Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

marți, 25 februarie 2014

Timp de calitate_cu_copilul

... în spital. N-are importanță diagnosticul, să o numim simplu "boală".

Un boț cu ochi umflat și smiorcăit, găurit cu forța prin toate venele brațelor, speriat deja de bombe înainte să ajungă în salonul repartizat, e depus într-un pătuț cu gratii ca o cușcă (pentru propria lui siguranță, dar na, dacă el nu înțelege, tot cușcă se cheamă), unde din fericire adoarme epuizat înainte de a reuși să-și smulgă branula, respectiv perfuzia. Mama aparținătoare are de completat formulare cretine, de răspuns la diverse întrebări ale personalului, i se explică vreun milion de chestii din care mintea ei obosită reține în cel mai bun caz jumătate. 

Ce înseamnă mama aparținătoare: un real și de neprețuit ajutor pentru personalul medical, care se va concentra pe chestiile medicale, nu pe schimbat scutece în urletele de protest ale întregii secții de copii mici lăsați singuri din lipsă de spațiu/fonduri/chef etc. Mamele nu sunt paciente, deci nu li se acordă cine știe ce atenție medicală, indiferent de starea de sănătate. Mamele sunt responsabile pentru copiii lor, preiau efectiv toate sarcinile unei clasice îngrijitoare, spre avantajul lor psihic, precum și spre avantajul net al copiilor, care oricum sunt destul de bulversați de mediul străin, de personalul necunoscut, de tratamentele de cele mai multe ori invazive, de boala în sine. 

Ca organizare, teoria sună bine, practica ne omoară. Paturile (pliante) pentru mame sunt joase, înguste, incomode - orice handicap fizic exclude practic folosirea lor. Și nu mă refer la lipsa membrelor, chiar și o banală infecție urinară sau durerile de spate de la purtat copilul bolnav în brațe pot reprezenta o reală problemă. Regulamentul interzice din motive de siguranță dormitul mamei cu copilul în același pat. Majoritatea mamelor dorm cu copiii, pentru că celor mai mulți li se par amenințătoare cuștile înalte cu gratii, plus că șnurul perfuziilor e de multe ori prea scurt, dacă pruncul s-ar răsuci în pat sau ar porni la plimbare pe lângă gratii și-ar smulge perfuzia. Noaptea, copiii se trezesc și se molipsesc de la plânsul celorlalți, dacă sunt lângă mame dorm mai profund și fac mai puțină gălăgie.

După două nopți albe în compania a încă trei mămici cu trei copilași - unul operat, unul care vomita non stop, unul cu febră și diaree, toți cu perfuzii - am fost lăsați acasă fără un diagnostic clar (nici nu mă așteptam, fără alte investigații decât hemoleucograma și CRP), cu un antibiotic amar pe care pruncul s-a descurcat să îl vomite imediat după externare, prin urmare i l-am schimbat cu un sirop pe care îl aveam deja. S-a nimerit ca testul de tuberculină să trebuiască citit fix într-o sâmbătă, că doar stăteau cei de la urgențe copii degeaba, bieții oameni, cu "numai" spre suta de cazuri pe 24 de ore, noi mai lipseam din ecuație.

Acum ne cercetăm ambulant diversele baiuri și boleșnițe dispărute, pe principiul mamei nebune, medic pe deasupra, care vrea să știe ce-a avut copilul, de-acum aparent bine sănătos...

Și am rămas datoare și cu continuarea aventurii la consilierea parentală, soldată cam în coadă de pește și aia. Plus diverse alte mărunțișuri...

2 comentarii:

  1. Ioana, imi pare rau sa citesc despre voi ca nu sunteti ok.Pentru motivele enumerate de tine mai sus nu am fost niciodata de acord ca Kiki sa raman internat in spital.Mi-am asumat asta si am dat cu subsemnatul de cate ori mi se spunea ca-l pastreaza pentru internare.No way!
    Iar de branula....mi se face rau numai la gandul ca vreo tuta de asistenta s-ar putea ïmpletici"printre venele lui asa cum se intampla printre ale mele, caci niciunul nu avem venele la suprafata.
    Multa sanatate si sa citim numai de bine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim. Din fericire suntem bine, boala ne-a năpăstuit în ianuarie, numai că n-am fost eu capabilă atunci să mă afișez pe blog. În spital am stat doar pt că nu puteam să-i fac perfuzia acasă și mi-au spus că e de rău, facem investigații peste investigații de urgență... Blabla. Culmea e că, fiind eu însămi 'în sistem', i-am și crezut. Dar spitalul de copii e ultra super aglomerat, pediatrii marfă rarisimă, nu fac față nici dacă se înjumătățește natalitatea... Avem șanse mai bune pe măsură ce crește copilul, ca adult va fi deosebit de bine îngrijit :).

      Ștergere