dovadă (la creșă vedeam periodic desene făcute de el, aici, zero, plus că a început să vorbească prin semne, că așa i-a arătat una dintre educatoare, care o ținea una și bună că pruncul nu înțelege germana, de-aia nu o ascultă). Și că în aceste condiții îl retrag pe Viezurino, iar plângerea merge frumos la primărie. Nici o reacție, cu excepția întrebării despre părerea soțului în legătură cu retragerea. Suntem o familie, cucoană, avem aceeași părere! Că doar și lui i-au înșirat, în diverse ocazii, fix aceleași tâmpenii. 

Fac o mică paranteză ca să povestesc despre cum nu sunt mama nebună care reiese din text. Înainte să le acuz de discriminare și minciună pe marile formatoare de minți și suflete, am făcut investigații la niște specialiști competenți, ca să nu vorbesc fără acoperire. Curios e că specialiștii, fără să le fi spus nimic unul despre celălalt, au ajuns independent la concluzia la care ajunsesem și eu - deși nu doream ca punerea ei în practică să fie atât de dramatică: soluția constă în schimbarea grădiniței. Am întrebat-o pe directoare de ce, dacă în timpul ultimei noastre discuții a afirmat că i se pare o idee atât de bună, nu a propus ea însăși această minunată soluție mult mai devreme. Nici un răspuns concret, doar o bălmăjeală despre cum Viezurelui îi va fi greu să se adapteze, dar schimbarea îi va face precis foarte bine. Uh??? 

Prin urmare, de câteva săptămâni Viezurele stă acasă cu mine și cu Iepurino, și pare să îi meargă super. Se joacă, citește, se zbenguie, am început cursurile de înot. Nu îi lipsește deloc grădinița. Nu se mai trezește plângând, doarme bine, mănâncă bine, vorbește și ciripește, se joacă încântat cu bebe. I-am propus în repetate rânduri să mergem împreună să ne luăm rămas bun de la educatoare (am avut și cu ea o scurtă discuție la o zi după cea cu directoarea) și de la copii. Nope, nu vrea. Nici cu mine, nici singur, nici cu tati, niciodată. 

Între timp prospectăm grădinițe - oferta e redusă spre deloc, iar grădinițele ”private” sunt... subvenționate de către primării!!! Deci criteriul principal de obținere a unui loc îl constituie domiciliul pe raza localității respective. Și error, în localitatea noastră nu există nici o grădiniță ”privată”! Iar alealalte nu au locuri, prin definiție. 

Am făcut și plângerea la primărie, ni s-a promis un loc la schimb într-o altă grădiniță, cale de 20 de minute plimbare peste câmp sau 2 minute cu mașina.

Despre odiseea căutării și - sper! - a găsirii unui loc la o grădiniță cu educatoare normale, în episodul viitor. 

_______________________________________
Prima parte a seriei: aici

7 comentarii:

  1. Oau, suna fioros! Oricum nivelul meu de germana e scazut, cred ca nu intelegeam mai nimic din ce-mi spuneau. Partea buna e ca Iuliei ii place la gradinita! Educatoarea este foarte stricta, impune reguli, cu toate acestea Iulia o iubeste si merge cu drag la gradinita. Acum cata germana intelege Iulia nu stiu, dar am vazut ca a inceput sa se joace cu copiii. La inceput i-a fost greu sa socializeze.
    Iti urez spor la gasirea unei gradinite bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate la voi nu sunt specimene de-astea, ma gandesc ca atmosfera generala si atitudinea fata de copii depind mult de orientarea conducerii. Evident ca la inceput socializeaza mai greu, mai ales din cauza limbii, dar nu numai (nu-i usor sa fii "cel nou"). Bine ca merge cu drag!

      Ștergere
  2. am nimerit la fix (zice desenul pe asfalt din capu blogului)! la mulţi ani lui Viezurino!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim :). Trebuie sa actualizez, vad ca arata ziua lui de vreo saptamana

      Ștergere
  3. mama ce ciuda imi este ca nu imi apar postarile tale in feed!!! abia acuma vad, si asta din nimereala,ca ai scris.
    Nici n-am cuvinte.Chiar discutam acum o saptamina cu o prietena,tot in Germania cite are de tras cu fata ei la scoala; astia vor chiar sa o medicheze pe motiv ca are ADHD. Bineinteles ca n-are fata nimica in afara de energie si nici nu sta ca robotul cum o pun aia. Vor sa o trimita la scoala ajutatoare ca ''iese tin tipare''. Au trimis-o la logoped si a zis ala ca n-are nevoie dar aia de la scoala inca insista ca fata trebuie ori medicata ori la scoala ajutatoare. Si m-am gindit si cit tragi tu cu gradinita. Frate nici nu vreau sa-mi imaginez,sa traiesc cu asemenea stres. Si cel mai nasol e ca sunt copiii cei mai afectati de porcariile astea si de labeling & crap.
    Iti urez multa putere , rabdare si intelepciune sa treceti peste toate treburile astea! Hugs!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cand in cand mai trebuie actualizat feed-ul, mi s-a intamplat si mie sa pierd din postari ca se blocase.
      Cred ca daca nu scoteam copilul de la gradi tot spre scoala ajutatoare ne dirijau si pe noi, desi nu e cazul, pe verificate medical. Acum ne chinuim sa gasim nu gradinita normala, ci oameni normali, ceea ce e o mare provocare, ca nu ma duc la inscriere cu psihiatrul dupa mine. Dar na, speram... In plus, creste si copilul, altfel te intelegi cu el, spune singur ca vrea sa se joace cu alti copii, ceea ce pana acum nu facea... Eu una ma gandesc serios sa ne mutam in alta tara, mai prietenoasa cu copiii (evident, unde sa nici nu murim de foame).

      Ștergere
    2. e diferit feed-ul intre noi doua, pt ca io am wordpress si tu blogspot. Desi , primesc new posts de la toate blogurile de pe platforma blogspot, minus al tau. Dar hai ca te sterg si te pun inapoi, poate o merge asa.
      Mutati-va in california :P

      Ștergere