Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

marți, 10 aprilie 2012

Petrecere cu cântec

Deeeeeci (să se ridice perii profului de română, cum îmi încep eu fraza cu concluzia)...

Am supraviețuit primei invitații la prima zi de naștere a unei fetițe minunate cu părinți sârbi (și ei minunați). Și anume, am supraviețuit în doi, mami plus Puitz, lui tati i-am dat liber la computer... și rău am făcut. Pentru că mami nu a reușit să mănânce sau să bea nimic, încercând să evite ca Puitzul să răstoarne ghivecele cu flori, să mănânce pământ, să apese pe toate butoanele mașinii de spălat vase, să înjunghie un chirurg (no bine!) cu cuțitul de bucătărie la care a ajuns strecurându-se printre picioarele oaspeților (sic, că mami nu poate asta!), să se rostogolească pe scări în jos (de la mansardă), să fie călcat în picioare de copiii mai mari care se jucau de-a ceva violent, să mânjească rochița sărbătoritei cu piure de legume, să scoată ochii altui copil în încercarea de a-i smulge o jucărie (nu voia să fie violent, mai are de lucrat la controlul forței și motilității), să răstoarne sticle, pahare, farfurii plasate strategic pe diverse niveluri accesibile lui și deosebit de atrăgătoare, să se arunce în WC, să intre cu totul în mașina de spălat (fetița mai mare a gazdei nu înțelegea de ce mă agit, că și surioara ei mai mică - sărbătorita - face din astea), să guste din scamele, fărâmiturile, jucăriile minuscule împrăștiate peste tot, să urle ca in gură de șarpe când vreo tanti binevoitoare încerca să fie drăguță cu el... cam atât îmi amintesc acuma :). 

După 2 ore și jumătate de ”distracție”, am chemat computeristul să ne ducă acasă, să ne relaxăm... și eu să ajung la toaletă :D. 

Precizare: toți, dar absolut toți ceilalți copii prezenți aveau alături doi părinți, unii și bunici, unchi, mătuși, prin urmare cred că fiecare membru al familiei a avut ocazia să mănânce și să întrețină nestingherit o conversație de 5-10 minute cu un alt adult, fără ca pruncul din dotare să provoace pagube materiale. 

Concluzie: bine că nu m-am apucat să fac mare tam-tam de ziua Puitzului, cred că ne alegeam cu apartamentul varză și câteva zile de spitalizare pe motiv de cădere nervoasă. Acum știu la ce să mă aștept, am mai prins curaj, am în vedere locații pentru eveniment (pentru că da, deși a trecut evenimentul, soțul personal vrea să facem ”cheful de 1 an” al Puitzului după Paști).

Later edit: Puitzul s-a întrecut pe sine în agitație, pe de o parte a fost încântat de copii, de noutatea casei, de treptele pe care a încercat să le urce de-a bușilea, pe de altă parte l-a frustrat obsesia mea de a nu-l lăsa pe nici unde pe unde i s-a părut lui interesant (vezi mai sus). Gălăgia și agitația l-au răpus în cele din urmă :). E un copil sociabil de felul lui, mai degrabă avem succes cu mâncatul/dormitul/făcutul frumos pe coclauri decât acasă, însă până la a savura petreceri sârbești se pare că mai are cale lungă :)...

Regretul meu: MÂNCAREA AIA BUNĂ... și conversațiile cu cele câteva mămici cunoscute, pe care nu le mai văzusem de ceva vreme, și cu care a rămas, ca de obicei, să ne întâlnim în liniște undeva, cândva... 

2 comentarii:

  1. Cred si eu ca pana la urma a picat. :))

    No, referitor la asteptari, fiecare cu ale ei, ca stiu si eu ce urmeaza, macar! :p Nu de-alta, dar presimt ca si al meu va fi un mare... descoperitor. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca fiecare copil e altfel, si, mai ales, ca toate activitatile se desfasoara mai usor cu doi sau mai multi adulti in jur. La urmatoarea petrecere nu-mi mai las sotul sa se relaxeze :))

    RăspundețiȘtergere