Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

vineri, 15 iunie 2012

14 cu ghinion?

Ieri a fost o zi proastă. 

Începând cu întâlnirea cu avocata într-un proces pe care eu îl găsesc stupid la superlativ  - doamna a încurcat rău borcanele şi a făcut nişte afirmaţii şocante, care schimbă total datele problemei, dar nu corespund de nici o culoare realităţii. Şi s-a ţâfnit la mine când am încercat să clarific încurcătura... acuma să vedem cu ce super scrisoare plină de greşeli iese la interval zilele astea... 

Apoi aveam în plan cumpărarea unei bluze absolut necesare pentru interviurile pentru noul job. Sună dădaca, să îl iau pe Viezurino, dacă pot, că veterinarul tocmai i-a eutanasiat câinele, şi e cu nervii la pământ. OK, adio bluză, numai bine ajungeam la intrarea pe autostradă, iau curba fericită ciripindu-i doamnei că voi fi la ea peste 15 minute şi mă înfig direct în blocajul de circulaţie. Patru benzi, acum înghesuite pe una, din cauză de lucrări. Error! În pas de melc şi gaze de eşapament ajung la prima ieşire - yes! - bag în viteză şi observ prea târziu radarul! Acum aştept să îmi spună cât 25 de euro am de plătit amendă, că depăşisem cu mai mult de 10km/h limita de viteză. De oprit nu m-au oprit, deci tot e bine. 

Culeg pruncul, ieşim pe şosea, sună mobilul, eu răspund ca proasta - şi iar mă vede poliţia! Nu ştiu dacă m-au tras sau nu în poză, vom afla ulterior... 

Ajungem acasă, pun copilul la culcare - evident, sună telefonul. Copilul se trezeşte, până îl iau în braţe, soneria se opreşte. Bon, mă duc la baie - începe să behăie mobilul, şi pruncul să urle. Sun înapoi. Nope, de pe numărul apelat se pot doar da telefoane, nu şi primi. Dacă vreţi să luaţi legătura cu Forţele de muncă, vă rugăm să folosiţi numărul de telefon cu taxă... merci, nu doresc deloc să iau nici o legătură cu nimeni, doar să doarmă pruncul (între timp era cam ora 13:00). 

Cu ceva circ şi lacrimi, se lasă copilul convins să readoarmă, şi - aţi ghicit - telefonul recidivează! Îmi fac mea culpa că nu l-am pus pe silent. Interlocutor - fina. Care credea că pruncul meu e la dădacă, normal. 

Dubla numărul 3: copilul la somn, mama adoarme şi ea în proces (să fi tot fost deja spre ora 14:00). Asta cu adormitul mamei are loc cam odată, maxim de două ori pe an... Legile lui Murphy nu se dezmint - sună mobilul. Pe care uitasem să îl pun pe silent, evident. Interlocutor - soţul personal. Deprimat că ceva la slujbă (grav, altfel nu se deprimă omul chiar aşa). Mai pun şi eu paie pe foc cu povestea despre avocată, să se simtă şi mai bine, şi mai trece o oră. 

Păi, dacă tot nu dorm, ia să beau eu o cafea până se trezeşte copilul (o, da, zei, el doarme în continuare!). Şi să o sun pe mama. Tanti de la robotul telefonic al mamei, cu care între timp am dezvoltat o relaţie de strânsă prietenie, îmi comunică suav să las mesajul după semnalul sonor. Mă conformez. Dau drumul la calculator să vorbesc cu cumnată-mea, internetul - pace! Pe cutia modemului clipeşte insidios un LED roşu... ok, mă dau bătută, ia să mă apuc de ceva prin casă... aspirat nu, doarme pruncul. Sortat rufe pentru maşină - yey, nu tu zgomot, nu tu beculeţe roşii... în schimb, o insectă imensă de origine necunoscută se holbează neprietenos la mine dintre două şosete!!!! Fobia mea intră în acţiune cu un urlet prelung, care, normal, trezeşte bietul copil. Închid cu cheia uşa de la baie pe dinafară, să nu mă urmărească monstrul, şi liniştesc copilul. 

După ceva timp, aş vrea totuşi să folosesc baia aia şi în alte scopuri, dar nu pot de insecta lu' peşte, care acuma şi-a găsit să îmi paraziteze şosetele. Înarmată cu mânuşi de menaj, peria de praf, două cârpe şi un spray pentru pantofi (o fi bun, că din cel contra insectelor nu deţin), mă pregătesc de luptă cu pocitania, musai să părăsească baia mea, vie sau moartă. Dușmanul pare beteag, s-a căţărat cam un metru pe perete şi nu reacţionează la stimulul cu spray, nici la urlete. O fi surd, bietul. Copilul însă, ancorat în scaunul de masă din bucătărie, nu e nici surd, nici imun la urletele mele, şi mă acompaniază cu entuziasm. Reuşesc să-l înlătur pe Rezident Evil bruscându-l cu peria de praf (cu coadă luuuuungă) afară pe fereastră, îndes şosetele şi restul rufelor în maşina de spălat, în speranţa ca la terminarea programului să nu scot de acolo ceva resturi din cadavrele altor monştri, rudă cu cel dinainte, şi apăs butonul de start... după care îmi dau seama că am uitat să pun detergent în compartiment. OK, vremurile grele cer măsuri drastice, deschid compartimentul cu pricina fără să opresc maşina, pe principiul că nu prea are ce să se întâmple, şi mă trezesc cu un jet de apă - curată, sper eu - între ochi. No bun, acuma oricum nu are rost să mai presar detergent, că maşina crede că şi l-a luat... o opresc, pun detergent, o pornesc din nou, alerg la copilul care între timp se isteriza masiv, îl eliberez din scaun. 

Hai să prepar cina pruncului - papanaşi. Procesul de producţie decurge normal. Copilului nu i se aude gura din camera de zi, cred eu, până când îmi atrage atenţia un soi de fâşâit pe coridor. Insecta reloaded! Urlet preventiv... dar nu, nu e insecta, ci copilul tapiţat cu detergent de sus până jos! Pentru că uitasem să pun la locul ei, sus, cutia... Deci spălat copilul care urlă, aspirat, spălat pe jos, pornit din nou maşina oprită de copil, încuiat uşa la baie, cinat... 

După cină, îmi vine geniala idee să ieşim noi măcar la o mică plimbare, chiar daca era ora 19:00. Wow, totul decurge bine, nu ne calcă maşina, nu cădem în pârâu, nu facem nici o isterie când de îndepărtăm de cai/capre/iepuri... s-au dus cele trei ceasuri rele. Urcăm scările, descui uşa... la care Puitzul face o mişcare total neconformă cu gravitaţia, ce rezultă într-o piruetă deosebit de artistică, a cărei traiectorie se intersectează în cel mai nefericit mod cu rama geamului de sticlă (da, avem o uşă cu sticlă galbenă faţetată - o oroare, zic eu). Nefericire mare, monşer, şi un cucui drept în frunte, imens, albăstrui, cu o dungă roşiatică. Plimbare ne-a trebuit... 

Ne consolăm, mai mâncăm, facem o baie, aflăm că tati nost' a pierdut trenul şi vine acasă cu doar o oră mai târziu, aşa, pe la 22:00, deci încercăm să adormim fără el... şi reuşim, la 22:00 fix, când tati intră pe uşă, zgomot care ne trezeşte din nou... iar tati nu e deloc bine dispus, din cauza chestiunii de la serviciu - suspans maxim acolo, din câte înţeleg eu printre smiorcăielile pruncului şi înjurăturile bărbatului. 

În sfârşit, cândva, după miezul nopţii, când am reuşit toţi trei să adormim, se întorc vecinii de prin vizitele întreprinse cu ocazia privitului la meciurile de la Euro şi unul suflă cu sentiment în Vuvuzelaaaa... dar nu cred că asta mai contează, se făcuse deja data de 15. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu