Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

luni, 25 noiembrie 2013

Cum ne mai creștem copilul

Prost. Asta e concluzia educatoarei, despre care până acum eu una chiar am avut o părere foarte bună. 

Datele problemei: din 4 educatoare pe trei posturi întregi, una e bolnavă pe termen lung, una are 4 săptămâni de concediu. Doi dintre copiii mai mari pleacă din grupă, vin alți 3 noi (de doi ani, una dintre fetițe a început deja săptămâna trecută). Deci una dintre cele două educatoare rămase trebuie să se ocupe aproape exclusiv de noua venită. Așa e procedura, și funcționează. 

Viezurele personal a decis brusc că lui nu îi place la grădi, că e mai bine cu mami și cu tati acasă. Mda. Faptul că mami și tati au liber doar sâmbăta și duminica nu l-a asimilat, deși i-am explicat și știe că mergem amândoi la servici, iar el în timpul ăsta ”se joacă frumos” la grădiniță. 

Cu ceva timp în urmă, educatoarea m-a întrebat prin ce schimbări majore trecem în familie (căscat gura de uimire - la noi nu se întâmplă deocamdată nimic deosebit). Că fără schimbări nu se explică de ce Viezurino nu acceptă ca ea să dea atenție și altor copii, că e răsfățat (no shit! copilul e de la 14 luni tot pe la dădacă și la grădi, abia îl vedem, când aș fi avut timp să îl răsfăț????). Am pus mâna acasă și, din ce timp oricum nu avem, am petrecut mai mult cu copilul, i-am citit extra, l-am plimbat, i-am mai căutat puțin în coarne, l-am integrat până și în conversații care cu siguranță îl depășesc (doh, cablarea casei, sau planificarea în detaliu a băilor). Pare să îi fi lipsit, reacționează bine la atenție, vorbește cu noi mult mai mult. Noi, fericiți. 

La grădi însă... dezastru. Nu mai vrea nicicum să meargă, plânge numai când aude cuvântul. De unde înainte povestea despre educatoare și colegi, acum nu mai vrea să audă, îi evită și în parc, pe stradă trece pe partea cealaltă când vede pe cineva de la grădi. Cel mai tare se bucură când îl iau acasă. Am întrebat care ar fi problema, dacă nu cumva ceilalți copii îl evită, sau îl bat, sau mai știu eu ce. Cică nu, la grădi se joacă bine, doar că nu vrea să doarmă după-amiază și nu suportă ca educatoarea să dea atenție altcuiva decât lui. Hm... 

Paranteză: dacă nu mă înșeală prea mult memoria, nici eu nu eram mai compliantă la grădi. Nu plângeam, că știam că trebuie să mă duc, dar le făceam zile fripte educatoarelor cu orice ocazie, când nu îmi conveneau activitățile (repetițiile pentru serbări mă aduceau la disperare). Cu cât se urla mai mult la mine, cu atât eram mai refractară la orice comandă. Am învățat să mușc și să zgârii ca să mi se dea atenție, pentru că dacă mă jucam liniștită ori veneau colegii să îmi ia jucăriile, fără ca educatoarele să se amestece (decât dacă lucrurile degenerau în bătaie colectivă), ori îmi întrerupeau activitatea când mă distram eu mai bine, ca să mergem la culcare. Culcatul ăsta... alt chin, nu mai intru în detalii. 

Revenind la copilul personal: într-o zi îl duc mai târziu decât de obicei. Caut papucii, nu-s. Spun educatoarei că nu-i găsesc (sunt cam 3 grade afară, în grădi e plăcut, dar nu în picioarele goale), nu, că încălțat în grupă nu îl primește. Ochesc papucii Viezurelui la un coleg (l-o fi adus părintele care nu îi cunoaște papucii, că ai Viezurelui sunt cu 3 numere mai mari decât poartă colegul), zic, ie-te-i, hai să facem schimbul - educatoarea nu, că precis doar seamănă! Cucoană, copilul în cauză e jumătate cât al meu, arată ca și când ar fi încălțat cu bocancii lui taică-său, ce nu e clar? Mă trimite să mai caut papucii, că precis trebuie să fie pe undeva, cu Viezurele deja urlând ca din gură de șarpe, agățat de mine cu disperare. Ok. Găsesc papucii colegului, ăia cu 3 numere mai mici, și anume exact acolo unde mă așteptam, pe raftul cu numele copilului în cauză. Evident că nu încap pe Viezure, așa că deschid ușa să predau maimuța profund urlătoare cu tot cu papuci de schimb. Noa, că să-l încalț. Hallo, aici Terra - cum dreaq să dau pe el papuci cu trei numere mai mici??? Amputație loco nu servim!

Noroc că vine altă educatoare, mi-l ia, promite să-l liniștească și să rezolve misterul papucilor. Plec, că nu mai era nici de stat, nici de vorbit. 

Aceeași după-amiază, educatoarea principală, aia cu datul papucilor mici: că așa nu merge, că avem nevoie de consiliere pe teme de parenting! Serios, tu, nu glumezi? Consiliere că ce? Că urlă pruncul când eu petrec jumătate de oră cu el pe coridor căutând papuci dispăruți? Că nu vrea să doarmă după-amiază? Că vrea atenție? Că se presupune că un adult cu formație pedagogică - educatoarea - ar trebui să se descurce mai bine ca mine, ”atee”, cu toate baiurile vârstei? Noa, nici vorbă, consiliere îmi trebuie ca să învăț eu să mă descurc mai bine cu un copil dificil ca Viezurele! Ioa... că până acuma nu m-am descurcat, corect... dificil... hai că orice cioară își laudă puiul, deși eu nu m-am prea întrecut în laude până acum, că nu mi s-a părut chiar floare la ureche parentingul ăsta. 

M-a luat cu %^&& când am mai auzit și asta. După care am stat să "cujet" că nu-s eu a' mai învățată și mai deșteaptă și mai fără de prihană pe lumea asta, nici născută cu parenting integrat, și am făcut o programare la consiliere, cică peste 6-8 săptămâni pot să-mi ofere o programare. De Anul Nou, probabil, știut fiind că atunci sunt multe zile libere și toată lumea lucră în draci, aici ca și în România. 

Până atunci mi-am comandat frumos cărticelele lui Alfie Kohn, că tot s-au lăudat conferințele și cărțile lui pe-aici pe blogosferă, să vedem ce mai zice și el despre educația copiilor. Și dacă până acum mă gândeam că uite, deși ne mutăm, poate ar fi mai bine să las copilul la grădi asta, pe care o cunoaște, unde îi place, să nu-l supun concomitent și mutării, și schimbării grădiniței (deși asta înseamă pentru mine un ocol de 20 de km la 6:30 dimineața), aproape m-am răzgândit. Măcar va merge la grădi lângă noua locuință, noi economisim niște motorină și niște nervi, și până la urmă se va obișnui acolo, cum s-a obișnuit și aici, poate chiar va fi mai bine pentru el, deoarece în perioada de adaptare se ocupă educatoarele mai mult de el. Voiam și să evităm să-l obișnuim la grupa mică, apoi, nici două luni mai târziu, la grupa următoare, dar la ce urât reacționează la grădi asta, poate că schimbarea i-ar prinde mai bine decât credem noi. 

Și, cândva, când vom primi programarea minune la consiliere, poate mă voi duce să ascult și ce au experții de zis... presupunând că avem într-adevăr o problemă cu educația copilului, lucru de care eu însămi nu sunt convinsă. 

8 comentarii:

  1. Greu cu copilasii astia, dar mai greu cei care au impresia ca le stiu pe toate si tocmai parintii habar n.au!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am tot gandit ca intre timp o fi fost tani educatoare la ceva cursuri de perfectionare, unde i-o fi impuiat capul cu consilierea asta. Ma rog, nu ma pricep, incerc sa nu dau cu bita. Ma dispera sa vad pruncul plangand ca la sfarsit de lume, si eu sa il las acolo cu aia care crede ca nu ii trebuie atata atentie. Acum iau in calcul si varianta cu renuntatul la slujba, dar cred ca va iesi mai greu :)):

      Ștergere
    2. Eu as zice sa mai astepti cu renuntatul la slujba, poate se mai linistesc apele. Poate are si copilul o perioada proasta, li se mai intampla si lor. Sau poate afli ca doamna aceea are, de fapt, o problema si ar trebui sa se consilieze in locul tau. :D

      Ma gandesc si la faptul ca daca il mutati, o sa dureze pana se obisnuieste acolo, o luati de la capat cu totul... Stiu ca.i greu cu plansul, i se intampla si lui Matei sa nu vrea deloc la cresa, ci cu noi acasa si atunci sa te tii. Pana la urma o scoatem la capat, desi nici mie nu.mi place situatia sau faptul ca sistemul e de asa natura incat trebuie sa muncesc si eu, in loc sa mai fi stat cu el acasa.

      Lumea asta e pe dos, am mai spus.o si.o mentin!

      Ștergere
  2. Pai daca acolo face urat, nu acasa...e problema lor, caci inseamna ca vrea atentia pe care n-o primeste. So..consiliere pt voi? Pai de ce nu pt ele..ca io zic ca ele ar cam avea nevoie..
    Vad ca si acolo e ca pe-aici...si io care regretam ca am facut copchil in Tara Romanasca si ma gandeam deja unde sa emigrez, usor ingrozita ca, de la anu', ajungem si noi la gradi.. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Incurajare si nu prea: probabil si in tarisoara, si pe afara cam aceleasi sanse le avem, sa dam peste oameni suciti, fie intre educatori/profesori, fie intre alte soiuri de colegi si cunostinte. Difera doar stilul de abordare. Si oricum postul meu e subiectiv, mi s-a atras atentia ca poate tanti educatoarea are dreptate si eu sunt cea cu nasul pe sus... evident ca nu sunt de acord :)).

    RăspundețiȘtergere
  4. Copilul are personalitate spre deosebire de educatoare care-I plata si vrea sa ii faca plati si pe copiii din grupa. Eu cred ca tu ar trebui sa o trimiti pe ea la un curs de ...ceva, ca pare ca ea e cea care are nevoie.
    Copilul nu vrea la gradinita, clar e ceva care-l nemultumeste. Cat despre gradinita noua, o sa inteleaga, ii spui cu ceva timp inainte ca va mutiati, ca o sa aveti o alta casa, ca si gradinita o sa se schimbe si o sa priceapa, copiii sunt mai intelepti ca noi, si mereu spun ce-i nemultumeste.

    RăspundețiȘtergere
  5. nici io nu-s deacord!! exact cum spune Vio mai sus...daca la gradi face urit si acasa nu...e de la ei, nu de la voi. Mie sincera sa fiu, nu-mi vine sa cred ca ti-a zis sa iei clase de parenting, pt o nimica toata. Poate m-am obisnuit io in state, unde daca te superi, le dai tuturor cu drepturile si constitutia in cap LOL. Io n-as lua nici o clasa de nici un parenting, daca tot vrei sa-l muti....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clase de parenting inca ar mai fi cumva, io am fost trimisa la consiliere, ca patient :). Sau poate e doar imaginatia mea, dar cica imi trebuie sfaturi competente despre cum sa-mi cresc copilul- problematic. Saptamana viitoare mergem sa vedem gradi la care nu doream sa il mut.

      Ștergere