duminică, 4 noiembrie 2018

Perle, perluțe (17)

- Ți-e frig? chestionez proaspătul îmbăiat ieșit benevol din mare, cam vânăt la extremități.
- Nu, mami, că sunt împăturit! răspunde copilul, dârdâind sub 3 prosoape de plajă la 30 de grade. 
Era bine învelit.

- Mami, se aude ceva din pisică!
Torcea animalul.

- Mie îmi plac dinozauri și icoanele...
Ah, iguanele...

- Miroase urât ce spui tu!
Există mod mai plăcut de a ți se cere să te speli pe dinți?


marți, 25 septembrie 2018

Perle, perluțe (16)

- Uite o oală spațială!
Celălalt copil se ține de burtă de râs:
- Auzi, mami, oală spațială! Se spune vană spațială!!!
Era vorba despre o navă spațială.

- Mami, când o să fiu mare, o să cresc până la vârful tău!

- Mami, azi la grădiniță a venit un copil care vorbește așa ca noi!
- Cu gura?
- Nu, mami, așa, cu limba noastră.
- Germană?
- Oh, mami, nuuuu... Deutsch vorbesc toți oamenii, noi vorbim altă limbă.
- Vorbim românește.
- Mami! Minorul rămâne efectiv cu gura căscată în fața ignoranței mele. - Tu glumizești, mami. Noi vorbim rumänisch.
- Rumänisch pe românește e românește.
Totală stupoare.
- Bine, pui, și cum ai vorbit cu copilul ăla? De unde ai știut tu că vorbește românește?
- L-am întrebat: “Sprichst du meine Sprache?”, și el a zis că da.
- Deci știe și germană.
- Nu, mami, nu știe deutsch. Și eu nu știu germană.
!!!!!
Din povestea educatoarei, rezultă că au un copilaș proaspăt din România cu care nu se pot deloc înțelege pe germană, iar fiul meu - despre care ele presupuneau că e din Bulgaria (mă depășește logica) - a tradus ziua întreagă pentru noul lui prieten. Copiii între ei s-au prins cumva că noul venit vorbește românește și doar Iepurino al meu îl înțelege. 

M-am tăiat recent la un deget cale de-o călătorie de duminică la urgențe chirurgicale. 
Copilul îi explică bunicii via Skype:
- Am fost cu mami la spital, acolo unde mor oameni. Noi am desenat și mami s-a tăiat la deget cu mixerul, deși eu i-am spus să nu mai facă așa, că mă sperie și nici nu îl lasă pe tati care e obosit să doarmă. Și am auzit cum țipa când îi făcea vaccin ca să nu moară.
Soacra personală râdea cu lacrimi. 
- Nu râde, că nu e de râs. Nu râdem când o doare pe mami, că nu e frumos să o doară și are degetul pansat și nu ne poate face de mâncare. 
Trist, către fratele din dotare:
- Sper să nu murim de foame până se repară degetul lui mami!
- Vă face tati de mâncare, zice părintele celor doi. 
- Da, da, da! Entuziasm maxim în tabăra minorilor. 
Soțul se umflă în pene.
- Vă e foame? Ce vreți de mâncare?
- Friptură cu sos, cartofi prăjiți cu tăiței și spanac, pâine cu ciocolată și... 
- Tati, înghețată!
- Mâncare normală! mârâi eu.
- Da, tati, hai să îi dăm lui mami niște mâncare normală, poate se face bine și putem merge la o înghețată. Că durează prea mult să faci tu. 

joi, 20 septembrie 2018

Perle, perluțe (15)

- Unii mămici și unii tătici dorm la volan! se aude un panseu din spate, în timp ce oprisem la semafor.
- Unele... Poftim? Cum să conduci dormind?
- Da, se poate.
- Nu se poate, faci accident.
- Ba se poate. Așa a spus tati: ”Uite-l și pe ăsta cum doarme în fața mea!”
No comment!

Aud ceartă și urlete din camera copiilor, și dau buzna la timp ca să aud:
- Fratele meu, scuze că te-am lovit peste mână și te-am mușcat de fund. De două ori. Acuma spune și tu!
- Scuze!
- Nu așa, ascultă: Scuze că te-am lovit peste mână și te-am mușcat de fund. De două ori.
- Dar eu nu te-am mușcat de fund!
- Nu, eu te-am mușcat pe tine, și mi-am cerut scuze. De două ori. Acuma cere-ți și tu.
- Scuze că nu te-am mușcat de fund.
- Șiii...?
- ... nu te-am mușcat de fund de două ori? 

joi, 6 septembrie 2018

Perle, perluțe (14)

- Mami, eu nu știu să schiu! (schiez)

- Ți-e foame?
Se uită la mine trist:
- Mami, mi-e foame tot timpul, și nu pot să dorm, nu pot să fac nimic!
Asta după o porție de spaghetti cât China, după o noapte de dormit neîntors.

- Am visat dinozauri urâți care mă mâncau.
- Aha... Ce vrei să citim azi înainte de culcare?
- Cartea cu dinozauri urâți.
- Mai bine aia cu iepurași care nu te mănâncă în somn?
- Nu, nu, cu dinozauri.
- Vrei să visezi urât?
- Mami, dar mie îmi plac dinozaurii!
- Serios? Și ăia care te mănâncă în vis?
- Bine, atunci citim doar cu dinozauri care nu mă mănâncă.

- Ce faceți acolo?
- Wir legen Eier!(Depunem oua!) urlă minorul în mijlocul piațetei, de era să “leșineze” câteva babe.
Puneau pietre albe pe un bolovan ornamental. Și pe urmă din ele au ieșit crocodili.

- Cristos a înviat!
- Adevărat a înviat!
Minorul:
- Mami, nenea ăla Cristi era leșinat? Și pe urmă ce a făcut?
- A înviat, mamă.
- Și n-a mai fost leșinat?

- Mami, tu când o să leșini noi n-o să mai avem mămică?
- Ăla nu mai e leșin, e moarte.
Amandoi urlă cât pot, de tristețe. Și se reped în brațe la mine. Combinați, 60 de kile de copii care se cred încă mici și firavi.
- Mami, nu vrem să mori și să nu te mai trezești!!!
- Nu, mami, nu vrem să mori. Că atunci esti tot (moartă)!!!

- Vreau tricoul cu Avengers!
- E la spălat, poți să îl iei mâine.
- Nu, îl iau așa, spălat.
- E încă ud.
- Nu-i bai, mami, Avengers nu se sperie de puțină apă.

- Mami, mersul cu mașina nu e sănătos. Sănătos e mersul pe jos sau cu bicicleta.
- Mda, ai dreptate. Dar până în România cum ajungem fără mașină? Că pe jos ne ia 3-4 săptămâni de mers, numai ce ajungem și trebuie să și venim înapoi.
- Zburăm cu avionul, mami!

- N-ai mâncat mâncare normală, nu primești înghețată, îl dăscălește cel mare pe cel mic, înfulecând de zor înghețată.
- Nici tu n-ai mâncat mâncare normală!!! țipă cel mic.
- Ba da, am mâncat fructe, legume, carne, ouă și pâine cu unt! se apără cel mare, înșirând meniul săptămânii în curs.

- Azi la Mittagsessen (prânz) am primit ciorbiță bună cu sos.
Meniul era supă de roșii și gomboți cu sos de vanilie :).

Cel mare a venit într-o zi cu mine la spital, era liber la școală și eu nu m-am repliat destul de repede pe ziua respectivă. Bineînțeles că a fost întrebat dacă se va face medic, etc. Da, a răspuns el tututor, foarte convingător.
Pe drumul spre casă:
- Mami, chiar trebuie să mă fac medic când o să fiu mare?
- Numai dacă vrei, puiule.
- Și dacă nu vreau?
- Atunci nu.
- Ah, ce bine m-am liniștit, mami.
- De ce, nu vrei să te faci medic?
- Oh, nu vreau, e așa de plicticos!
Asta după ce și-a petrecut ziua în birou, desenând, că nu are voie la pacienți.
- Dar mi-a plăcut convorbirea de oase, mami, acolo mai vreau!
Röntgenbesprechung - prezentarea imagisticii. Unde a recunoscut coastele pe radiografii și i s-a părut palpitant.

joi, 22 martie 2018

Perle, perluțe (13)

Vorbesc la telefon cu soțul personal, în timp ce ambii copii mănâncă lângă mine la masă, și din vorbă în vorbă iese undeva un ‘iubitul meu’.
La care ambii copii sar ca arși:
- Mami, cine e iubitul tău?
Panică totală în vocea primului născut.
- Mami, cu cine vorbești? Io sunt iubitul tău!!! îl secondează micuțul.

- Mami, io nu pot să dorm, că visez urât și mi-e frică, se cațără pe mine mulți păianjeni urâți!
- Credeam că îți plac păianjenii, zic eu.
- Nu, mami, sunt urâți și nu mă lasă să dorm!
Ghinion, că avem așternuturi de pat cu Spiderman, și ceva cărți cu “Die kleine Spinne Widerlich”. Pe care și le-a dorit mult împricinatul acum urât visător, evident, altfel nu mă duceau gusturile proprii până la obsesia cu Spiderman.


vineri, 12 ianuarie 2018

Perle, perluțe (12)

- Vreau să te venenez cu pana asta!
Ce, Doamne iartă, vrea copilul????
Să mă gâdile cu pana. Dar nu își mai amintea cuvântul, în nici o limbă.

- Ce gâdilitoare ești!

Pentru că experimentam o răceală cumplită cu nas și sinusuri înfundate, făceam inhalații cu ceai old style, adică peste oală, cu un prosop pe cap. Copilul cel mare, oripilat:
- Mami, de ce îți bagi capul în supă???

- Mami, noi avem în casă fantome?
- Nu, pui, nu avem.
- Mami, io cred că avem, de-aia nu pot să dorm, că mi-e frică de ele.
Conversație în toiul nopții, cu lumina stinsă, jaluzelele coborâte, un copil sforăind încet lângă mine. Mai aveam puțin și leșinam de somn lângă minorul treaz ca lumina.
- Pui, aici nu sunt fantome, am pus un afiș pentru ele sub pat, pe care scrie că nu au voie în casă, ok?
Bucurie, dar cu măsură:
- Mami, toate fantomele știe să citească?
- Da, iubitule, toate.
- Și bebelușii de fantome?
Ăh... de ăștia uitasem...
- Bebelușii de fantome nu umblă singuri noaptea, ci cu mamele lor. Care TOATE știu să citească.
Încă se simte o ușoară nesiguranță a copilului.
- Mami, dar unde au învățat fantomele să citească?
- La școala de fantome. Dormi, copile!
Se trezește și fratele mai mare, care pare să fi prins cel puțin jumătate de conversație:
- Dormi, micule, că mâine vei fi obosit și vei face circ mult, și eu nu am chef de urlete, că vreau să ne jucăm frumos.
- Auzi, mami, fantoma! cârâie micuțul.
- Uf, mami, ce prostuț e! Tu - către fratele lui - știi că nu există fantome. Taci și dormi, că mă deranjezi la somn! Și pe mami la fel. 
- Mami, dacă nu există fantome, cine citește biletul tău de sub pat?
Busted!!! Până am clarificat noi multiple aspecte ale vieții și (in)existenței fantomelor, cel mare s-a enervat, și-a luat perna și a plecat să doarmă cu buni, “că acolo e liniște”. Așa-mi trebuie dacă mă las atrasă în conversații mistice.