Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

duminică, 28 octombrie 2012

Abu Dhabi

N-am apucat să vedem bine orașul, doar hotelul Emirate Palace, cu piața și fântânile, precum și cu zgârie-norii încă în construcție, Moscheea Sheik Zayed și Marina Mall, aeroportul și hotelul. 

Autostrada e impecabilă, patru benzi pe sens, șoselele din oraș bine luminate, bine semnalizate, destul de aglomerate. Se circulă predominant cu mașina, deloc pe jos. Totul e nou - nici nu e de mirare, până în urmă cu 15 ani majoritatea construcțiilor cică nu ar fi existat (mie mi se pare de domeniul fantasticului). 

Marina Mall nu m-a impresionat, deși foarte lăudat de șoferii de taxi și recomandat cu multă insistență de personalul hotelului. Mărfuri ieftine de bazar sau mărfuri super scumpe de marcă, prețurile cam ca în Germania, prin urmare nu prea merita să încarci bagajele cu ele. Am cumpărat ceva mirodenii din bazarul din Dubai, lăsând Marina Mall pentru alți turiști. Atracția cea mai mare o reprezintă turnul din care se poate vedea întreg orașul și Golful Persic, dar noi am ajuns pe întuneric, cu un copil obosit după noi, așa că am renunțat la a consuma orice în restaurantul din turn și nu am văzut nimic :).

Moscheea Sheik Zayed e imensă și printre puținele care pot fi vizitate de nemusulmani. Îmbrăcămintea decentă e obligatorie, genunchi și umeri acoperiți pentru ambele sexe, femeile trebuie să își acopere și părul și să nu aibă îmbrăcămintea prea mulată. Spre norocul și distracția turiștilor, moscheea oferă - habar nu am daca gratuit sau contra unei sume modice - tradiționala abaya neagră (un soi de pelerină până în pământ) și văl negru pentru doritoare. Eu am fost în rochie lungă cu bolero și un șal alb pe post de văl, și nimeni nu a comentat nimic. Moscheea e superbă atât la exterior, cât și la interior, filmatul și fotografiatul sunt permise. 



Din hotelul Emirate Palace am văzut doar holul și coridoarele, se desfășura a 6-a ediție a Festivalului de Film Dubai și în sălile de conferințe și în restaurant practic intrau doar cei cu acreditare - mă gândesc că și oaspeții hotelului, dar noi nu ne încadram în nici una dintre categorii. Prima poză e cu ”vederea” de la hotel spre oraș, a doua e din holul hotelului.



Sunt convinsă că mai există în oraș locuri interesante pe care noi nu am apucat să le vizităm, între altele Ferrari World și Abu Dhabi Mall, probabil și portul. Cu Viezurino după noi, nu toate locațiile s-au dovedit interesante, deși majoritatea aveau și dotări pentru copii (eventual mai mari ca vârstă). La ritmul în care se construiește, peste câțiva ani orașul va fi de nerecunoscut pentru vizitatorii din prezent, și nu mă îndoiesc că vor exista noi și noi atracții turistice. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu