Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

marți, 13 noiembrie 2012

Cu copilul la cumpărături

Azi eram cu pruncul în căruțul super size care nu încape chiar pe toate aleile magazinului. Așa că m-am repezit să iau pâine cu un ochi la copilul aflat cam la 10m de mine. El era ocupat cu cercetatul pachetelor de șervețele. Între noi se strecoară de pe altă alee o pereche de cetățeni mai în vârstă (n-am idee dacă erau simpatici sau nu, i-am văzut doar din spate). Doamna întinde mâna să mângâie copilul, care face o moacă oarecum nemulțumită că e deranjat din holbare. Doamna insistă, se pare că-i plăcea de prunc. Eu deja mă așteptam ca el să urle, să încerce să o sperie... de unde! Se uită în schimb la ea de parcă femeia nu ar fi fost în toate mințile, ceva în sensul „Da´ ce te iei de mine, ce ți-am făcut?!” M-a pufnit râsul. Pe doamă nu :)).

În altă zi eram în alt magazin, la cumpărat de trening și pijamale. Puitzul se juca de-a ascunselea printre haine, îl auzeam chițăind dintre sutienele de dantelă (de sub care răsăreau și cizmulițele îmblănite). Două cucoane veneau pe interval din direcția opusă, pe mine nu mă vedeau din cauza unei coloane. Una începe să ia copilul la întrebări, că unde-i maică-ta și din alea, la care pruncul o zbughește de lângă ea, nemulțumit de interpelare. Cucoana, după el - îl credea pierdut și voia să îl ajute. Tovarășa ei cheamă în ajutor și o vânzătoare. Văzând că se îngroașă gluma și îl urmăresc trei tanti, Viezurele accelerează pe interval spre celălalt capăt al magazinului, moment în care evident că tanti care rămăsese mult în urma lui se isterizează ce mamă denaturată are copilul, cum nu vede și aude ea. Eh, m-am învrednicit să mă arăt și eu, și au încetat comentariile (pe motiv că depășeam cam cu un cap și jumătate înălțimea medie a trio-ului cucoane-vânzătoare), pruncul a ajuns la capătul intervalului, dând impresia că se va izbi nasol de perete, dar, cum îi e obiceiul, a virat brusc, și-a continuat goana spre noi de data asta, m-a văzut, a dat un chiot de bucurie, părea că-mi va sări în brațe, dar m-a evitat de asemenea în ultima secundă și s-a catapultat  fericit printre sutiene spre alt perete. Cucoanele m-au privit cu reproș, dând din cap în sens de ”mamă denaturată care nu-și supraveghează și educă progenitura”, și au plecat în treaba lor. Între timp, Puitzul refăcea traseul inițial, trecând din nou în goană pe lângă ele :)).

În alt magazin unde Viezurele se dădea copios în spectacol cățărându-se pe o tanti manechin din raionul de lenjerie intimă, mă abordează o vânzătoare tinerică, privind oarecum tristă, găseam eu, spre copil:
- Nu vă supărați că vă întreb... , zice, și se oprește stingherită din discurs.
No, mă gândeam, precis vrea să culeg plodul de pe manechin până nu-l deteriorează.
- ... ce are copilul la spate?
Hm... ce-o fi având? Să fi trecut oareșce deșeu de învelișul Pampers? Nu văd pete suspecte pe pantaloni și dau din umeri.
- Mă scuzați că am întrebat..., continuă asta pe același ton, și se tot uită lung la copil. Mă uit și eu, în continuare nu-mi sare nimic în ochi.
- Păi, știți, defectul ăla de coloană vertebrală... cred că vă e foarte greu cu el...
Say what???? Pruncul n-are nimic la coloană!!! Casc ochii de nebună, și văd în sfârșit ”defectul”: prin bluză se conturau bretelele salopetei de dedesubt! Nu glumesc, chiar despre ele era vorba! Mă bufnește râsul și îi explic curioasei ”diagnosticul”. Săraca, nu ar fi fost mai șocată nici de vreun sindrom genetic rar. N-a mai spus nimic nici când pruncul a dărâmat manechinul peste un raft întreg de chiloți de dantelă :)). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu