Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

miercuri, 17 aprilie 2013

Grădinărim în continuare

Ieri a fost prima zi în care am lăsat pruncul să doarmă la grădi. Am dus dimineață un copil super voios, am cules la 14:30 un copil obosit și oarecum aerian, dar bine dispus, care a petrecut întreaga după-amiază în casă de bună voie și nesilit de nimeni, după ce eu m-am chinuit o oră să îl scot la plimbare. Nici vorbă, s-a făcut că nu aude, s-a ascuns, s-a fâțâit, n-a vrut să se încalțe, nici măcar la varianta cu ”Mama pleacă, uite, am deschis ușa, pa” nu a reacționat - am reușit să duc gunoiul, adică să ies din casă până în parcare, și el tot cu mașinuțele pe masă era, de parcă n-ar fi remarcat nimic. 

Azi se duce mama la lucru, prima zi. Adică trebuia să fim la ora 7:50 la grădi, ca să ajung și eu la cabinet, după colț, pe la 8:00.  La ce oră am ajuns? 8:23 fix. Cum am spus, după colț. Adică maxim 3 minute în pas alert. 

Pruncul a fost ok până când am încercat să îl bag în grupă. Atunci s-a pus pe urlat, și dă-i, frate, și urlă. Agățat de mamă, urcat pe picioarele mele în sus ca pe copac, înfundat capul în umărul meu și răcnit de parcă îl tăia cineva. Copiii prezenți au fost foarte drăguți și empatici, au venit fiecare cu câte o jucărie, încercând să i-o ofere, m-au întrebat de ce plânge, l-au mângâiat pe cap (o fetiță), și pe picior (un băiețel care avea și el deja lacrimi în ochi). După 10 minute de circ a început să privească în jur, să adune jucăriile oferite și... să mi le dea mie spre păstrare, tot trăgându-mă și împingându-mă în direcția ieșirii - deși nu depășisem cadrul ușii. După alte 10 minute și-au făcut treaba mașinuțele, în sensul că atracția pentru ele s-a dovedit superioară oricăror alte baiuri și ofuri legate de mă-sa, care i-a spus de 3 ori ”La revedere”, fără ca el să o mai bage în seamă! 

Când m-am dus să îl iau era suspect de liniște, în grupă se dormea pe rupte pe niște saltele, al meu copil inclusiv. L-am trezit, s-a apucat imediat să se joace, să deseneze, să îmi arate diverse, nici gând să vrea să vină cu mine. Abia am reușit să îl îmbrac și să îl conving să mă însoțească. Educatoarele sunt foarte încântate de el, de felul cum se integrează în grupă, de personalitatea lui prietenoasă (!!! eu oi fi având acasă alt copil). 

Aici se mai cuvine să adaug o mică istorioară: eram într-una din zilele astea în parc, un băiețel se juca liniștit în apă (oh, da, turna apă pe el cu un pahar de plastic, cred că un gunoi, și maică-sa stătea liniștită pe o bancă, pălăvrăgind cu o altă cucoană, și și-a continuat activitatea chiar și după ce a observat că odorul îi e muiat din cap până în picioare). Al meu evident că s-a jucat și el cu apa, dar mai potolit, și nu s-a apropiat de celălalt copil. La un moment dat a găsit o mașinuță abandonată pe acolo și a început să se joace cu ea; băiețelul cel ud s-a uitat cu jale, a îngăimat ceva, dar nici el nu a îndrăznit să se apropie de noi, în schimb a fugit plângând la maică-sa, tot arătând spre noi. Atunci i-am spus Viezurelui să îi dea mașinuța, că e a celuilalt copil, nu a lui, și am repetat ideea de vreo 4-5 ori, fără ca Viezurino să dea vreun semn că mă ascultă sau înțelege, necum să și facă ceea ce îl îndemnam. Mă gândeam că vom lăsa oricum mașina acolo, sau o vom returna la cerere... când, ce-mi văd ochii? Viezurele ia mașina, o duce celuilalt copil și aproape i-o dă în mână (de surpriză sau de bucurie, celălalt a scăpat-o). Și se întoarce fericit la mine! Sunt foarte mândră de Viezurino! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu