Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

sâmbătă, 14 martie 2015

Răzbel: cadrul politico-istoric

Am promis demult serialul, iată și primul episod:

Despre grădinița vieții am mai povestit până m-am săturat eu însămi. Ziceam ultima oară, prin noiembrie trecut, că ar fi spre bine... WRONG!

Am fost în vacanță de Crăciun, ne-am întors, am dus din nou copilul la grădiniță. Și înainte de vacanță am mai avut parte de ceva circ cum că el nu merge și basta, din motive rămase în continuare neelucidate. Dar...

Mă duc eu să culeg copchilu' într-o zi, îl găsesc murat din cap până în picioare. Deci murat, efectiv picura apă din el, din pantaloni, din bluză, din papuci. În cuier, o șosetă și pantalonii de schimb scoși din pungă. Și era vânăt la buze. Mă apucă brusc așa niște nervi, că le-aș fi mușcat capul jos la toate deșteptele de educatoare din preajmă. Mă duc glonț la educatoarea lui, care mă evită măiestrit și iese pe ușă cu mine ridicând vocea în urma ei că trebuie să îi spun ceva. Mă întorc, apare ca din pământ directoarea... C-o fi, c-o păți, că a făcut copilul pipi pe el... No shit!!! S-a agățat musiu de tavan, de s-a pipilit în sus pe bluză, și a stat așa până a produs cantitatea necesară să facă baie în ea. Nu, continuă inepta, că ea a stat cu el tot timpul, și acu' trei minute nu era ud, poate s-o fi scăldat în chiuvetă. Nu zic, posibilitatea exista... Doar că și hainele de joacă - echipamentul de schi, ghetele, geaca, ciorapii, papucii - tot era ud. În jurul cuierului, baltă cât China. Aia continuă să susțină sus și tare că nu, sigur e de la pipi... Logic, că dacă se muiase afară însemna să recunoască faptul că Viezurino stătuse ud aproape 2 ore! I-am și spus că mi-ar fi ajuns ca, în loc de minciuni, să se fi scuzat că nu au observat, se întâmplă... Bomboana de pe colivă: pe drum, copilul îmi povestește că a văzut-o pe fosta lui educatoare cu bebe. Adică fusese aia în vizită, și astea au tăbărât pe ea și puțin le-a păsat de copii. Presupun că cineva tocmai se apucase să îl schimbe pe Viezure, că doar lăsa bălți peste tot, scosese pantalonii din punga lor și apoi abandonase acțiunea când a apărut "vizitatoarea".
În alt context, aud mămica unei colege de-a flăcăului povestind indignată că fetița ei a fost lăsată udă intenționat ca să răcească și să nu apară la grădi în următoarele zile, că educatoarea "nu are chef de ea". Mi-a picat fața, nu mă gândisem niciodată la posibilitatea asta, prea e aberantă. 

Altă zi: culeg pruncul, îl găsesc lovit la ochi. Întreb fufele ce a pățit, nici una nu știe nimic. Era vânăt de parcă primise un pumn, pe toată pleoapa și arcada dreaptă. Îl întreb pe el, zice că s-a lovit la o ușă. Și că a plâns (logic), și cineva i-a adus ceva rece de pus pe cucui. Nu mai știa cine, sau nu voia să spună. În continuare, nimeni nu știa nimic, educatoarele negau cu vehemență episodul. Directoarea o ținea una și bună cu "se mai întâmplă". Da, știu că se mai întâmplă, nu sunt idioată, plus că am copilul de ceva vreme, mi-a căzut și mie inclusiv din scaunul de masă când îl hrăneam - deci cu mine lângă el!!! Ce nu înțeleg e atitudinea asta de "nu știm, n-am văzut". Păi ce dreaq făceau între timp??? Că era clar lovit, ce sens avea să îmi dea mie impresia că evenimentul nu s-a petrecut, sau, mai probabil, că habar nu au ce se petrece sub nasul lor?

O minunată de vineri cu excursie la ferma locală (a părinților unei colege de grupă). Îl duc eu la grădi tot aberând pe tema caprelor și iepurilor pe care îi va vedea, a excursiei în sine blabla. Copilul, foarte încântat de idee. Când îl culeg la prânz, întreb dacă a hrănit caprele, se eschivează. Una dintre educatoare îmi spune că nu a vrut să vină cu ele, a preferat să rămână în grădiniță la o altă grupă (aia cu educatoare isterică, de nu-i permitea să răsufle peste plantele ei). ??? Copilul neagă o singură dată, ulterior nu vrea să discute subiectul. Să mai spun ce presupun eu, dar nu am cum dovedi: li s-a părut prea greu să îl ia și pe Viezure după ele, pe criteriul că nu le ascultă și nu face ca robotul tot ce i se spune, și l-au lăsat cu nesimțire acolo. Bun, recunosc că ăsta micul e plin de energie și scoate untul din orice adult ”de companie”, dar pe stradă merge liniștit, mai ales dacă știe unde și în ce scop.

În altă zi, nu-l dusesem bine, că mă sună directoarea să îmi spună că s-a jucat cu alt copil în pivniță și și-a dat cu "praf de curățat" în ochi. Mă duc, îl culeg - roșu la ochi, dar vioi, vede bine, schimbat de hainele care arătau de parcă se tăvălise în detergent. El, bucuros să mă vadă, zice că s-a jucat cu alt copil (îmi spune și care, pe nume) în pivniță, și ăla i-a aruncat cu substanța respectivă în ochi. Să recapitulăm, în totalitate zen: copiii au acces la o pivniță unde ajung la substanțe de curățat! Întreb cum au descoperit educatoarele toată tărășenia. Cică l-au auzit plângând din pivniță!!! Păi mă și mir că l-au auzit, accesul în pivniță se face din hol prin două uși închise (dar nu încuiate), plus un gang cu scări după un perete. Una, mai moțată, îmi spune că nu încuie ușile respective, că fiu-meu nu a mai fost până acum în pivniță. I-am tăiat-o scurt cu ”Asta credeți dvs.”. Mă gândeam că și acasă umblă peste tot. Iar dintre ceilalți 124 de copii - dintre ăia nu mai e nici unul care să fi aterizat vreodată în pivniță? Nu cred - dovadă tovarășul de nebunii subterane.

Ulterior, descopăr la el pe raft niște jucării de nisip de afară, îl rog să le ducă în curte. Îl însoțesc, să deschid ușile... Nu era nevoie, că pruncul știa precis să le deschidă (iar nu era încuiată una), ar fi putut patrula prin curtea din spate fără știrea nimănui o bucată de vreme. Bun, înțeleg că unele uși nu trebuie încuiate din cauza protecției contra incendiilor, dar măcar un zăvor mecanic, ceva?

Am stabilit inițial un interviu ”de evaluare periodică” pentru zilele astea, după ce am scobit netul în căutare de regulamente și linii directoare cu privire la siguranța în grădinițe, la obligațiile educatoarelor, la dotările obligatorii și cele opționale ca mobilier și împărțire a spațiului - din astea. Voiam să fie prezentă și directoarea (era să leșine educatoarea când am cerut asta). Am compus o scrisorică în germană cu toate de mai sus, formulate mai succint, cu date, nume, ora producerii evenimentului, urmând ca ulterior să o completez cu concluziile discuției și să o depun la primăria orașului, care e proprietarul grădiniței. Pentru cunoscători într-ale birocrației germane, Beschwerdebrief! Adică declarația de răzbel.

- va urma -

6 comentarii:

  1. Am o nedumerire: gradinita asta a in Romania sau pe alte meleaguri? Ca intelesesem ca traiesti in Germania si parca nu-mi vine sa cred ca si la ei e ca pe la noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gradinita asta este fix in Germania. Ca in zicala "pe dinafara-i vopsit gardul si-nauntru leopardul". Nici mie nu imi venea a crede, mai ales cand auzeam ce super e la unele gradinite din Romania, dar na, am nimerit noi una naspa rau. Faza e ca unii copii se simt super acolo, dar nu toti. Personal insuficient, directoare aroganta si nazista (nu sunt toate asa, am mai dus copilul si la cresa, aia era normala, am mai vizitat si alte gradinite, si acolo lume decenta). Deja le aud la telefon, au doua stiluri de a vorbi: normal si aparent normal. Aparent normal inseamna super politicos, dar cu continut insidios (gen "Nu-i asa ca va doriti tot ce e mai bun pentru copil?" - nuuuuu, ii vreau raul, logic, doh!!!).

      Ștergere
  2. ţin pumnii să iasă ceva bun după scrisorica ta la primărie. mă scuzi, ce vaci! :-s (hm, limba română nu mă prea ajută, că vacile animale îmi plac, nu-mi plac cucoanele de la grădi... :( )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai am de scris, epopeea nu s-a terminat. Cat despre vaci, ele ne dau noua lapte, carne, branza, oua :)) Simpatice :)).

      Ștergere
  3. nu pot sa cred!!! serios, expresia aia cu gardul si leopardul pana la urma-i valabila pe la toate bordeiele... fiecare isi are uscaturile, pacat ca pe spatele unor copii nevinovati :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta ma enerveaza si pe mine, ca pana la urma copilul e cel afectat. Cred ca singura sansa sa nu reactioneze alergic la idee de gradi ar fi sa-l dau la una cu profil de inot, dar n-am gasit decat sportiva (fotbal, atletism, gimnastica), iar acolo suna "duamnele" si mai aparent normal ca la asta de groaza, ceea ce ma face foaaaaarte circumspecta. Astept sa facem cunostinta inainte sa le condamn definitiv :)).

      Ștergere