Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

marți, 18 martie 2014

Grădinița și presupus PMS

Așa, raportul după două zile, respectiv 90 de minute ieri, azi doar o oră, că educatoarea avea altele de făcut (!!!).

Ieri ne-am prezentat cu tot calabalâcul după noi: dosar cu folii, poze, echipament de ploaie complet cu pantaloni-salopetă, jachetă, cizme de cauciuc, toate cu numele pe ele, papuci de grădi, cutie cu mic dejun, ghiozdan cu schimburi complete, plus copilul, care de dimineață se învârtea pe la ușă, să plecăm odată (ora întâlnirii: 9:30 punct, nici un minut mai devreme).

Bun, i s-a prezentat sala de clasă, din care nu l-a interesat nimic cu excepția doiului de pe ușă, el voia sus, la etaj, în sala cu numărul cinci, unde ochise el la vizitarea anterioară o cutie de vreo 40 de litri plină ochi cu litere și cifre din acelea magnetice, în relief. N-a mai fost de desprins de acolo. Eu l-am supravegheat discret de pe canapea, lăsând educatoarea 'de referință' să îi caute în coarne, că doar trebuie să se obișnuiască unul cu altul, ăsta e scopul exercițiului. Toate bune și frumoase, femeia mă întreabă de unde fascinația copilului pentru litere la nici 3 ani împliniți, îi explic că e interesat demult  de toate semnele scrise, că a înțeles el cumva că semnele alea au o semnificație, blabla. Ea: dar e cam devreme să-l învăț să citească. Nu-l învăț deloc în sensul de predare, îi răspund doar la întrebări când vrea să știe ce semne sunt alea, sau ce scrie pe diverse, sau cum se scrie numele lui. Să-i spun să mai aștepte vreo 3 ani, până la scoală? N-am primit răspuns.

După 90 de minute, copiii sunt conduși în curte, noi suntem invitați să apărem a doua zi la aceași oră. N-am putea veni și noi afară, că Viezurele nu voia nicicum să plecăm - trântit cu fundul de pământ, urlat, încercat să ia literele cele frumoase cu el, urlat, târâit de mine la parter, urlat, găsit niște mingi, jucat cu ele, văzut copiii care mergeau în curte, vrut în curte - logic, acolo erau mașinuțele alea interesante, toboganul, groapa cu nisip... ehe, ce-ar mai fi mișunat și el pe-acolo. Dar nu, azi nu, că e prea mult pentru el (???? - sau pentru educatoare?).

Cumva, conving sărmanul copil suferind că venim și mâine, și plecăm. Pe lângă gard, ca să vadă mai bine cum se joacă toți ceilalți copiii în curte. Altă serie de urlete...

Azi, uit cutia cu micul dejun acasă, pe masă, dar mă consolez că oricum copilul mâncase deja. Ajungem, educatoarea ne invită în grupa cu numărul doi, unde Viezurino iar nu are stare și o tulește spre etaj în ciuda indicațiilor ei de a o aștepta, de a nu urca singur, că nu e voie. Mda, din nefericire, copilul meu ignoră primele x încercări de a-i interzice ceva, inclusiv persoana care se pretează la respectivele încercări. A distrus destui nervi pedagogici cu atitudinea asta :). Și pe ai mei, dar eu deja știu la ce să mă aștept și nu mă mai fentează așa ușor.

Pe drumul spre literele ”lui” găsește drumul spre o altă sală, cea cu numărul șase, unde erau ceva cutii de pantofi împodobite cu litere decupate din diverse materiale. Văzând că nu o scoatem altfel la capăt cu el, se pune biata educatoare și îi arată cum să lipească litere cu lipici pe o foaie de hârtie. Al meu, nu, el vrea să țină la piept toate, toate literele - protest cu urlete. După negocieri intense, se lasă convins să le lipească, să le înșire pe masă, să își scrie numele... Eu stau cuminte într-un colț. Educatoare îmi aruncă din când în când ocheade deosebit de neprietenoase. Na, eu cu paranoia mea de România, că toată lumea are ceva cu mine... îi zâmbesc angelic, mai arunc câte o vorbă nemțească pruncului, dar stau în continuare departe de ”activitate”. Bun, termină ei de lipit toate literele pe care le sustrăsese copilul din cutie pe o foaie DIN A4, cică să plecăm... hm... nu era vorba că azi ieșim cu grupa în curte? Ba da, dar... și urmează ceva bălăcăreală de explicație neconvingătoare, pe care o ascult numai pe jumătate, pentru că pruncul meu emigrase deja în de-acum celebra sală cu numărul cinci, la literele magnetice, din care întinsese o parte pe covor... Educatoarea mă avertizează că dacă Viezurele nu se adaptează, probabil asta nu e grădinița cea mai potrivită pentru el...

Aici până și mintea mea aiurită începe să dea rateuri. Poftim, cum? Mi se repetă printre dinți, ca unei debile psihic nevorbitoare de germană (detesc când aud intonația): DACĂ VIEZURELE NU SE POATE ADAPTA, PROBABIL NU E GRĂDINIȚA POTRIVITĂ PENTRU EL. Aha... păi de unde și până unde concluzia că nu se poate adapta, după nici două ore jumătate în două zile consecutive, în care copilul a vrut să rămână acolo iar tu ai insistat să plecăm? Cică trebuie să înțeleagă regulile și grupele... regulile trebuie să i le spună și explice cineva, și în plus de asta exact acel cineva mai trebuie să și vegheze la respectarea regulilor enunțate. Plus, nu era vorba că pruncii se pot muta dintr-o sală în alta fără restricții, și se pot juca la alegere cu orice jucărie care zace pe acolo, pot să deseneze, coloreze, înșire bile și nasturi pe ațe, să se costumeze...? Da, dar în cadru organizat. Mă uit galeș de tot la ”doamna”, și îi comunic cum că eu însămi nu pricep exact cum vine treaba și ce așteaptă de la mine, necum să înțeleagă Viezurele, cu care nici măcar nu și-a dat osteneala să vorbească... Scuipă aproape pe mine și îmi spune că ne vom ocupa mâine de asta, că de-aia e perioadă de adaptare... 

În concluzie, am reușit, mai mult sau mai puțin, să ”mă pun bine”, dacă nu chiar cert deschis, cu educatoarea fiului personal (avantaj servici ea), să traumatizez pruncul luându-l cu japca de la singurele activități care i se păreau interesante (avantaj servici Consiliere familială în viitorul apropiat), să mi se acrească de grădinița lui Pește prăjit (avantaj oraș, că alternativă până în septembrie nu avem). Cred, sper că totul se datorează PMS-ului ei (că la mine sunt doar hormoni de-ăia buni, de sarcină, sunt mai puțin agresivă în limbaj ca în alte etape ale vieții). Așadar, aștept cu nerăbdare aventurile de mâine (copilul vrea în continuare la ”grădinița cea frumoasă” - nu știu de ce o numește așa, în orice caz nu de la mine a auzit sintagma).

Later edit:

Cu plus:
- se insistă ca toți copiii să vorbească germană unii cu alții, ceea ce mi se pare ok.
- în grupa numărul doi am văzut abia azi pe perete un copac cu bufnițe, fiecare bufniță era cică un colaj făcut de un anumit copil, a cărui poză și data nașterii erau lipite pe burta animalului - mi s-a părut o idee relativ originală, ca un soi de arbore genealogic al grupei;
- de ieri până azi educatoarea (cu sau fără PMS) a reușit să pună nițel la punct dosarul Viezurelui și i-a arătat și lui, pozele de bebe și cele cu familia aduse de mine erau lipite frumos pe hârtie colorată și sub fiecare scriau câteva cuvinte, Viezurele a părut foarte încântat.

Cu minus:
- au jocuri pe computer pentru copii! Cu un soi de sistem cu cartela, parola și numai între anumite ore, cică jocuri educative, dar oricum... la grădiniță???

6 comentarii:

  1. Tare faza: da, se poate muta, dar in cadru organizat...:)))
    Misto ideea aia cu bufnita-colaj, chiar i-as face unul acasa cu poze din bebelusenie pana-n zielele noastre...
    Obsesia literelor o are si Andrei. La 2 ani a inceput..acum (2 si 3 luni) le citeste pe toate si le citeste pe: numerele de masini, siglele bancilor de pe strada noastra, pereti, panouri publicitare,etc-etc...Oriunde le vede -cand iesim. In casa, daca vede ceva scris pe o punga, pereche de pantofi, orice..intreaba ce scrie...si retine, dupa care repeta de cate ori vede obiectul cu pricina. Eu am fost ingrozita, dar cu timpul mi-a trecut.:P Nah, daca are el asa o iubire pentru litere...o adaug la cea pentru masini si astept sa vad ce ne mai aduce timpul:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa si Viezurele, cu numerele de masini, case, camere de hotel, numerele de la procentele reduse in reclamele de pe magazine a inceput. La cumparaturi il las de obicei la un stand, pana cumpar eu ce am nevoie de acolo el citeste toate preturile si are ocupatie (daca nu descopera mingi si ciocolata plasate la nivelul nasului sau).

      Ștergere
  2. io sincer nu inteleg de ce se mira lumea atita de treaba asta cu literele...fie-mea la 1 an jumate le stia pe toate ( si numerele) si la 3 ani jumate a inceput sa citeasca. Fiecare copil e diferit, unii sunt interesati de puzzles , unii de litere, unii de imagini....Oricit incerc sa inteleg mirarea asta nu pot. Si cind aud aia ca nu e ''age apropriate'' mor. Pai ce faci, ii spui copilului ,nu pot mami sa te las sa inveti literele ,ca abia ai 2 sau 3 ani si nu e pt virsta ta? Ce e ''age paropriate'' pt unii copii, nu e pentru altii. No big deal. Si consider ca o invatatoare/educatoare ar trebui sa stie asta ,in fras, ca a facut x ani de facultate ,in domeniul educatiei....
    Ok, rant over. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu inteleg, mai ales ca nu am fortat copilul in nici un fel. Daca a pus o intrebare - intamplator despre litere - am raspuns la ea conform realitatii. Tin minte ca m-am plictisit enorm toata copilaria mica, auzind doar 'nu-ti spun ce e asta, o sa inveti la scoala'. Evident ca dupa 3 saptamani de clasa I eu stiam sa citesc, desi programa prevedea inca bastonase si liniute, si m-am plictisit in continuare.

      Ma gandesc ca trebuie sa scrie prin ceva carti sau cursuri de-ale educatoarelor ca cititul nu e potrivit varstei (si nu numai educatoarele sunt de parerea asta). Cel putin nu il impiedica sa se joace cu literele. Si mai vor sa stie daca sorteaza diverse chestii pe culori, forme, marimi. Ah, nu stiu, ca nu l-am chinuit nici cu asta. Stie culorile, formele si cu siguranta diferenta dintre mare si mic, face cifre din cuburi lego si scrie numere de 2 cifre cu ele. Stie numara aproape fara greseala pana la 100 (o vreme asta a vrut sa auda in loc de povestea de seara), iar masinuta sau iepurasul de plus nu-i spun mare lucru scoase din context. Azi mi-a facut din cuburi lego un copil (!!!!) cu parul 'galben si verde', cu maini, picioare, cap, mai tarziu i-a adaugat un scaunel si un 7, ca jucarie.

      A, si face cifre si cu degetele, zero si 6 ies cel mai bine. N-am pretentia ca o fi Einstein 2, dar nu mi se pare in nici un fel necorespunzator dezvoltat pentru varsta lui. Wtf, alti copii sunt interesati sa disece insecte si broaste, sau sa demonteze chestii mecanice (mai stii ce ne paste si pe noi?). Si nu ma mir deloc ca-l fascineaza literele, mai ca imi vine sa spun cui se mira ca la noi in casa se mai si citeste, si anume non stop, si ca din 85 de cutii la mutat, doar 10 erau cu haine si 25 cu carti si cursuri :)).

      Ștergere
  3. Tu te miri de jocuri pe calculator, la gradinita... al meu, la cresa, are televizor! Si nu-ti inchipui ca sta numai pe desene animate. Oricum mi se pare aiurea sa existe tehnologie acolo unde se presupune ca ar trebui sa invete ceva, sa aiba activitati. Cat despre litere si alte cele, daca copilul manifesta interes, nu vad de ce i-ar face rau sa afle. Nici eu nu l-am fortat pe Matei cu nimic, in niciun fel si culmea, de la o vreme, e tare interesat de ceea ce scrie peste tot:pe bluze, pe cani, pe ambalaje...Cum sa-i spun "Nu-ti zic ce scrie, inveti la scoala!", adica peste 3-4 ani? Vom vedea si la scoala ce va fi, macar acum sa invete ce-i place.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi se tin teorii cum ca sa duc copilul afara, in parc, la plimbare in natura etc., sa nu il tin la tv si la calculator... Si la gradi dam peste tehnologie! Contradictie intre teorie si practica, as zice chiar ipocrizie...

      Ștergere