Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Deutsche Autobahnen

În fiecare dimineață devreme de tot am, mai nou, întâlnire cu A67, una dintre autostrăzile germane, porțiunea dinspre nord spre sud între Hessen și Baden-Württemberg. E trafic relativ aglomerat, pe două benzi primii vreo 10km, apoi se fac trei benzi.: pe una se târăsc camioanele cu 90 km pe oră, pe alta se circulă normal, în coloană lejeră, cu 120-140km pe oră, iar pe a treia depășesc șoferii cam obosiți de viată ai bolizilor, nici nu vreau să îmi imaginez cu ce viteză. Uneori avem parte de aventuri sub formă de Elefantenrennen - curse de elefanti - când se depășesc pe mulți kilometri camioanele (care teoretic merg toate cu 90km pe oră!).  Alteori se mai repară câte ceva și utilajele blochează o bandă, lucru semnalizat corespunzător din vreme, să nu sufere șoferul vreun șoc la vederea aglomerației.

În stânga se profilează dealurile de la Bergstrasse, în dreapta câmpuri și sătuce care dormitează încă. Uneori se ridică cețuri peste câmpuri, ca în filmele de groază. Alteori norii coboară până la marginea autostrăzii, nelăsând să se mai distingă nimic în jur.

Cândva răsare și orașul de după panourile de protecție din jurul Mannheim-ului. Un nor gros de smog se observă încă de la primele ore ale dimineții. Dacă se datorează mașinilor în tranzit sau agregatelor industriale, n-am idee. Și într-un final vezi imensele macarale din portul Ludwigshafen, pe Rin, apoi SAP Arena și în cele din urmă aeroportul de agrement. Moment în care călătoria mea pe autostradă ia sfârșit: mă încadrez cuminte  de pe A (Autostradă) pe B (Bundesstrasse / drum național), o dau pe scurtătură după radar prin parcarea plătită spre aia gratuită și țuști la cabinet! Gata cu visatul, de-aici începe realitatea :). 
=======================================================
Retur, undeva la ora traficului de vârf: HORROR. Noroc că știu scurtăturile și legăturile între cele două autostrăzi principale din zonă, și dacă le uit mi le reamintește ea Haluța (de la Haluzinella - sistemul de navigație care halucinează la fiecare upgrade :). De multe ori mă urmăresc din spate și norii de ploaie, pe care mă străduiesc din greu să-i depășesc, pentru a-mi culege ”pe uscat” pruncul iubitor de bălți de la dădacă. 

Acolo unde autostrada se îngustează de la trei la două benzi începe calvarul: depășiri pe ultima sută de metri, șoferi grăbiți și obosiți, navetiști ca și mine, camioane, camioane, camioane, camioane și alte, multe, nenumărate camioane, și camioane (am impresia că mă repet). Plus temutele panouri electronice care prind brusc viață: următoarea intersecție de autostrăzi e blocată, ocoliți. Ruta ocolitoare e blocată, timp mediu estimat de așteptare 10 minute și crește mai ceva ca apele Dunării. Ieșirea de pe autostradă e blocată, ruta ocolitoare era oricum blocată, ieșirea următoare e blocată sau în șantier... practic, timpul în care parcurg distanța dimineață se dublează undeva pe la ora 15:30, se triplează între 16:00 și 17:30 și cred că mai apoi scade lent - nu intenționez să verific. 

Aștept diminețile, să mă reîndrăgostesc de autostradă, și o urăsc după-amiezile, când ”mă ține” departe de copil.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu