joi, 20 septembrie 2018

Perle, perluțe (15)

- Unii mămici și unii tătici dorm la volan! se aude un panseu din spate, în timp ce oprisem la semafor.
- Unele... Poftim? Cum să conduci dormind?
- Da, se poate.
- Nu se poate, faci accident.
- Ba se poate. Așa a spus tati: ”Uite-l și pe ăsta cum doarme în fața mea!”
No comment!

Aud ceartă și urlete din camera copiilor, și dau buzna la timp ca să aud:
- Fratele meu, scuze că te-am lovit peste mână și te-am mușcat de fund. De două ori. Acuma spune și tu!
- Scuze!
- Nu așa, ascultă: Scuze că te-am lovit peste mână și te-am mușcat de fund. De două ori.
- Dar eu nu te-am mușcat de fund!
- Nu, eu te-am mușcat pe tine, și mi-am cerut scuze. De două ori. Acuma cere-ți și tu.
- Scuze că nu te-am mușcat de fund.
- Șiii...?
- ... nu te-am mușcat de fund de două ori? 

joi, 6 septembrie 2018

Perle, perluțe (14)

- Mami, eu nu știu să schiu! (schiez)

- Ți-e foame?
Se uită la mine trist:
- Mami, mi-e foame tot timpul, și nu pot să dorm, nu pot să fac nimic!
Asta după o porție de spaghetti cât China, după o noapte de dormit neîntors.

- Am visat dinozauri urâți care mă mâncau.
- Aha... Ce vrei să citim azi înainte de culcare?
- Cartea cu dinozauri urâți.
- Mai bine aia cu iepurași care nu te mănâncă în somn?
- Nu, nu, cu dinozauri.
- Vrei să visezi urât?
- Mami, dar mie îmi plac dinozaurii!
- Serios? Și ăia care te mănâncă în vis?
- Bine, atunci citim doar cu dinozauri care nu mă mănâncă.

- Ce faceți acolo?
- Wir legen Eier!(Depunem oua!) urlă minorul în mijlocul piațetei, de era să “leșineze” câteva babe.
Puneau pietre albe pe un bolovan ornamental. Și pe urmă din ele au ieșit crocodili.

- Cristos a înviat!
- Adevărat a înviat!
Minorul:
- Mami, nenea ăla Cristi era leșinat? Și pe urmă ce a făcut?
- A înviat, mamă.
- Și n-a mai fost leșinat?

- Mami, tu când o să leșini noi n-o să mai avem mămică?
- Ăla nu mai e leșin, e moarte.
Amandoi urlă cât pot, de tristețe. Și se reped în brațe la mine. Combinați, 60 de kile de copii care se cred încă mici și firavi.
- Mami, nu vrem să mori și să nu te mai trezești!!!
- Nu, mami, nu vrem să mori. Că atunci esti tot (moartă)!!!

- Vreau tricoul cu Avengers!
- E la spălat, poți să îl iei mâine.
- Nu, îl iau așa, spălat.
- E încă ud.
- Nu-i bai, mami, Avengers nu se sperie de puțină apă.

- Mami, mersul cu mașina nu e sănătos. Sănătos e mersul pe jos sau cu bicicleta.
- Mda, ai dreptate. Dar până în România cum ajungem fără mașină? Că pe jos ne ia 3-4 săptămâni de mers, numai ce ajungem și trebuie să și venim înapoi.
- Zburăm cu avionul, mami!

- N-ai mâncat mâncare normală, nu primești înghețată, îl dăscălește cel mare pe cel mic, înfulecând de zor înghețată.
- Nici tu n-ai mâncat mâncare normală!!! țipă cel mic.
- Ba da, am mâncat fructe, legume, carne, ouă și pâine cu unt! se apără cel mare, înșirând meniul săptămânii în curs.

- Azi la Mittagsessen (prânz) am primit ciorbiță bună cu sos.
Meniul era supă de roșii și gomboți cu sos de vanilie :).

Cel mare a venit într-o zi cu mine la spital, era liber la școală și eu nu m-am repliat destul de repede pe ziua respectivă. Bineînțeles că a fost întrebat dacă se va face medic, etc. Da, a răspuns el tututor, foarte convingător.
Pe drumul spre casă:
- Mami, chiar trebuie să mă fac medic când o să fiu mare?
- Numai dacă vrei, puiule.
- Și dacă nu vreau?
- Atunci nu.
- Ah, ce bine m-am liniștit, mami.
- De ce, nu vrei să te faci medic?
- Oh, nu vreau, e așa de plicticos!
Asta după ce și-a petrecut ziua în birou, desenând, că nu are voie la pacienți.
- Dar mi-a plăcut convorbirea de oase, mami, acolo mai vreau!
Röntgenbesprechung - prezentarea imagisticii. Unde a recunoscut coastele pe radiografii și i s-a părut palpitant.

joi, 22 martie 2018

Perle, perluțe (13)

Vorbesc la telefon cu soțul personal, în timp ce ambii copii mănâncă lângă mine la masă, și din vorbă în vorbă iese undeva un ‘iubitul meu’.
La care ambii copii sar ca arși:
- Mami, cine e iubitul tău?
Panică totală în vocea primului născut.
- Mami, cu cine vorbești? Io sunt iubitul tău!!! îl secondează micuțul.

- Mami, io nu pot să dorm, că visez urât și mi-e frică, se cațără pe mine mulți păianjeni urâți!
- Credeam că îți plac păianjenii, zic eu.
- Nu, mami, sunt urâți și nu mă lasă să dorm!
Ghinion, că avem așternuturi de pat cu Spiderman, și ceva cărți cu “Die kleine Spinne Widerlich”. Pe care și le-a dorit mult împricinatul acum urât visător, evident, altfel nu mă duceau gusturile proprii până la obsesia cu Spiderman.


vineri, 12 ianuarie 2018

Perle, perluțe (12)

- Vreau să te venenez cu pana asta!
Ce, Doamne iartă, vrea copilul????
Să mă gâdile cu pana. Dar nu își mai amintea cuvântul, în nici o limbă.

- Ce gâdilitoare ești!

Pentru că experimentam o răceală cumplită cu nas și sinusuri înfundate, făceam inhalații cu ceai old style, adică peste oală, cu un prosop pe cap. Copilul cel mare, oripilat:
- Mami, de ce îți bagi capul în supă???

- Mami, noi avem în casă fantome?
- Nu, pui, nu avem.
- Mami, io cred că avem, de-aia nu pot să dorm, că mi-e frică de ele.
Conversație în toiul nopții, cu lumina stinsă, jaluzelele coborâte, un copil sforăind încet lângă mine. Mai aveam puțin și leșinam de somn lângă minorul treaz ca lumina.
- Pui, aici nu sunt fantome, am pus un afiș pentru ele sub pat, pe care scrie că nu au voie în casă, ok?
Bucurie, dar cu măsură:
- Mami, toate fantomele știe să citească?
- Da, iubitule, toate.
- Și bebelușii de fantome?
Ăh... de ăștia uitasem...
- Bebelușii de fantome nu umblă singuri noaptea, ci cu mamele lor. Care TOATE știu să citească.
Încă se simte o ușoară nesiguranță a copilului.
- Mami, dar unde au învățat fantomele să citească?
- La școala de fantome. Dormi, copile!
Se trezește și fratele mai mare, care pare să fi prins cel puțin jumătate de conversație:
- Dormi, micule, că mâine vei fi obosit și vei face circ mult, și eu nu am chef de urlete, că vreau să ne jucăm frumos.
- Auzi, mami, fantoma! cârâie micuțul.
- Uf, mami, ce prostuț e! Tu - către fratele lui - știi că nu există fantome. Taci și dormi, că mă deranjezi la somn! Și pe mami la fel. 
- Mami, dacă nu există fantome, cine citește biletul tău de sub pat?
Busted!!! Până am clarificat noi multiple aspecte ale vieții și (in)existenței fantomelor, cel mare s-a enervat, și-a luat perna și a plecat să doarmă cu buni, “că acolo e liniște”. Așa-mi trebuie dacă mă las atrasă în conversații mistice.




duminică, 24 septembrie 2017

Perle, perluțe (11)

- Vreau să îi faci motițe! solicită minorul, predându-mi șoarecele croșetat abia terminat.
- Ce să îi fac?
- Motițe. Cu ață. Așa, motițe luuuungi...
- ”Motițe”, unde anume?
- Aici la bot, mami, ca și lui Tom. Cu ață.
Bun, am aplicat rozătorului două perechi de mustăți. De ață, evident.

- Cu cine te-ai jucat azi la grădi?
- Cu doi băieței.
- Foarte frumos. Cum îi cheamă?
- Tadeas, vine răspunsul.
- Și pe celălalt?
Cugetă puțin:
- Adidas...?

- Doamna noastră a fost bolnavă azi.
- Da? Și cu cine ați făcut ore?
- Cu Frau S. Și cu Gogoașă.
- Cu cine????
- Cu Gogoașă. Așa a zis că o cheamă, se justifică proaspătul școlar, văzând atâta uimire.
Trebuie să văd mâine cum o cheamă pe tanti, ceva îmi spune că-i aproape imposibil numele ăsta (plus că aduce cu un personaj din "Habarnam").

sâmbătă, 16 septembrie 2017

Somn ușor!

1:23. A.m., adică noapte adâncă. Mă trezesc în scrâșnet de dinți, unul dintre copii îmi trage duios un picior în coaste. Încerc să acopăr și să mut incriminatul trei centimetri mai spre marginea patului. O secundă mai târziu plonjez să prind copilul care, contorsionându-se cumva în somn, dădea să aterizeze cu capul înainte pe podea. Evident că sunt foarte, foarte trează. Pipăi pitpalacul, constat o poziție cumva oblico-transversală pe axa lungă a patului - aha, de-aici dezechilibrul, eu mutasem un corp poziționat cu totul altfel. Ăla mic protestează în somn, se foiește, se agită, îmi dă una peste ochi, se descoperă la loc. Îl acopăr. Se descoperă. Eu insist. El sforăie indignat. Ok, no problem, lasă-te descoperit, eu vreau să dorm...
Mă întorc optimistă cu spatele la teroristul din dreapta.
Descopăr o altă mână mică sub mine, o îndepărtez. Nu vrea, revine. Pipăie în alt somn după plapuma mea. A lui e pe jos. O ridic, îl învelesc. Pentru procedură părăsesc riscant mijlocul patului - când să mă întorc la cei 30 cm de spațiu care-mi revin din totalul 2 metri al patului, nu mai am loc.
Încerc un mic tetris cu cei doi, socotindu-mă să încep cu cel mai ușor dintre ei. Nope, se încoardă și revine la poziția inițială. Risc să îl trezesc, și-atunci nu scap fără vreo 3 cărți cu Lightning Mcqueen. În fond doarme liniștit mititelul...
Îl pipăi pe frate-su, să mă asigur unde-i e capul. Încerc să-l trag de pe locul meu. E greu, nu-l mai pot ridica. Scarpin încet un spate, șoptesc la ureche 'hai în brațe' - el mă caută în continuare spre mijlocul patului. Nu, hai că-s aici, la margine, hai, pui... Mormăie ceva, pune un picior peste celălalt copil... la stilul ăsta nu mai ajung eu să dorm.
Eliberez copilul 1 de sub copilul 2. Dau din coate, împing, trag plapuma, mut perne cu capete (sau picioare?). Nu, loc nu.
Îmi iau așternutul și mă mut în patul unuia dintre ei, în camera vecină. Greuceanul meu deja a renunțat la luptele nocturne și și-a adjudecat un pat de copil, ce bine de el, sforăie, n-are treabă.
Adorm - sau așa mi se pare.
Un picior mic mă împunge în spate, pe jos se târăște o vietate neidentificată. Cât pe ce să îmi scape un urlet de spaimă - dar nu e decât copilul mic cu covorul de la duș și vreo 43 de mașinuțe adiacente, care vrea să doarmă cu mami. Adică pe jos. Celălalt e mai treaz sau mai adormit, nu-mi dau seama, s-a cățărat lângă mine în pat și vrea o bucată bună de plapumă. Sau toată. Și perna mea.
Pun micul în pat, caut a doua pernă, a treia plapumă, mobilul la îndemână că trebuie să mă deștepteze cineva la ore rezonabile - 2:11. Aha.
Constat că mi-e cam frig și parcă puțin ud. Știam eu că avem nevoie de scutece noaptea, încă... dar copiii nu sunt uzi, poate puțin transpirați, și încovrigați unul în altul, sau unul peste altul, nu-mi dau seama pe pipăite pe întuneric. Egal. Ce-i ud??? Ah, prosopul de duș...
Călătoresc cale de 3 metri până la baie, mă schimb de pijamaua udă, detectez plapuma doi în cealaltă cameră - patul matrimonial e gol și îmbietor, și nici nu-i ud...
- Mami, eu vreau să dorm cu tine, se aude o voce mică somnoroasă.
- Și eu!
Ok, mutăm iar plapume, perne, mașinuțe și copiii în patul inițial, îmi fac loc în cei 30 de cm ai mei. Un copil pune un picior peste mine, capul pe un umăr. Celălalt se împinge cu capul în burta mea, vrea mai aproape la căldură, dar numai în unghi de 90 de grade față de mine, ceea ce se dovedește mai dificil logistic.
Pfff, am uitat mobilul dincolo, îmi trece mie prin cap. După greutatea capetelor și respirație, par să doarmă adânc, risc să mă duc după mobil. O fracțiune de secundă mă gândesc la varianta de a rămâne în patul doi, dar cum nu am poftă de alte migrații pe timp de noapte, mă strecor la loc între cei doi.
- Mami, nu-i frumos ce faci, te rog să mă lași să dorm! mă întâmpină o șoaptă indignată. - Mie mi-e somn și tu te tot fâțâi, te rog să te potolești.
Serios????
N-au rost polemicile la miezul nopții. Mă bag în pat, copilul mă ia în brațe. Dau să adorm.
- Mami, hai să îți spun o poveste, să ți se facă somn.
Mvai, da, desigur.
Probabil adormisem, când mă zgâlțâie ușurel:
- Mami, după ce că nu mă lași să dorm, nici nu asculți povestea.
Grrrhhh!
- Mami. Vreau laaaaapte!
Cobor după lapte. Calc greșit pe ultima treaptă, îmi zdrelesc cotul de perete. Ceasul de la cuptor arată 2:56. Încă 30 de secunde de încălzit...
Sus, amândoi dorm. Pe locul meu.
Mă întind pe unul dintre locurile lor rămase libere. Reușesc performanța să cad din pat în somn - 3:49.
Mai pierd vremea pe net, că nu pot adormi așa, la comandă.
Adorm. Scap tableta pe jos - 4:59. Nu, 5:00.
La 6:15 sună deșteptarea.