Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

miercuri, 16 iulie 2014

Amnezie cu Volkswagen

Profit de somnul copiilor și de neobișnuita mea vigilență la această oră pentru a mă da huța pe net. Ocazie cu care am găsit pe www.totuldespremame.ro un articol intitulat "Când mamele fac gafe", semnat de Bogdana Pascal în 2012. Despre cum și-a încuiat ea copilul în mașină...

Din greșeală în greșeală spre victoria finală, ca să parafrazez, am comis-o și eu odată. 

Personajele dramei:
- subsemnata, mamă de 6 luni, nedormită, stresată cu șantier, vecini, situația din Orientul mijlociu (??? - tell my why again), apropiata călătorie în patria mumă și aprovizionarea pentru ea
- Viezurino la aproximativ 6 luni, în scoica de mașină, cuminte nevoie mare peste zi
- o prietenă cu idei și informații despre toate mărfurile posibile și imposibile, care s-a oferit de ghid contra serviciilor de șofer ale subsemnatei
- Volkswagen Passat combi (personaj cu o singură replică: clic!)
Locația: un magazin în Industriegebiet, adică în pampasul industrial al unui orășel german de provincie. Greu de găsit și de către sistemul de navigație. Adresa magazinului din pampas, nu orășelul în sine.

Bon. Descindem la magazinul cu pricina, ne holbăm, apreciem, comentăm, cumpărăm ceva prostii, plătim, transportăm copil plus cumpărături la mașină, încărcăm. Prietena mărfurile în portbagaj, eu scoica pe bancheta din spate a mașinii. Trântim amândouă ușile, iar eu realizez brusc că am uitat cheile în scoică, în mașina care în aceeași secundă a scos un 'clic' discret, semn că se și blocase. Noi pe trotuar, fără grai, copilul adormit încă în scoică, în mașina ÎNCUIATĂ, la 25 grade la umbră. N-am făcut nici apoplexie, nici infarct, nici măcar o minusculă criză de isterie, am alergat înapoi în magazin, am explicat celui de la casă situația, ăla a sunat imediat la reprezentanța Volkswagen din vecinătate. Verdict: să spargem geamul mașinii, că fără cheie potrivită nu vom reuși să o deschidem, având dânsa sistem antifurt din fabricație. 

Sun soțul, care îmi spune suspect de calm că el nu are cum ajunge la mine cu cheia lui în 30 de minute nici dacă ar zbura (conform pediatrilor din urgență, unde sunasem înainte, rezulta că avem maxim 30 de minute să scoatem copilul de acolo, înainte să ajungem la chestii medicale nasoale, la temperatura aia). Să sparg geamul. Ok, ce să mă fac, hai să-l sparg... aveam nevoie însă de ceva unelte, altele decât tocurile de la pantofi, și alea din plastic (ergonomice, deh, de unde era să știu ce mă paște, să mă fi dotat cu 'tocuri cui'). Cei de la magazin zic că nu se bagă, le e frică să nu rănească pruncul, trezit între timp, dar calm. Prietena îmi dispare de sub ochi într-o direcție necunoscută. Eu mă agit pe lângă mașină, dau telefoane la service, unde unii îmi spun că nu vor să spargă mașina fără acordul scris al proprietarului, doar dacă aprobă șeful, că dacă vreau eu să dau o spargere cu ajutorul lor... Oameni buni, AM UN BEBE în mașina aia! Răspuns sec: să chem pompierii sau descarcerarea, ei se ocupă cu de-astea. 

Între timp, un angajat al magazinului care venise cu mine explica unor tuciurii dintr-o mașină oprită din traficul aproape inexistent ce și cum. Unul dintre tuciurii (turc, arab? în orice caz, un bărbos tatuat cu turban și cu accent străin), pune mâna pe o rangă din propriul portbagaj (inima mea migrase oarecum spre sud, în chiloți) și încearcă la modul serios să demonteze una dintre ușile Volkswagenului. O îndoaie nițel, apoi îmi spune obidit că nu merge (aveau dreptate cei de la service), se reîntoarce în mașina din care bubuiau boxele și îmi promite solemn că se reîntoarce imediat cu... o rangă mai mare. Aoleu, nu, mulțumesc! îmi scapă mie. Ba da, cum nu, domniță la ananghie, noi vrem arătăm mușchii (bifat, plus tatuajele aferente), iar bietul copil, mai ales băiețel, oh, dragul de el, îl salvăm noi! Decid să nu mai polemizez, oricum nu ajuta cu nimic. Între timp, copilul scâncea. 

Îmi amintesc că știu unde anume păstrăm acasă cheia de rezervă a mașinii și încerc să conving pe cineva să mă ducă/aducă de acolo în timp util. Care timp util ne cam părăsește, că cele 30 de minute de grație fug, copilul transpiră deja vizibil. Varianta taxi pica din start, le-ar fi luat cam jumătate de oră să ajungă la mine (pampas, am zis). 

Reapare și prietena, cu explicația că a fost să își viziteze cumnatul la locul lui de muncă, mai în josul străzii. În momentul ineditei revelații era să-i mușc jos capul dintr-o înghițitură. Adică țara arde și baba se piaptănă, inconștiento! Noroc că numitul cumnat apare în trombă cu o mașină de tractare... omul era mecanic, în josul străzii se afla service-ul auto la care lucra! Scuzați gândurile criminale anterioare la adresa femeii. Fără multă vorbă, cumnatul-mecanic sparge geamul diagonal cu scoica, avertizându-mă că vor sări cioburi în toate direcțiile, și că s-ar putea să rănească și copilul, care deja răcnea masiv. Nu l-a rănit, dar s-a tăiat rău la antebraț (am aflat eu mai târziu). Pe când manevram cu toții la uși să extragem scoica din mașină, revin tatuații bărboși, evaluează scurt și corect situația cum că nu mai e nevoie de ranga lor și ne părăsesc fără alte formalități. 

Bilanț: un mecanic cu rană la antebraț, vreo 4 vânzători șocati, copilul traumatizat, prietena isterizată, mașina plină de cioburi, bună de dus a doua zi în service, nicidecum în concediu, eu - floare nevinovată. Când m-am așezat la volan, să plecăm de acolo, îmi tremurau picioarele în așa hal încât nu nimeream accelerația (am calat de vreo 2 ori motorul). 

P.S. La doi ani de la întâmplare, după n valuri de curățare profundă, încă mai dădeam peste cioburi în șinele scaunelor. Și țineam cheile mașinii în dinți când nu dispuneam de buzunare. Iar cheia de rezervă al cărei loc îl știam... ei bine, a apărut la mutarea în casă nouă, și anume altundeva decât preconizasem eu. Noroc că n-am găsit nici taxi, nici șofer de ocazie în ziua fatidică. 

6 comentarii:

  1. :))
    Uite de ce nu-mi vine sa-mi schimb Matizu' ! :)))
    Serios, nu glumesc, am patit de cateva ori (3, in total) sa imi uit cheile in... contact.(mda..) De cand mi s-a busit alarma..si inchiderea centralizata aferenta...inchid din butoane.
    Drept e ca ..pana acum..copilul era langa mine, nu in masina...dar...stii cum se deschide Matizu meu (cica si la Tico e la fel) Cu rigla pe la chederul geamului, bagi-misti-sus-jos-pana face clik. JUR! Pana si eu, care nu-s vreo dibace, am reusit:)))
    Totul e sa porti o rigla in poseta:)))


    A! Am avut -candva demult- si Oltcit. Pe ala il deschideam si mai usor:cu pixul!!:)))In incuietoare si suceam pana deschideam. :P

    Lasand gluma...cred ca a fost foarte nashpa si ma gandesc ca te-au trecut treij' de milioane de transpiratii la momentul ala...

    RăspundețiȘtergere
  2. Am iubit Volkswagenul, dar in momentul ala mi-as fi dorit Matiz sau Oltcit, orice, numai sa se deschida cu rigla sau cu pixul... As fi acceptat si ranga alora, numai sa fi avut efectul dorit.

    RăspundețiȘtergere
  3. cu rugămintea de a publica iar doar un comentariu, în caz că apar două. ay!

    e plină lumea de Vio! :))
    am hotărît să scriu aici, că era prea departe postul celălalt. n-am ajuns niciodată în zona ta. am o fostă colegă de liceu care locuieşte în Hoechst im Odenwald, după marea bucurie că vai, stăm în acelaşi land, nu s-a mai întîmplat nimic. :)
    gata, postul ăsta nu l-am citit, mă întorc la cursuri. spor şi noapte bună. a, ne-am luat de curînd VW. cred că trebuie să citesc postul (m-am uitat în mare viteză pe comentarii).

    vio 2 :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baftă la examen. Știu cum e cu "stăm aproape dar nu reușim să ne vedem", am și eu o colegă cu care am reușit să ne întâlnim la 2 cafele scurte în doi ani, deși locuim aproape și ne întâlnim la mijlocul distanței fenomenale de... 10 km:)). Höchst in Odenwald e la 40 de minute de autostradă, deci în pădure rău :)). Darmstadt e chiar la A5, în 20 de minute ajung în centrul Frankfurtului.

      Ștergere
  4. eu am ramas pe-afara din casa, in timp ce pufuletele era in patutul lui. n-aveam telefon la mine, n-aveam chei, bine ca aveam macar pantaloni! am ramas traumatizata, de-atunci nu mai ies nici sa duc gunoiul, fara telefon si chei dupa mine :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si usa noastra se inchide automat. La locuinta veche m-a invatat vecina (politista, omg!) sa deschid usa aia cu sistem de inchidere cu... o moneda sau un cutit. Aici nu merge, ca e altfel forma usii si nu ajung la "limba" broastei, deci sunt super atenta la chei. Plus ca Viezurelui i se pare amuzant sa imi tranteasca usa in nas, daca ies sa duc gunoiul.

      Ștergere