Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

luni, 5 martie 2012

Sistem de chinuit mamele

Nu sunt nici adepta comunismului, nici anti-feministă, nici genul care încearcă să fugă de muncă, dar de când cu pruncul personal, mă tot frământ în legătură cu opțiunile mele în societate. 

Am vrut copil? Cu siguranță. Mă bucur că îl am? Da, în fiecare zi (cu rare excepții, când îl apucă plânsul necontrolat și o voce infernală îmi șopteste insinuant: ”Nu era mai bine fără circul ăsta”?). Îmi place să fiu mamă? Da, mai ales de când am trecut peste incertitudinile primelor săptămâni de viață ale copilului. Și cu aceste întrebări și răspunsuri am acoperit rolul meu social de mamă. 

Mi-am ales după ceva tergiversări o profesie în care îmi găsisem și vocația, mi se părea mie, o profesie care îmi aduce nenumărate satisfacții în contul nopților de nesomn, al orelor suplimentare neplătite și al mizeriilor inerente lucrului într-un sistem cu personal deficitar. Profesie la care aș vrea să mă întorc, deși nu neapărat mâine. Și în care aș vrea să mă perfecționez și să avansez, ca o femeie modernă, cu studii și pe picioarele ei. Pentru că îmi lipsește libertatea de decizie și libertatea financiară, de când cu copilul. 

Teoretic, nu am decât să mă întorc la lucru, eventual part time, și totul se va îmbina perfect în viața mea: copilul are nevoie de societate pe măsură ce crește, nu mai trebuie ”cocoloșit” și ”alintat”, eu pot (re)deveni un cetățean valoros prin aportul muncii sale la economia mondială în timpul dimineții și ”îmi mai rămâne timp” pentru copil după-amiezile și la sfârșit de săptămână. Tabloul perfect al femeii contemporane care îmbină măiestrit viața profesională cu cea de familie, și dacă e destul de deșteaptă mai strecoară pe ici pe colo și viața socială, treburile casnice, cumpărăturile zilnice și săptămânale, plus mersul la sport de 2-3 ori pe săptămână, coafor, cosmetică și alte mărunțișuri ce țin de îngrijirea personală, rămânând proaspătă și surâzătoare, competentă profesional, mamă perfectă ce gătește bio și participă benevol la organizarea bazarelor de caritate de la grădiniță, soție model și amantă sexy, veselă și odihnită, întruchipare a bunei dispoziții perpetue. 

Minunat! Așa vreau să fiu și eu! Numai că aici intervine, din păcate, realitatea: 

1. Grădinițele și creșele de aici au liste de așteptare imense - mai ales creșele. După îndelungi demersuri și cercetări, am primit ieri confirmarea unui loc pentru prunc din a 25-a lună de viață, adică de anul viitor în aprilie. Cu mențiunea că e posibil să intervină ”urgențe” și să ne amâne o lună - două.  La mutra mea perplexă am primit și explicația mirobolantă cum că au prioritate absolută frații copiilor deja înscriși la creșă, dintre care unii încă nu s-au născut, prin urmare e imposibil de precizat dacă vor avea sau nu nevoie de locul respectiv... dar să nu îmi fac griji, că de la 3 ani are copilul un loc rezervat la grădiniță, OBLIGATORIU... posibil însă să fie la altă grădiniță decât cea cu care parlamentăm acum, în funcție de locuri... până la o distanță maximă de 20 de km de locuință! 
Până în prezent, acesta este singurul răspuns oficial primit la multiplele noastre cereri de înscriere a copilului la creșă de la vârsta de un an (evident, la tot atâtea creșe câte cereri).

2. Minunata mea profesie presupune nopți și weekenduri lucrate, precum și ore suplimentare, programul începe la 7 dimineața - coincidență, și al creșei la fel!, și se termină la 17:00, cu pauză de masă inclusă, la care nu pot să renunț numai fiindcă așa mi s-a năzărit mie, chiar dacă în realitate o petrec lucrând, nu mâncând. Prin comparație, creșa are program până la 16:30. Presupunând că dimineața mi-aș capacita soțul, care începe lucrul la 9:00, să îl depună pe Puitz la creșă, nici unul dintre noi nu ajunge să îl culeagă de la numita creșă la 16:30. Ca să nu mai pomenim de zilele în care eu ar trebui să lucrez 24 de ore. 

3. este rezultatul logic al încercării de împăcare a primelor două puncte, și anume bona. De preferință cea care vine la tine acasă, are grijă de copil, face curățenie și gătește, și e disponibilă până la ore târzii din noapte. Variantă care în partea asta de lume, pe lângă că de greu de găsit, mai și costă, și anume comparabil cu ceea ce aș câștiga eu, dacă nu cumva peste. Să nu disperăm, pentru ”săraci” există și bonele la al căror domiciliu duci tu copilul și cu care te înțelegi că poate să stea până la 17:30, posibil chiar 18:00, dacă nimerești un blocaj în trafic la orele de vârf (pentru că nu lucrez la colțul străzii, că nu am cum). Bone care au grijă de maxim 5 copii. Și care preferă copiii peste doi ani. Și care poate nu îți plac, sau cele care îți plac sunt ocupate. 

4. Dacă loc la creșă în condițiile descrise la punctul 2, atunci unul dintre părinți lucrează part time. Evident, cel care poate sau care câștigă mai puțin - în ambele cazuri, eu. Rămâne de văzut ce spun angajatorii. Pentru că, deși mai toți scriu în anunțuri că le trebuie nu știu cât la sută din personal femei, handicapați sau minorități religioase, și că job-ul ar fi teoretic posibil de împărțit între două mămici, realitatea e că nimeni nu preferă femei, mai ales nu tinere, nu căsătorite și nu cu un singur copil, în această ordine, pentru că se încadrează în ”categoria de risc” pentru al doilea copil, iar în profesia noastră femeile însărcinate sunt protejate, în sensul că nu au voie să facă diverse, aceste ”diverse” fiind preluate automat de colegi. Și nici nu e voie să fie concediate sau înlocuite - doar în perioada concediului de maternitate. Presupunând în continuare că aș găsi prin absurd un job part time, ”part” ar fi doar plata, ”time” ar fi mult mai mult, apropiindu-se de norma întreagă. Și mai intervine și factorul apropierii jobului de locuința personală, că nu îmi ajută la nimic job part time cu timp de condus o oră dus, una întors. 

5. După toată teoria de mai sus, intervine și factorul ”Dar eu de ce mi-aș lăsa copilul cu cucoana X, în loc să am eu grijă de el?”, mai ales în condițiile în care nu am muri de foame trăind doar din venitul soțului, și cucoana X costă oricum tot ce câștig eu în timpul petrecut departe de copilul meu mult dorit și mult iubit. Nici măcar la creșă nu mi se pare mai OK să îl las, deși costă infinit mai puțin, dacă ne-ar da norocul afară din casă și am obține un loc. Și acolo e o educatoare la 10 copii (minim, maxim cred că 15, la grupa de vârstă până la 2 ani), iar la vârsta asta pruncul meu nu se joacă împreună cu alți copii, eventual le scoate ochii cu vreo jucărie. De ce nu aș putea rămâne acasă încă un an, să mă ocup eu de copilul meu, în loc să plătesc pe cineva care poate nu are chef să facă asta? O fi slujba mea atât de importantă încât statul meu acasă ar destabiliza grav economiile din zona euro - mai ales că nu mai primesc nici indemnizația postnatală? Răspunsul care m-a șocat a fost că ”nu dă bine” să stau acasă, după ce am făcut o facultate! (comentariul meu obscen la această perlă îl trec elegant sub tăcere). 

Prin urmare, sunt eu alăturea cu drumul pentru că, în această etapă a vieții lui, aș vrea să rămân alături de copilul meu, fără să mă transform în Superwoman care jonglează (în cazul meu pot să prevăd de pe acum că nu prea elegant) cu toate fațetele și rolurile atribuite în general unei femei? Îmi periclitez cariera în mod nepermis? (eu nefiind de felul meu o carieristă convinsă). Și dacă ar fi așa, de ce mi-ar păsa? Simt că puiul meu are nevoie de mine, mult mai mult decât oricine altcineva pe această planetă, și nu văd de ce i-aș refuza asta din motive meschine, sau pentru că ”așa dă bine”. 

P.S. Tot mai vreau să mă întorc la profesia mea, dar nu în detrimentul copilului, pentru că stresul pricinuit de sentimentele mele de vinovăție s-ar reflecta negativ asupra performanțelor profesionale (și știu ce vorbesc, s-a întâmplat și în timpul sarcinii). Și nu am luat nici o hotărâre definitivă în această privință, încă ma perpelesc. 

2 comentarii:

  1. Daca te-ai uita in spate, ai vedea ca sunt multe alte proaspete mamici "alaturea de drum"! :) Nu conteaza nici anii petrecuti pe bancile facultatii, nici primii ani in campul muncii cand voiam cariera...de cand sunt mamica STIU ca asta e ceea ce vreau sa fac. Vreau sa stau acasa cu copiii mei, sa fac prajituri, zacusca, dulceturi :)) sa-mi intampin sotul fericita seara. Eventual cand vor merge la gradi/scoala, mi-ar placea, dupa cum ai zis si tu, in aceleasi conditii, ceva job lejer part time. Nu mi se pare deloc ciudat ca in secolul vitezei si al tehnologiei, al progresului, tot mai multe mame vor sa stea acasa cu copiii. Ne intoarcem la normalitate. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :D merci. Intre timp am gasit o solutie alternativa, si anume job pe net... numai ca habar nu am in ce afacere as putea eu sa ma bag :)).

    RăspundețiȘtergere