Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

luni, 29 octombrie 2012

Mă enervează că mă enervează...

Mă enervează serviciul, deși eu mi l-am ales și nu l-aș schimba - poate doar cele două ore suplimentare zilnice (na, fie o oră jumate azi, și a mai fost tot numai o oră jumate și cândva în septembrie) neplătite, pe care le-aș face fără să mă doară la banană dacă n-ar fi copilul, la care abia aștept să mă întorc și numai nu reușesc. 

Mă enervează copilul, că se mârâie și vrea să fugă în stradă, și urlă și se zbate când eu insist că nu, trebuie să intrăm în casă, cu căruț, jdemii de cumpărături, poșetă, biberon, lăzi de apă minerală, toate necesitând minim o mână liberă, dacă nu două. Prin urmare, mă enervează că nu sunt caracatiță, că ne trebuie atâtea tâmpenii în viața asta, că locuim la etaj și nu la parter, că nu pot zvârli toate cele de mai sus direct la locurile lor din dulap prin fereastră sau prin gaura cheii... aoleu, pe alea sigur le-am uitat în mașină, care mai are și obiceiul idiot de a se bloca singură... stres, fugit la mașină cu cheile aflate în buzunar și pruncul urlând că acuma nu mai vrea afară din casa scărilor. 

Mă enervează că e iarnă și copilului îi trebuie 20 de obiecte de îmbrăcăminte. Azi, foarte mândră de mine că am dictat prin sms bărbatului neștiutor unde sunt căciula, mânușile, cizmele de iarnă noi ale pruncului, am uitat ciorapii lungi. Iar el a uitat să îi dea o bluză peste body, deci tot prea subțire îmbrăcat era, pentru cele minus 4 grade. Mi-a făcut dădaca observație că a trebuit să îl îmbrace ea cu ciorapi lungi de fetiță. M-am simțit ca ultima dintre otrepe. 

Mă enervează că îmi arată casa ca după o tornadă, deși curăț și spăl în fiecare minut; mă enervează că uit să mănânc sau să beau și mă trezesc că mă ia cu leșin din cauza hipoglicemiei pe la ora 20:00, exact când culc copilul, ca să nu am nici o șansă să mănânc chiar atunci. Mă enervează că adorm cu el și mă trezesc după 30 până la 180 de minute cu spatele făcut praf de la poziția contorsionată, că de, nu intenționam să adorm, ci doar să adorm copilul. Mă enervează să mănânc singură la ora aia, că mi se face rău, sau mă cert cu soțul din cauză de calorii goale, și apoi nu mai pot adormi ore întregi. 

Mă enervează că pruncul meu începe să doarmă nopțile, în schimb eu dezvolt tulburări de somn tot mai accentuate. 

Mă enervează că am tendința să îmi cicălesc soțul, indiferent ce face sau dacă face. Mă enervează lipsa oricărei secunde libere și liniștite pentru a merge la baie, ca orice om normal. Mă enervează cum îmi stă părul vâlvoi dimineața, cum nu am chef nici să îl piaptăn, nici să îl las așa, cum aș bea exclusiv cafea - mai bine direct în perfuzie, economie clară de timp.

Mă enervează că nu am nici chef, nici timp să mă joc cu copilul, că am sentimentul că mi-e o povară, că abia ajung să îl hrănesc, îmbrac, adorm, schimb scutecul, cât să nu îl invadeze păduchii, nemaiputând fi vorba de super hrănit bio&eco - eventual dacă ajungem împreună și pe la magazinul ăla bio pe drumul de la dădacă acasă, cu copilul mârâit, însetat și înfometat la ora aia, dându-se cu fundul de pământ din pură oboseală.

Mă enervează că la ora la care ar trebui să dorm pierd vremea pe net fără țintă, că dacă mă apuc acum de citit pentru job precis adorm în două minute numai ca să mă trezesc pe urmă cu coșmaruri din cauza veiozei care îmi dă în ochi, sau a cărților care mă înțeapă în coaste. Mă enervează că nu țin minte numele pacienților, când îi strig în sala de așteptare mă blochez uneori și nu mai știu pe cine voiam să chem înăuntru - mi-e varză capul. Uit care dintre biberoanele pruncului sunt cele curate, mai ales când bântui prin casă în toiul nopții.

Mă enervează că maică-mea trebuie să locuiască atât de departe, că nu îmi văd fratele, cumnata și nepoata cu lunile sau cu anii, și datele problemei nu se vor schimba prea curând.

Da, știu că alții o duc mult mai rău decât mine în toate privințele, și ăsta e un motiv de enervare. 

Mă enervează că nu sunt caracatiță  - am mai spus, nu? Mă enervează că asta am ajuns să îmi doresc să fiu. 

5 comentarii:

  1. Draga Ioana sunt langa tine la fel de ne-caracatita si de muncita suplimentar si de nedormita si de pierzatoare de timp nocturn pe net. N-am sot, dar cicalesc si eu pe cine apuc :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit la tine pe blog, am trait-o pe mama fara sot de cicalit... de-aia ziceam, stiu ca unora le e sau le-a fost si mai greu. Noroc cu puii astia superbi, pentru ei merita sa tragi. Multumesc de incurajare - eu asa am inteles-o :)

      Ștergere
    2. Pai da, eu cred ca esti foarte simpatica atunci cand te enervezi si mai ales cand te enervezi ca te-ai enervat :)).

      Ștergere
  2. Hihi, daca m-as apuca sa scriu pe blog ce ma enerveaza pe mine, nu cred ca as fi asa cuminte in limbaj! :)) Asa ca ma abtin si ma enervez in tacere, dar nu-mi prea place de mine cand rabufnesc. Si atunci o iau de la capat cu enervatul. Ideea e ca te inteleg, ai inteles tu! :p

    RăspundețiȘtergere
  3. Am inteles, si am vazut si poza aia cu "can I call you back in 5 years"" - lol!

    RăspundețiȘtergere