Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

luni, 19 martie 2012

Dileme de comunicare în era multi-culti

Mi-a revenit cheful de scris. Și nu așa, oricum, ci a dat năvală.

Undeva în timpul oribilelor insomnii din sarcină am început să compun noaptea scrisori către diverși (prieteni, rude, autorități, scrisori medicale - sic!). Pe care dimineața mi le aminteam doar aproximativ și în nici un caz în formularea genială din noapte. Și am vrut să le scriu, dar din varii motive nu m-am mai apucat de treabă.

Apoi a venit Puitzul și nopțile nedormite din cauza lui, cu alte compoziții mentale în vreme ce lălăiam obsedant aceleași două-trei cuvinte pe post de cântec de leagăn, în primul rând pentru că nu prea le am cu cântatul, în al doilea rând pentru că pe bebe îl iritau melodiile cu versuri - cică bebelușii sunt adepți ai monotoniei. Cum copilul meu a decis să doarmă nopțile cu 20-30 de întreruperi în primele lui vreo zece luni de viață, nici vorbă să găsesc eu între timp energia de a-mi transcrie ”genialitățile”.

Acum mă aflu într-o fază ciudată, în care am constatat că e imperios necesar să scriu, mai ales pentru exercițiul de gramatică și de vocabular. Yep. Că degeaba colonizăm noi Germania, limba germană tinde să ne cotropească ea pe noi. Deși vorbim românește acasă, inclusiv cu copilul. Dar am început să amestecăm pe nesimțite cuvinte germane în conversație, să germanizăm terminațiile unor verbe românești sau invers, să românizăm verbe germane (pentru cei ”care știe”, i-am comentat într-o zi mamei mele la telefon că totul e ok cu treaba aia, a klăpuit, de am reușit să o reduc la tăcere). Și nu e o toană, fenomenul se observă la mai toți străinii, indiferent de naționalitate. Fiecare caută varianta lui de germană, aia pe care să o poată descifra și traduce mental în propria limbă. De aici multitudine de situații comice și încurcături între diversele naționalități vorbitoare de variante diferite de germană.

M-am trezit deunăzi vorbind la telefon cu Fratello personal, și blocându-mă când trebuia să traduc termenii de specialitate din germană în română, deși eu am terminat facultatea în România! Nu am pretenția că îmi uit limba, sau voi începe să vorbesc româna cu accent german, însă mă deranjează că am început să întreb și eu: ”Cum se spune asta în românește?” - când e evident că bietul interlocutor nu îngaimă un cuvânt în limba lui Goethe, deci n-are cum să mă ajute și se uită cam iritat la mine. Nu e de vină vreun snobism, nu țin să ies eu în evidență ce cool sunt că am plecat din țară. Pur și simplu își spun cuvântul anii în care mi-am forțat mintea să asimileze limba străină, să o proceseze repede și cu acuratețe, să mă scoată din bezna neînțelegerii și a conversației prin gesturi, să mă scape de imensul handicap social și profesional datorat limbii. Că și mintea asta e un organism viu, învață ea, nu mă plâng, dar, ca orice sinapse neglijate, se pare că și ale mele, alea responsabile cu limba maternă, au început să nu mai reacționeze cu promptitudinea obișnuită când binevoiesc să le accesez și mă tot redirecționează spre alea cu germană, cu mușchi tineri lucrați zilnic la sală :)).

Am lăsat la urmă motivul cel mai serios pentru care sunt disperată să scriu și să nu las limba asta maternă să ruginească: pruncul personal. De la care, ca de la orice român sadea, am pretenția să învețe românește la nivel cult. Lucru pentru care nu ajunge să ne uităm la posturile românești de TV și să vorbim 5 minute pe zi unul cu celălalt - deocamdată doar eu cu el. M-au cam speriat teoriile unora, cum că după ce începe pruncul școala va dori să vorbească doar germană, de rușine. Hm... sper să nu aibă dreptate, nu văd de ce i-ar fi rușine de limba maternă. Mă voi asigura că înțelege cât de repede ce avantaj enorm e faptul că are posibilitatea de a vorbi perfect cel puțin două limbi. I-am cumpărat cărți pentru copii cu basme românești, din care îi și citesc când nu îl obsedează să le roadă coperta. Am remarcat că deocamdată înțelege doar românește, dacă îi spun sau i se spune ceva în germană, zâmbește cu toți dinții, fără să reacționeze. În curând va merge însă la dădacă (cu program redus, sper eu) și va începe să învețe germana. Noi vom continua să îi vorbim exclusiv în românește. Jurnalul lui de bebe l-am scris de asemenea în românește, așa că, dacă vrea să îl citească, va trebui cumva să acorde atenție și limbii materne :).

Chiar m-ar interesa cum se vede problema păstrării limbii materne și din alte perspective. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu