Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

vineri, 6 iulie 2012

Filozofii despre plapumă

Io, cu teoriile despre somn îmi tot bat capul, da' de-oi găsi odată soluția aia minune prin care să conving copilul să doarmă toată noaptea fără întreruperi urlătoare sau hrănitoare.

Și în proces am remarcat un amănunt interesant: pruncul doarme neacoperit. Orice pătură, plapumă, cearceaf, sac de dormit pentru bebe e taxat cu urlete după vreo jumătate de oră. Cu excepția notabilă a unor nopți în patul nostru, când s-a cuibărit sub plapumă, lipit de mine, transpirat, și a dormit neîntors câteva ore bune. O regulă sau vreun punct comun al excepțiilor încă nu am reușit să descopăr.

Prin urmare, pruncul doarme descoperit, și de îndată ce îl acopăr (o mai comit și eu, ca experiment sau pentru că temperaturile sunt de așa natură) se comportă ca un prizonier înlănțuit, se zbate, își agață mâinile, degetele, picioarele, urechile în încâlceala rezultată și nu se știe elibera singur - nu înțeleg de ce, pentru că mi-a ieşit din încâlceala unor fire de tricotat şi a scăpat singur din ghearele lacome ale unei plase de fotbal de pe terenul de sport.

Când  nu pot să dorm, mă încearcă cele mai năstruşnice idei. Şi într-o noapte de-asta, mai nedormită, mi-a venit ideea că poate relaţia fiului cu plapuma e moştenită.

Pentru că şi taică-su are obiceiul de a se dezveli în somn, de cele mai multe ori lăsându-şi plapuma să alunece pe podea, pentru ca apoi să caute disperat după o acoperitoare. Şi o găseşte pe a mea... dacă pune ghearele pe ea nu mai e chip să o recuperez. Acuma, de când cu super latul nostru de pat, ghinionel, că nu mai ajunge la ea aşa uşor :)).

Dacă vă mirați, da, dormim cu pături/acoperitori separate încă de la începuturile coabitării noastre. Am fost super fericită când am descoperit că și el e adeptul separării așternuturilor - altfel, aș fi avut de pătimit multe, eu fiind adepta stilului de dormit ”mumie”, doar cu nasul afară de sub plapumă, stil comun părții mele de familie. Imaginați-vă coexistența sub aceeași plapumă, oricât de generoasă ca dimensiuni, a stilului strâns cu cel smuls. Eșec clar! Acuma că se mai miră lumea de ce practicăm noi atari obiceiuri, când vizităm rubedenii și amici adepți ai ”doi sub o plapumă”... cu asta putem amândoi trăi.

Revenind la copil, eu zic că în privința plăpumii, seamănă cu taică-su, varianta îmbunătățită pe parcurs. Vom mai compara pentru posteritate și alte variabile, cum ar fi tendința de a se zbate în somn până își elimină ”oponentul” din pat :)). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu