Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

vineri, 1 noiembrie 2013

Naștere, alăptare, co-sleeping și alte bazaconii

Da, bazaconii. Pentru că încep să mă enervez - a paișpea mia oară de când am descoperit forumurile de burtici&mămici.

Am fost o gravidă model în Germania. Am mâncat cumpătat, variat; după ce mi-au mai trecut grețurile am reînceput să beau câte o cafea mică pe zi, după consultări îndelungate cu ginecologa (și ore infinite pierdute pe net cercetând cât rău îmi pot provoca mie sau bebelușului nu știu câte grame de cofeină zilnic). Tot am făcut tensiune de sarcină, ginecologa susține că pe bază de stres. Tot m-am îngrășat peste cele 16 kg admise, cu tot cu sport (moderat, desigur, special pentru gravide). Am avut insomnii infernale, coșmaruri, prurit gravidic, aproape o tromboză, dureri de cap, de spate, de picioare, de simfiză pubiană, de ficat (știu, ficatul nu doare, dar puștiul fotbalist din burtică trăgea șuturi în el, săracul, să-l extermine, nu altceva). Am fost la toate controalele și analizele obligatorii și suplimentare indicate de medic, de moașă, de un alt medic, de șefa secției din spitalul unde urma să nasc. N-am făcut mofturi nici la preț (unele dintre distracțiile astea nu sunt acoperite de asigurările de sănătate), nici la distanță, nici la condus ceva ore, nici la tratamentele prescrise, nici la infernalii ciorapi compresivi, nici la ”amenințarea” că dacă fac injecția obligatorie cu heparină cu mai puțin de 12 ore înainte de declanșarea travaliului adio epidurală, sau în caz de cezariană poftiți cu anestezie totală. 

Am trecut conștiincioasă și prin 6 săptămâni de cursuri prenatale, am făcut exerciții de respirație care mi se păreau ridicole și am ”meditat” de nu mă mai puteam ridica de pe saltea cu scopul de a mă relaxa (ok, așa am descoperit că yoga nu e pentru mine). Am citit tot ce mi-a picat în mână despre naștere naturală, travaliu, dilatație etc., am studiat și varianta cezarienei pentru cazul de urgență. Mi-am ales o moașă plină de bun simț, am discutat cu ea. Mi-am ales spitalul după consultarea ginecologei, a moașei, a specialistului în coagulare; am fost și la așa numitele prezentări ale spitalelor, am vorbit cu moașele de acolo. Mi s-a părut că am luat o decizie rezonabilă, care acoperea toate posibilitățile medicale și (aproape) toate dorințele mele. Mi-am făcut plan de naștere, unde am specificat din start că doresc să îmi păstrez opțiunea de a apela la epidurală când mă apucă pe mine, au scris asta cu majuscule și cu roșu pe fișă. 

Ajungem la minunata zi a nașterii: sâmbăta, o singură moașă, patru nașteri simultane (trei copii născuți în interval de 20 de minute). Trag din start paiul cel mai scurt, ajungând ultima, prin urmare îmi revine sala de nașteri de rezervă, unde nu era vană, frânghie, minge sau loc de altceva decât de patul de naștere, un scaun, o minusculă masă de înfășat și câteva rafturi cu aparatură medicală. Lumină, ioc. Înghesuim una bucată soț cât un munte pe un scăunel minuscul sub fereastră, la capul gravidei, și, după ce moașa îl face cu ou și cu oțet că ”nu participă” la naștere (pe bune??? și eu care credeam...), începe distracția. Eu, că epidurala, ea, că imediat - n-am văzut nici o anestezie. Îmi spune că nu împing bine, că nu am poziția care trebuie, că nu o să scot niciodată copilul, că să mă ridic eu din pat și să mă sprijin de ea ca să am o poziție mai nu știu cum (o, da, nu era decât jumătate cât mine, atât la înălțime, cât și la număr de kg, îmi inspira o deosebită încredere să mă duc nu știu unde sprijinită de ea, când eu nu mă puteam ține nici în șezut, necum în picioare). Tot timpul nașterii a vorbit cu doctorița care intra și ieșea, de parcă eu n-aș fi fost acolo. Dacă întrebam ceva, răspundeau în doi peri. A încercat să mă apese pe burtă, ”să mă ajute”, eu nu țin minte faza, dar soțul spune că am împins-o cât colo, de era să dea cu capul de aparate. La un moment dat îmi spune că îi fac rău copilului, că o să-și rupă gâtul dacă nu îl scot imediat. Cred că atunci am început să urlu că vreau cezariană, că dacă moare copilul nici ea nu mai are zile, sau mai știu eu ce amenințări - de asta îmi amintesc. La care mă informează, senină, că cezariana demult nu mai e o opțiune, dar pot primi epidurala, dacă vreau. Pe finalul travaliului... până și în mintea mea era clar că nici un anestezist nu va reuși să monteze cateterul ăla pe durerile pe care le aveam atunci. Am urlat ca nebuna că vreau să vină doctorul, a venit Oberarzt (medicul primar), s-au agitat toți vreo câteva minute în jurul meu, în final au scos copilul cu pompa de vacuum. 

Deșteapta de moașă mi-a dat copilul peste cămașa de noapte, peste sutien, apoi mi l-a luat ca să mă coasă medicul. Nu tu contact cu pielea mamei, nu tu lăsat pruncul la piept primele două ore, nu tu pus la sân. Eu, alăturea cu drumul de durere, așteptam să vină odată hormonii ăia minunați care te fac să uiți tot și să plângi de fericire când îți vezi copilul. Ei, lipsă la apel - și așa au și rămas.

Când să mă ducă în salon, îi spun moașei din tura următoare să îmi arate cum să pun copilul la sân. Aia, că nu, că mi-a arătat moașa de dinaintea ei. Eu, că nici vorbă, ea, că nu se poate. În cele din urmă se îndură să îmi spună să încerc să alăptez, că ”vine natural”. Aha. Asistenta de salon îmi zice că sunt varză, să încerc să dorm puțin, că ia ea copilul și mi-l aduce când i se face foame. No, încerc să dorm, se face unu noaptea până să reușesc, la 3 mă trezește asistenta, îmi pune copilul în brațe pe întuneric, pleacă. Bebe plângea, se liniștește la mine în brațe, îl pun la piept, adorm. La 5 năvălește una - cred că infirmiera, sau femeia de serviciu - vrea să îmi schimbe așternutul, mă vede cu copilul pe burtă, fuge afară urlând, se întoarce cu o asistentă. Aia, că de ce țin copilul așa, dacă îl scap? Îmi ridică barele de protecție la pat. Adorm iar, sau poate leșin, n-am idee. Peste nici o oră, alt circ, vine doctorița de gardă să îmi ia sânge, o asistentă îmi ia copilul, îl pune în pătuțul lui, mi-l dă înapoi. Constat că nu mă pot ridica din pat cu copilul în brațe, cusută și cu barele de protecție ridicate, sun, vine asistenta, ia copilul. Spun că eu vreau la baie, o rog să-mi arate cum manevrez barele naibii să le las în jos, le dă ea, mă ajută să mă ridic, îmi zice să nu mă duc singură la baie, că vine ea când termină schimbul de tură să mă ajute, mă cam clătinam pe picioare. N-aveam timp să aștept, mă duc singură la baie. Când mă întorc, circ că am lăsat copilul singur două minute - de fapt, îl lăsasem cu colega de salon, care nu se mișcase din patul ei, dar na, procedura cerea să îl predai asistentelor când părăseai încăperea - adică vreo 50 de metri de coridor și trei uși mai încolo.

I-au dat suzetă fără acordul meu, l-au lăsat flămând trei zile făcându-mi mie procese de conștiintă că nu îl alăptez, deși nu aveam cu ce. L-am ținut aproape non stop în brațe sau la sân cele 4 zile cât am stat în maternitate. Nu mi-a arătat nimeni cum îl schimb sau cum îl îmbăiez, deși așa cerea procedura (aflu eu la externare, când mă pun să semnez că ele mi-au arătat toate astea). Nu mi-au dat voie să folosesc pompa de lapte, nici să dau copilului lapte praf sau glucoză sau ceva, deși devenea clar că moare de foame și începuse să plângă necontrolat, ore întregi fără pauză, plus că slăbise cam 15% din greutatea inițială - singura lor grijă a fost să ascundă pediatrei acest aspect. Pediatra mi-a zis că sunt isterică atunci când am întrebat dacă e normal ca bebe să plângă fără oprire. Noroc cu moașa care venea acasă, ea m-a pus pe picioare și mi-a spus ce e și ce nu e normal, altfel cred că îmi pierdeam mințile în primele două zile, și reușeam să înfometez copilul până la a-l reinterna pe terapie intensivă, pe principiul că trebuie alăptat și că va face cancer/alergie/va suferi o scădere de inteligență dacă atinge un strop de lapte praf.

Evident că am avut probleme cu alăptatul, cu depresia postnatală, cu somnul și digestia copilului, cu sentimentele de vinovăție că dacă aș fi ales alt spital, aș fi prins altă tură de moașe, altă zi, altă țară, alte asistente, altă pediatră etc. totul ar fi fost perfect până în detaliu. Cu alăptatul n-a mai ajutat nici consultantul în lactație, în maternitate i-a împins una capul în sân, exact cum sfătuiesc toate ghidurile de alăptare să NU faci, și de atunci pruncul nici nu mai voia să audă de sân, se sucea și plângea de credeai că voiam să-l omor, nu să-l hrănesc, refuzând să ia sfârcul în guriță. Cu depresia - m-am adresat la un moment dat unui centru cică specializat, n-am avut un sentiment foarte bun în legătură cu terapia propusă de ei, după câteva săptămâni de gândire am decis să nu o urmez, cele două ”terapeute” nu îmi înspirau încredere (după ce mi-au spus suav că sunt probabil un pericol pentru copil și că din modul în care spun că îl iubesc reiese că am dubii asupra acestui apect - no kidding!)

Am mai lăsat ceva amănunte horror pe dinafară, că altfel, în prostul obicei, mă las dusă de val și mă întind la palavre mai mult decât suportă orice minte sănătoasă.

Așadar și prin urmare, să mă lase onor asistența cu avantajele și binefacerile nașterii naturale, precum și cu predicile pro alăptare, cum că ar funcționa la oricine, ca să nu mai pomenesc de ideea preconcepută că ”în străinătate” totul merge șnur și doar în țărișoara noastră de dor nu se respectă planul de naștere.

Și în pofida unui start oarecum atipic, sau în orice caz altfel planificat, Viezurele mamei o duce bine merci, e un zdrahon de copil, de-acum doarme singur, mănâncă aproape orice, prezintă simptome clare de independență, îl interesează tot ce e scris, cărțile, cifrele, NU e fascinat de TV, deși nu i l-am raționalizat (dar nici nu merge la noi în casă decât dacă ne uităm la ceva concret), vorbește corect două limbi fără să le încurce, știind precis când să le folosească... na, ce mai, e perfect până în vârful unghiilor și geniu în devenire :). 

6 comentarii:

  1. mama, deci mi s-a facut pielea de gaina ,cind am citit prin ce ai trecut. pfoai....
    dar s astii c asunt 100% deacord cu tine! Am nascut copiii la 2 spitale diferite ( intre timp am schimbat compania de asigurari si de aia) cu 2 mentalitati mega diferite : unul mult mai axat pe partea naturala, skin to skin etc etc si alalalt nu prea. Deci am experimentat ambele situatii. Si asta nu inseamna absolut deloc (virgula) ca un copil e mai altfel ca alalalt din cauza aia. Copiii sunt diferiti oricum,unul d ealtul, ma indoiesc ca are de-a face felul cum nasti. Fata e nascuta la spitalul ala ne-natural ( sa-l numesc asa) si citeste de la 3 ani jumate in amindoua limbile, scrie cursiv de mina de la 4 ani, maninca absolut orice, doarme in camera ei de la 1 luna, este foarte independenta, etc etc.
    Fiu-mio, nascut la spitalul ala pro everything natural, skin to skin etc n-are nici o treaba cu cititul, nu-l intereseaza decit masinile,trenurile, camioanele si motocicletele, maninca (virgula) cam prost, este un figurant si jumatate de mi-a scos peri albi si-mi vine uneori sa ma mut la polul nord. LOL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, Anca, sunt diferiti copiii, cred ca nu mi-a iesit prea bine concluzia postului. Ideea era ca, oricat ai planifica, la nastere poate sa mearga bine sau prost, cel mai adesea nu va corespunde in totalitate planului, iar atitudinile gen "numai nasterea naturala e nastere" si "alaptatul sau moartea" mi se par alaturea cu drumul. Ma amuz si mai si cand aud argumente gen "eu am nascut cu cezariana din motive medicale (pe care eu, ca strain, nu imi permit sa le contest), dar sustin pana in panzele albe nasterea naturala".

      Intre altele, nici eu nu cred ca cititul precoce sau uitatul la TV au ceva de-a face cu nasterea si cu alaptarea, desi se pare ca asa reiese din post :). Doar ca ma apuca disonantele logice cand citesc "al meu de-aia e premiant in clasa I, ca l-am alaptat x luni, si pe urma l-am tinut in scutece bio". Statistic, cate dintre mamele generatiei noastre, premiante in clasa I, au fost alaptate macar 3 luni? Sper sa nu se inteleaga din asta ca as fi impotriva alaptatului, doar pentru ca noua nu ne-a iesit, dar refuz sa cred ca tot viitorul copilului e predeterminat de alaptat... genetica nu mai are nici o valoare, nu? :)

      Iti urmaresc cu interes blogul, homeschooling pare super - din pacate, aici e interzis. Dar idei de activitati tot imi notez :).

      Ștergere
  2. pai uite, fie-mea a refuzat sa mai suga la tita la 7 luni....n-a mai vrut si pace, urla de zici ca o omorai cind p puneam la sin. Am pompat eu pina la 9 luni, si l-a baut din sticla, dupa care l-a refuzat si asa. De la 9 luni pina la 1 an, a baut lapte praf si de la 1 an , lapte de vaca. ( uneori organic, uneori nu, n-am sa mint ca cumpar 100% organic all the time)
    Fiu-mio a supt pina la 1 an d ela mine, deci n-a baut lapte praf.
    Bineinteles ca n-are a face alaptatul sau scutecele bio. Eu am inteles postarea si concluzia ta si sunt deacord, dupa cum am zis. Fiu-mio, alaptat pina la 1 an ( a renuntat tot el singur, lucky me ) e mult mai bolnavicios decit fiica-=mea, care n-a fost alaptata pina la 1 an. LOL
    Cu fiu-mio as fi vrut sa nasc natural ( fara epidurala) just to prove a point, dar n-am reusit, ca ii vomitam la aia in pat de durere si atunci am cerut epidurala. Deci la amindoi copiii am avut epidurala, n-am nascut natural, si amindoi copiii sunt ok, se dezvolta normal, inca una e mega precoce.
    Eu as pune intrebarea: conteaza ca nasti natural si alaptezi pina la 3 ani, dar il cresti aiurea? sau conteaza cum l-ai crescut si ce principii de viata i-ai insuflat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa socotelile mele, cu sau fara epidurala,o nastere vaginala e naturala, copilul iese pe unde a fost prevazut de natura :). Si da, evident ca educatia e mai importanta, si inainte, si dupa 3 ani :).

      Ștergere
  3. Deci...am ramas insarcinata la 37 de anisori--primul. In tara numita Ro. Unde m-au navalit toti/toate cu "Aoleuuuu, e prea tarziu!" si mi-au cobit nenorociri maxime. I-am ignorat, caci am simtit ca va fi ok, ceea ce a si fost cu toate ca tanmarul a fost cam grabit si a iesit mai repejor din mine:)..
    Apoi a venit partea in care eu am ALES sa nasc prin cezariana. Pt ca asa am vrut eu! Pt ca muream de frica, pt ca nu suport deloc bine durerea si pt ca nu credeam nici cat negru sub unghie in aia cu "daca nu nasti natural nu simti ca esti mama"..Hai, zau, mah?! :)) Au fost revoltati unii-altii: cum, nu nasti natural? Ah..pai o sa fie greu sa isi revina organismul pt ca ..ai 37 ani. U know what?? Zburdam la 2 zile dupa nastere, n-am avut nici pe naiba (am norocul unei constitutii atletice -plus ca am facut gim pt gravide in timpul..anyway..musculatura ok la burta- refacere rapida!) Apoi..alta cobeala: nasti cu cezariana..la anii astia..deci clar NU vei alapta, n-o sa se declanseze nicio lactatie. La 2 zile de la nastere pruncul meu -NASCUT IN SAPTAMANA 34- sugea de stingea!! Si eu aveam lapte de ma puteam duce sa-l donez. Si asta a tinut mult si bine...
    Asa ca..ce incerc eu sa spun...e sa ma mai lase, nenica, toti/toate cu toate ideile lor fixe despre cum/ce e mai bine. Cred, ca si tine, ca fiecare are dreptul sa aleaga si ca fiecare stie/simte ce-i "mai bine"...
    Si tre' sa mai marturisesc ceva: cand s-a intarcat singur am fost in extaz, caci mi-era usor groaza ca o sa fiu printre cele ai caror copii cauta tzitzi si la 2 ani jumate, Si...n-as vrea sa fiu inteleasa gresit..dar imi doream si eu inapoi cele doua..recipiente de hrana. Chiar le doream inapoi!!! :))))

    RăspundețiȘtergere
  4. :)). Da, clar, la 37 de ani esti 'expirata' (replica asta mi-am auzit-o eu la o varsta ceva mai frageda, inclusiv profetia ca nu voi face niciodata copii, ca sunt prea carierista - sa mori de ras!). Daca as fi facut copil la 20 de ani, eram precis o tarfulita care a ramas insarcinata doar ca sa il nenoroceasca pe tatal pruncului si sa il oblige sa se insoare cu ea. M-am obisnuit sa nu dau atentie profetiilor de genul - ajuta si evitarea constanta a contactului cu persoanele care mi-au servit perle din astea cu alte ocazii. Discutia cu cezariana versus naturala si alaptare pana la 34,5 ani (ai copilului) ma ajunge de obicei pe cai internautice, deja cam dau ignore atunci cand vad ca se incinge discutia. Daca operatiile estetice sunt acceptate social, nu vad de ce cezariana ar fi oaie neagra prin comparatie. Ca din punct de vedere medical are riscuri, da, are, clar - DAR riscuri are si nasterea naturala, riscuri care sunt bagatelizate in numele 'naturalului'. Nimeni nu se crizeaza daca ne distrugem spatele pe tocuri zi de zi, daca ne prajim la solar pana la cancer de piele, dar sa nu ne gandim la cezariana electiva, ptiu! Avand in vedere ce industrie s-a dezvoltat in jurul mamei si al copilului, unde mai e naturalul? Poate daca nasc in padure, singura cu sotul, ca altfel nici o sansa.

    Toate bune tie si piticului tau!

    RăspundețiȘtergere