Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

miercuri, 13 iunie 2012

Pantofi și produse naturale

Cumva-cumva ne-am obişnuit amândoi - el cu dădaca, eu cu cele câteva ore libere pe zi (care vor dispărea în curând pe motiv de job nou, după cum se arată). Ieri iar urla din toţi rărunchii super Viezurino când să-l recuperez, dar cred că nu avea poftă să îi fie schimbat scutecul. Pe urmă nu a avut poftă nici de cumpărat sandale noi, deşi cele vechi îi rămăseseră mici...

”Vechi” este un termen care pe mine mă cam şochează, vorbind despre o pereche de sandale cumpărate la începutul lunii mai. De atunci și până acum (13 iunie, deci 6 săptămâni mai târziu) a adăugat omulețul cam o jumătate de cm la lungimea tălpii, dacă nu mai mult!!! Și eu care credeam că am depășit perioada de crescut ca din apă... se pare că la picioare, abia ce începe :). Am de asemenea impresia că producătorii de încălțăminte pentru copii știu și ei asta, și profită cu nerușinare. Au pantofiorii aștia mici și drăguți niște prețuri... îmi cumpăr eu două perechi de pantofi fițoși de piele, care mă țin luni, dacă nu ani buni, cu banii pe care îi dau pe o pereche de sandale de calitate numărul 23 pentru Viezurino. Și am nevoie de cel puțin două perechi de pantofi pentru el, plus cizmulițe de gumă comandate de dădacă, plus papuceii de casă, că vara teutonă are temperaturi medii undeva la 18-20 de grade Celsius, deci uneori nu putem defila desculți (și câteodată se satură mama de alunecările pe parchet și vrea să încalțe mișunătorul). Nu mă deranjează să dau un ban pentru copil, mai ales că nu sărăcesc dintr-o pereche de pantofi, însă mă întreb ce fac părinții cu mai mulți copii, sau cei care câștigă mai puțin. După toate criteriile, pantofii pentru copii sunt nesimțit de scumpi, zic eu. Iar cei mai ieftini sunt atât de bine ”lucrați”, încât de cele mai multe ori numerele nu corespund, sau piciorul copilului nu încape de nici o culoare în pantof, sau transpiră, sau face alergie la plasticele din interior... 

Altă problemă existențială o constituie șosetele. O, da. Găsesc greu șosete din bumbac 100%. Cele mai multe au măcar 5% elastan, eventual și poliamidă sau mai știu eu ce. Am eu damblaua asta cu bumbacul, nu că aș fi 100% bio, dar în șosetele cu elastan transpiră picioarele, ceva de speriat, plus că - teoretic - nu ar trebui spălate la 95 de grade, iar dacă am noroc mai și iese culoarea din ele (că albe sau uni pentru copii sunt  iar foarte rare, majoritatea conduc diverse animale neidentificabile sau monștrii sau ceva, acolo, care să sară în ochi). Zilele trecute mă uitam la o pereche de șosete roz, unică în tot magazinul cu produse pentru copii, întrebându-mă de ce nu le-aș lua eu pentru Viezurino, că îndeplineau toate criteriile, cu excepția culorii. Le-am lăsat acolo, știind că soțul meu cel anti-roz va fi șocat de achiziție :). Și așa ajungem la marfa bio de la magazinele DM sau Alnatura, unde o pereche de șosete pentru prichindel costă 2,50 euroi... și-i trebuie câteva perechi, chiar și peste vară. Cred că voi începe să comand de pe net, deși nu-mi place să achiziționez haine și pantofi pe nevăzute și nepipăite, și să returnez pachete. 

Acuma sar fără nici o legătură la mâncare: m-am dotat bio pe toată linia, numai ca să constat că pruncul nu se atinge de hrișcă sub nici o formă, quinoa merge doar îndulcită bine (cu sirop de arțar, dar să fie dulce, și în combinație cu banane, dacă se poate), avocado a căzut și el în dizgrație, fructele sunt privite cu muuultă circumspecție, eventual îmi face favoarea să mai guste, iaurt nu servește. În schimb, pot să îl îndop cu cantități industriale de carne, orez, tăiței, sos de spaghete, ficat, ouă în orice variantă - carnivoru' lu' mama! Câteodată mai scapă și ceva legume camuflate între ingredientele de mai sus. Tocmai mă bucuram eu că au apărut fructele de sezon, căpșuni, cireșe, o nebunie... n-am decât să le mănânc, dacă îmi plac, că el după trei înghițituri începe să scuipe și să arate insistent cu degetul spre orice alt recipient din bucătărie, susceptibil că ar putea conține carne. 

În rest, mi-a lăudat dădaca pruncul, cum că e liniștit prin comparație cu camarazii lui, și se joacă frumos, fără să strice jucăriile, și mângâie câinele cu sentiment, fără să îl tragă de mustăți sau să încerce să îi scoată ochii. Mi-a tremurat splina de mândrie (cel puțin, sper că era splina, și nu vreun purice care mă escalada). Cu excepția mofturilor la mâncare (în limite rezonabile, dacă e să compar cu poveștile altor mame), a faptului că încă refuză sistematic orice lichid în afara laptelui și a zbaterilor nocturne al căror motiv îmi scapă, nu mă pot plânge de copil. De fapt, ar trebui să îl laud. E relativ liniștit și bine dispus, se poate juca timp îndelungat fără să mă ia în seamă - de unde și timpul de postări lungi pe blog, aleargă de zor pe unde îi dau drumul, rar se împiedică, încearcă să urce singur scările, coboară cu spatele de pe canapea (nu și din pat!), îmi aduce cărțile cu animale să le citim - el arată, eu spun cum se numește animalul, cum face, ce culoare are varianta din carte, dacă e mic sau mare, dacă are coadă sau trompă, de-astea. Știe cum face pisica (chia-ia-ia), câinele (icnete adânci care aduc a vu-vu), și spune ”iș” sau ”șiș” - am crezut că de la Fisch, peștele teuton, dar azi am descoperit că vrea să spună ”sus”, ca în ”hopa sus în brațe la mama”. 

Acuma a învățat în sfârșit și unde sunt bunicii - când îl întreb, arată hotărât monitorul calculatorului și râde foarte satisfăcut de performanță :)).  

2 comentarii:

  1. Bun asa! :)) Al meu de mai bine de o luna ma "taraie" prin casa si prin parc si peste tot, ca inca nu stie sa mearga nesustinut de mainile mele si ale sotului sau de mobila. Si de jucat singur mai mult de 5, 10 min, nici vorba, ca daca e in patut se cere dat jos si daca e pe jos pleaca de-a busilea dupa mine. Asa se face ca abia apuc sa ma delectez cu articolele de pe alte bloguri decat al meu.

    In rest, da, cam scumpicele toate cele de bebelusi. Cica fiind asa mici, sunt mai migaloase la lucrat si de-asta e si costa atat. No, ce sa facem, daca-i musai sa ne adaptam, o facem si p-asta! Daca avem Feti Frumosi care cresc in cateva saptamani cat altii in cateva luni, asa ne trebuie! :p

    RăspundețiȘtergere
  2. E mai grea perioada cu taraitul, dar sper sa treaca repede. Creste el Fat Frumos ca din apa! :)

    RăspundețiȘtergere