Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

sâmbătă, 16 iunie 2012

Comentarii despre restricții

Sabina a scris de curând un articol despre restricțiile impuse copiilor de către adulți, oportunitatea lor și consecințele diverselor forme de a exercita aceste restricții. 

Normal, copiii au nevoie de limite. Fiecare părinte cred că știe asta. Unde sunt aceste limite, rămâne la latitudinea fiecăruia să judece și să aplice, dacă poate și consecvent, fără să se contrazică permanent cu alți membri ai familiei. 

Cred că ar mai trebui luate în calcul și diferențele culturale. Ca exemplu, în România se perpetuează ideea că pruncul nu trebuie să murdărească hainele ”bune”, și nici pe el însuși. Dacă e să se joace, atunci nu pe podea, nu în nisip, nu cu nisip, nu în apă, nu, nu, nu. Îmi amintesc extrem de bine cât de enervante și inutile mi se păreau în copilărie aceste reguli, și cum încercam să înțeleg unde sunt petele alea care o deranjau la culme pe bunica, și ce nenorocire se întâmplă dacă mă ud pe șosete (”răcești” era o abstracție prea dificil de anticipat, legătura logică dintre hainele ude și răceală îmi scăpa). Prin comparație, pricepeam însă fără greș noțiunile de cădere, ardere, rănire cu obiecte ascuțite. Știam și nu mă abăteam de la regulile care spuneau că nu e voie cu foarfeci, cuțite, ace, nu e voie la aragaz, butelie, reșou, radiator, lumânare, felinar cu petrol. Și asta fără să mă fi ars vreodată. 

Revenind la diferențele culturale, părinții germani pe care îi cunosc eu, deși obsedați de ordine și curățenie în viața de zi cu zi, permit copiilor să se joace și în noroi, să își toarne nisip în cap, să îl guste chiar. Nu se îngrijorează că a căzut în funduleț și plânge, sau că a luat jucăria altui copil - o iau, o dau înapoi, părintele celălalt e și el la fel de relaxat, nu crede că vrei să furi jucăria, nici nu se plânge că o strici. În casă, bucătăria și scările sunt de obicei prevăzute cu portițe sau grilaje, astfel încât copiii să nu aibă acces în locurile cu adevărat periculoase. Cu toate acestea, am auzit nenumărate mame plângându-se că le-au căzut copiii din pat, de pe masa de înfășat, de pe canapea, de pe scaunul de bebe, de pe tricicletă. Deci accidente se mai întâmplă. 

După toate criteriile, mă consider o mamă foarte permisivă. Da, copilul nu are voie să pună mâna pe plită, dar, fiindcă nu pare să priceapă încă sensul restricțiilor, mă străduiesc să gătesc pe ochiurile plitei la care el nu ajunge să pună mâna. Și închid ușa băii când dau drumul mașinii de spălat, ca să nu umble la butoane în timp ce merge. Avem acoperitori de siguranță la fiecare priză, nenumăratele fire și cabluri le-am camuflat sub covor și pe după mobile (da, știu că există și alte metode, mai estetice și mai eficiente, de a ascunde cabluri, însă în actualul apartament nu avem voie să facem diverse amenajări, deci pas). Nu las pruncul nesupravegheat în casa scărilor, sau pe trepte, sau cu animale și plante. Dar nici nu mă agit dacă s-a târât pe genunchi în grădină și pantalonii lui, ca și vârfurile pantofilor, sunt plini de pământ. Nici nu mă rușinez că are o pată de mâncare pe bluză la 3 minute după ce l-am schimbat - nu la vârsta lui. Nu e o tragedie că a mâncat o muscă (muștele astea nemțești sunt încete rău la minte, dacă se lasă prinse de el), sau că a lins urmele micului dejun de pe gresie (pe care eu nu apucasem să le spăl, că abia ne ridicasem de la masă). Sau că a băut o gură de apă din cada de baie. Da, i-am smuls din mână chiștoace de țigări găsite prin nisipul din parc, și l-am împiedicat să guste rahat de câine, sau să se rostogolească cu capul în jos pe tobogan. Și intenționez să recidivez în privința asta :). 

Ce nu permit de nici o culoare, însă, e amestecul terților în mâncarea sau educația lui. Nu, copilul nu are poftă de ciocolată, croissant, cafea cu lapte sau burger de la McDonalds. Nu sunt alimente de bază, nu le cunoaște încă, lipsa lor nu provoacă efecte adverse pe termen lung. Aici, în magazine e moda să mi se ofere ba un croissant cu cioco gratis pentru copil, ba o bucată de cârnaț, ba fructe glazurate cu zahăr, ba mai știu eu ce băutură carbogazoasă. Refuz politicos, deocamdată. Sper ca mai târziu să înceteze agresiunea asta, să nu fiu nevoită să îi smulg mâncare din mână în magazin. De mâncat, mâncăm acasă sau la restaurant, pe stradă doar biscuiți sau fructe din poșeta lui mami. Puțină disciplină în această privință nu are cum să strice. Evident că nu am de gând să îi interzic ciocolata sau orice altceva cu excepția drogurilor și alcoolului, până la majorat, dar nici nu îl voi încuraja cumpărându-i la cerere orice din magazin. Sper să funcționeze. Și am de gând să mă comport extrem de agresiv cu bunicii, dacă încalcă regulile în privința mâncării! (am semnale că deja se pregătesc să-l îndoape cu bomboane și ciocolată, biet copil care suferă din cauza nazistei de mă-sa).

Bineînțeles că sunt percepută de bunici ca o iresponsabilă pentru că nu am capitonat apartamentul când copilul a început să se târască, dar nu văd cum ar fi fost posibilă acțiunea, plus că sunt de părere că pruncul trebuie să se învețe cu mediul. Acum, de exemplu, știe să evite colțurile mesei (protejate cu silicon), și nu îl mai interesează dulapurile cu cd-uri, nici diversele aparate, nici prizele DIN CASĂ. Când mergem în vizită, e altă poveste, se simte în continuare magic atras de cabluri, prize, orice obiect casabil, plante, pământul din ghivece, animalele de casă și mâncarea lor, perdele, ecrane, butoane... presupun că trebuie să așteptăm să mai crească pentru a înțelege că prizele sunt neinteresante oriunde :)). 





2 comentarii:

  1. Cand am citit ce descriere mi-ai facut la articol a trebuit sa mai il citesc o data, ca mi se parea ca reclama bate realitatea. Intotdeauna mi-a placut sa citesc comparatii din astea intre popoare, desi cam tot timpul "ai nostri" ies pe locul doi si ce fac ceilalti e mai grozav. Chestia cu "hainele bune" o am si eu instinctiv, dar incerc sa mi-o tratez. Adica mai degraba fac distinctia intre haine de casa si cele de oras decat sa incerc sa le pastrez intacte pe cele de oras odata ce am pasit pe poarta cu ele. Trebuie insa sa recunosc ca pruncului meu nu ii place in mod deosebit sa fie murdar. Cand mananca si se murdareste pe maini se opreste si imi intinde mana sa i-o sterg cu un servetel. In aceeasi idee, nu ii place nici sa se bage intentionat prin mizerie, dar uneori se mai intampla si fara voia lui. Dar ma departez de ce am vrut sa zic: fain articol, ca de obicei l-am citit cu mare placere!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumiri pentru complimente, ma bucur ca ti-a placut :). Acuma, fiecare copil cu ale lui, eu tin minte ca eram fan inrait al baltilor, plonjam in ele oricum si oriunde. Pana acum, al meu (ne)demn urmas merge frumos pe langa baltoace si mi le arata, sa vad ca acolo e apa, dar nu s-ar apropia de vreuna! Si imi da mainile sa i le sterg dupa ce a terminat cu joaca in nisip.
    Mai trebuia sa precizez in articol ca mamele 'nemtesti' sunt obsedate de program si de ideea de a cumpara haine pentru copii doar de la mana a doua, ca tot nu le poarta prea mult... pe de o parte, inteleg teoria, pe de alta... fiecare face cum crede pentru copilul din dotare, micile obsesii ale mamelor cred ca nu ii vor afecta pe prunci mai tarziu (daca nu dau inspre patologic) :)) La urma urmei, si noi am devenit adulti responsabili, din cauza sau in ciuda unora dintre obsesiile parintilor nostri.

    RăspundețiȘtergere