Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

duminică, 2 septembrie 2012

Motivarea absențelor

Trag chiulul de pe blog pentru că suntem lucrători și plimbăreți, pentru că a venit mama și voiam să petrec puțin timp cu ea (că deja m-a părăsit din nou, împreună cu pisoiul ei), pentru că brusc a venit vara și aici, cu vreme prea bună ca să stăm în casă la net, pentru că, odată ajunși acasă, nu avem vreme de net, că sunt la rând îndatoririle gospodărești, ca să nu murim de foame sau să sfârșim ca hrană pentru paraziți într-o dezordine apocaliptică. 

Habar nu am cum jonglează alte mame cu timpul și îndatoririle lor, mie mi se pare că nu ajung niciodată să fac destulă ordine, curățenie, mâncare, să petrec destul timp cu soțul sau copilul (cu amândoi deodată e deja o utopie pe același plan cu teleportarea, la care visez de ani de zile), să îmi îngrijesc relațiile sociale (îmi amintesc vag că aveam și din astea, cândva, acuma prin mai toate familiile acelea a apărut un prunc și facem pauză de comun acord), să scriu sau să pun în practică vreun alt soi de hobby. Plus că netul ne merge și nu prea, de îmi scoate peri albi. Sau, când ajung să constat că nu merge, e deja o oră atât de ridicolă încât, pe lângă că văd dublu de somn, mă mai bântuie și mustrările de conștiință că fac altceva în loc să dorm și eu cât doarme pruncul (care are senzori speciali și îmi întrerupe somnul, noapte de noapte, astfel încât doar din întâmplare să ajung vreodată la perioada de somn profund, aia cu vise, odihnitoare în esență). 

În concluzie, sunt un zombi pus pe pilot automat ziua, încă nu am nenorocit nici un pacient și nici nu am dat copilul spre adopție, căsnicia se menține probabil din inerție, pentru că și al meu soț e la fel de zombilit și nu are timp să se certe cu mine când îl cicălesc cu diverse (în cazul în care mă aude), noaptea mă trezesc mecanic să astup gura pruncului cu ceva, în weekend bântuim ca nebunii numai ca să nu vedem ce dezastru e casa și să nu trebuiască să mai gătim, câteodată ne sună mamele să ne amintească de existența lor și că nu am mai vorbit de x zile (really???? ăh, pardon, fuserăm ocupați... dar chiar DE ATÂTEA ZILE???? WTF... așa o fi, dacă zic ele, că eu nu am timp și chef să mai țin și un jurnalul contactelor noastre telefonice). 

Mă duc să mă introduc în pat, până nu adorm iremediabil pe canapea, într-o poziție dătătoare de infernale dureri de spate (nu că ar fi o noutate). 

3 comentarii:

  1. Oooo, da, cat de bine te-nteleg! Din fericire (sau nu, ca uneori m-apuca faza aia gen "nu mai suna nimeni") pe mine chiar ma suna rar cate cineva. Iar cu curatenia... la ce bun, daca in 5 min e la fel de dezordine cum era inainte sa m-apuc sa fac curat? :))

    Pruncul meu umbla si el singur de doua saptamani, adora sa-si scoata hainele de prin sertare, ca n-am apucat sa le mut la un nivel la care sa nu ajunga, iar cu somnul... hmmm, inca mai astept noaptea aia in care sa se trezeasca doar o data, sau hai, de doua ori, nu de 3, 4, 5 sau n, cateodata.

    Propun sa infiintam un club al mamelor zombilite si unul al bebelusilor atomici! :p

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar imi era dor sa citesc ceva scris de tine!

    Sigur ca iti motivam absentele, poate odata cu venirea toamnei sa ai mai mult timp si pentru blog.

    RăspundețiȘtergere
  3. Deci acolo ai disparut! Credeam ca ai dezertat de tot. Te inteleg, din pacate prea bine. Si cu toate astea iti urez revenire grabnica, sa avem si noi ce citi! :)

    RăspundețiȘtergere