Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Lucruri pe dos

Într-o bună dimineață săptămâna trecută, încântare maximă pe capul meu: reușisem de cu seară să montez protecția aia de parbriz, să nu înghețe și să trebuiască dat cu șpaclul ăla special (nu știu cum se cheamă unealta respectivă). Noa, când ies afară, ploua de le rupea - strâns de folie udăăăă și receeee, vârât rapid gogoloiul în portbagaj, mânat super bolidul la Mannheim... unde, normal, nu plouă, dar îngheață. Trebuia să pozez cum arăta folia când am (re)descoperit-o în încercarea de a introduce căruțul în portbagaj. M-am speriat că a murit :). 

În dimineața următoare, cu roțile de iarnă abia montate, mă împinge Necuratul să bag super viteză, dacă-dacă ajung eu 5 minute mai devreme la lucru și apuc să rezolv din maldărul de nerezolvate, care tot crește, în pofida eforturilor mele. Vreme nasoală, ploaie, ceață, eu nedormită și supărată rău pe accelerația mașinii și pe ceilalți participanți la trafic, care se mișcau prea încet. Și uite așa a depășit subsemnata mașina poliției, în zonă cu depășirea interzisă și limitare de viteză. Cine sufla în fiole la 6:40 pe autostradă, în vânt și ploaie, și întârzia masiv la serviciu? No bun. Amenda o să vină prin poștă, sper să o pot șterpeli înainte să o vadă soțul și să îmi țină predici despre stilul meu periculos de condus. 

În altă minunată de noapte îmi forțez norocul, mutând pruncul adormit din patul nostru în patul lui... unde gângania doarme mișelește mai departe exact până când am apucat și eu să adorm, după care continuă seria trezirilor cu vomă din oră în oră, și adoarme din nou cu 10 minute înainte să îmi sune alarma de trezire. Nu, nu e bolnav, cel puțin nu de enterocolită, cred că bea prea mult și se face prea strâmt la el în burtică pentru atâtea lichide. 

Mă pornesc eu cu pruncul la pediatră (urmarea nopții de mai sus) în ideea că o fi știind ea mai bine ca mine, mamă stresată și de altă specialitate, ce diagnostice să verifice la el. Consultația decurge cam așa: palpat pruncul pe burtică, verificat gât, nas, urechi, puls, bătăi cardiace în urletele de sfârșit de lume ale copilului. Vomită? Da. De când? Intermitent, de vreo 3 săptămâni. Febră? Nu. Ok, poftim rețeta cu Vomex. Ăăăă, scuze, și investigații, ceva? Eventual o ecografie adbominală? A, nu, dacă are diaree poftim alt medicament. Păi, nu are diaree. Nu-i bai, va face!!! ??? Clipeam la fel de nedumerită. Inutil să spun că nici acum nu s-a arătat diareea prezisă. 

Bon, hai la medicul de familie, că-mi trebuie scutire medicală pe ziua în curs. Consultația decurge bine, se propun chiar efectuarea unor analize de scaun. Respir ușurată. Iese și colega asta cu Vomexul la interval, așa, de siguranță. Dacă ați luat vreodată în sarcină chestia asta, fiind cam singura substanță de genul acceptată la gravide, știți că provoacă o super somnolență. Comunic neliniștile mele metafizice în legătură cu somnolența ca efect nedorit la copil... deci se deduce că vreau homeopatie, nu chimie, și mă trezesc ”prescrisă” cu Lycopodium - ce fain sună! Și ăsta ce mai vrăjește la intestine? Reglează tranzitul intestinal, mai ales la diaree. Care diaree, domnule, care diaree? Aia de va veni.

Nu cred că ambele doamne doctor sunt incompetente, ci doar că nu mă ascultă până la capăt când le spun că asta nu e o banală enterocolită, ci probabil un la fel de banal sindrom de reflux la concurență cu începutul unui ileus, după principiul ”more input for no output”, undeva îmi dă cu minus. 

Apogeul lucrurilor făcute anapoda are loc iar într-o dimineață, când eu decid că a venit momentul să îi iau copilului sânge, că electroliții în sindromul de deshidratare după episoade de vomă prelungită or fi dansând rumba prin corpul lui. Error! Puitz degrabă zbătăcios și tată de Puitz doar pe jumătate treaz, pe sfert nervos, pe o optime convins că am luat-o razna și chinui degeaba familia. Nu ne iese meșteșugul imobilizării celor 15kg de copil destul ca să găsesc eu o venă și să o înțep fără pericol.

Hotărăsc să renunțăm la ”analize”, să nu chinuim copilul. Următoarele 2 nopți ne fericește cu vomat totul. Revin la ideea cu analizele, copilul nu cooperează. Îl voi duce frumos la mine la cabinet, să-l înțepe colegii, că așa nu mai merge - numai nu știu cum să fac pe urmă să-l aterizez din nou la dădacă. Asta fără organizare prealabilă nu merge :).

Cam așa ne-am distrat săptămâna asta. 

Un comentariu: