Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

De prin gardă adunate...

A fost odată ca niciodată o gardă de-a mea la preaminunatul spital nou...

Se mai întâmplă să decedeze vreun pacient. Asta-i viața și boala. În spitale mai ales. 
Deci am gardă, am un pacient decedat. Anunț familia, vin oamenii să își ia rămas bun. Logic, punem paravane în salon, să aibă puțină intimitate. Le zic că pot să rămână cât au nevoie, condoleanțe, din astea. 
Pe hol mă prinde sora șefă, dacă am văzut decesul - bifat. Și rudele? Văzut, bifat, vorbit, toată procedura. 
Că ea are nevoie de salon, că avem internare. Spitalul, după știința mea, nu prea plin. Mă uit pe plan, internarea o puteam face în trei saloane diferite.
Asta, nu și nu, că ea are nevoie de salonulă ĂLA, de locul sărmanului mort, și anume ATUNCI, pe loc. Mă uitam la ea, gândindu-mă că i-a sărit vreo doagă. Wtf, chiar nu e responsabilitatea mea să mut paturi ca să îi eliberez ei salonul. 
Nu, că ea ce să facă, unde duce mortul? Doh, procedura zice să îl țină în salon sau undeva pe secție minim 2 ore, dacă nu cumva 4. Și apoi la morgă. În continuare mă holbam la ea, neștiind ce vrea exact de la mine. 
Nu, că ea nu are unde să țină mortul două ore. Deh, ia-l acasă, cucoană, nici eu nu îl pot băga în buzunar. 
Că primirea urgențe e plină cu UN pacient, altfel l-ar fi dus acolo. 
Că secția vecină nu are paturi libere.
Că... 
Deja nu o mai ascultam. 
Că ea duce patul în biroul medicilor - al meu, adică. 
Mie îmi dădea ceva cu multe virgule, la o analiză mai atentă. Adică, prin birou se întâmplă să avem nevoie de telefon, computer, dulapuri cu diverse, deh, ca medicii. Plus că urma raportul de gardă în biroul respectiv. Adică, sărmanul mort singur nu deranja pe nimeni, dar cu cele 7 rude adiacente, mai greu să faci raportul în mod optim. 
Relativ în stare de șoc, intru să fac internarea. Și mă apucă un râs din ăla isteric când mă gândesc la mutatul decedatului în birou, de nu știa sărmana asistentă ce-am pățit. În fine, îi povestesc pe scurt și pe șoptite, ăleia îi sare țandăra că așa ceva e nemaiauzit și imbecil, și de ce n-am zis eu că nu, biroul nu e morgă? Nah, în primul rând pentru că efectiv m-a șocat tanti șefa, în al doilea rând pentru că evit să mă cert pe hol, în al treilea rând pentru că soluția ei la o problemă inexistentă era absurdă. 
Asistenta a ieșit un minut, apoi a revenit să facem internarea. Între timp aud pe coridor mutat de paturi, deschis de uși, fâțâială și agitație.
Când am terminat, m-am dus în birou să văd cum îl redecorase sora șefă cu decedatul. 
Din fericire, celelalte asistente au organizat eliberarea unei alte încăperi, despre existența căreia eu habar nu aveam, soluție evident mai decentă decât cea propusă de tanti șefa lor. 
La raport, îi povestesc lui Obi (Oberarzt) toată scena - s-a prăpădit de râs, colegii și mai și. 
După raport, întreabă sora șefă la ce glumă bună am râs atâta când de fapt trebuia să ne ocupăm de povestit radiografii și proceduri?
N-am mai știut care încotro să o zbughim.

miercuri, 4 ianuarie 2017

Perle, perlute (5)

Copilul mic mănâncă ficat (yep, există copii care mănâncă ficat!):
- Ah, ce pește bun!

Sughite și se agită:
- Mami, am făcut oac!
- Cred că ai o broască în burtică, glumesc eu.
Sughite din nou și conchide, victorios:
- Doi oaci!

Cel mare a adormit la mine în pat. Undeva către miezul nopții s-a întors frate-său de la buni din pat.
- Mami, spune-i să plece, aici dorm eu! a venit replica. Noroc că s-a întors pe cealaltă parte și dus a fost în lumea viselor.
Să fi fost cam trei, micul începe să urle brusc după lapte. Evident că-și trezește fratele, care o zbughește rapid în pat la buni, cu scuza că micul face multă, multă gălăgie ("nu-i prea frumos din partea lui, mami, să știi!"). Deh, știam...
A doua zi, buni povestește că s-a trezit pe întuneric, s-a mișcat în pat și din beznă a venit întrebarea:
- Da' tu cine ești?
Morala: chiar dacă e marți, de Belgia nu suntem siguri :).

- Mașinuțe mocăciun, bombăne micul.
Mortăciuni? Cărbuni? Mașinuțe de serie nouă?
- Mocăciun aduce mașinuțe! insistă pruncul personal.
Ah, Moș Crăciun...

"Ich bin der kleine Nikolaus", recită micul din ceva auzit la grădiniță.
- Credeam că pe tine te cheamă Iepurino, îl tachinez.
- Nu, Nikolaus, zice el.
- Aha. Și Iepurino al meu unde e?
- Aici, mami, io sunt.
Are dublă personalitate?



sâmbătă, 24 decembrie 2016

De Crăciun

Ne-a găsit gripa. Pe noi, adulții. Sincron. O minunăție. Două zile n-am știut de capul nostru, baby sitter a fost televizorul. Evident, a treia zi s-au plictisit copiii și de ăla, așa că am renunțat la bolit (muahaha! Că nici nu ne puteam ridica din pat azi dimineață). 
N-am gătit, n-am curățat, n-am înnoit nimic, pur și simplu am montat bradul, să nu rămânem fără, și eroul meu a fost la cumpărături de-alea turbo, gen pâine, lapte și ceva carne proaspătă, să nu decedăm de inaniție în caz că ne însănătoșim în weekendul prelungit. 
Ca norocul, n-am avut gardă, că nu știu cine ar fi reușit să mă înlocuiască, deh, oamenii mai pleacă pe  ici, pe colo, mai ales de Sărbători. Mi-e și frică să întreb cum s-au descurcat la spital cu trei oameni bolnavi (din 7) și doi în concediu... Ghiciți dacă avem vaccinul antigripal! Nope. Că lista cu doritorii s-a finalizat acu' o săptămână, medicul "de întreprindere" vine abia la mijlocul lui ianuarie. Gripa i-a luat-o înainte. Evident că vaccinul ar fi trebuit făcut prin octombrie, da' atunci nu se știa cine și cât plătește pentru serviciile externe de medicina muncii. La medicul de familie cică nu mă vaccinează, că spitalul e responsabil. Și cum n-am avut timp și chef să mă cert/programez/argumentez cu diverși, am lăsat-o și eu baltă, ca toți ceilalți colegi - normal, dacă ești medic, îți asumi riscurile. Bine că-i doar gripă și nu Ebola. 
Cel mai rău îmi pare că a trebuit să dezinvităm invitații de Crăciun. Pe motiv că Moșul are doar gripă în sac... 

vineri, 30 septembrie 2016

Perle, perluțe 4

- Vreau pisicile 'tocate (Aristocrate).

- Micuțul Bula...
Wtf? Doar se uită la Mickey Mouse! Era Hibiscus Hula (don't ask!)

- Azi mâncăm Ridiche!
- Ridiche???
- Bridiche, se corectează copilul.
- Ulrike? încerc eu să ghicesc.
- Mami, nu Ulrike, Bridiche!!!
Na, ok, habar nu aveam cum o cheamă pe tanti. Întreb cu următoarea ocazie - era Brigitte :)).

duminică, 14 august 2016

Perle, perluțe (3)

Cel mic:
- A'buzu'!!!
Nu, nu reclamă vreun abuz, doar ce a trecut autobuzul :)).

Cocodilu'... Cacadilu'... Si Oac... Mami oac! (Vrea sa spuna ca ne jucam de-a mami e broasca).
Tigu' si leuuuu.
Masina taxi tutu nino!

- Du-te, iepulule!
(Du-te, iepure!)

Pantea os - Pantera roz

- Masina de pilitie!
- De politie.
- De pulitie!

M-am lilit! (Julit).

Amutzele (Masinutele)

Mute, mute tutulele
(multe, multe masinute)



Cel mare:
- Îmi trebuie un plasture să nu mi se infecteze tristetea asta.

luni, 1 august 2016

miercuri, 27 iulie 2016

Din nou despre Apocalipsă

Iar ne paște Apocalipsa.  

Acu' io-s cam ocupată vineri, nu cred că voi putea participa și la acest eveniment :)).
Vineri se închide spitalul. Cineva a propus să scriem un necrolog în ziarul local - nu, nu la pagina de anunțuri mortuare, să nu jignim pe careva. Nici la cea cu nunți, că deh, nunta cu înmormântarea nu se potrivesc. Atunci? Păi, concluzionează tanti de la redacție, la pagina cu anunțuri imobiliare, că doar e vorba despre o clădire/instituție. Doh! 

Propunerea mea a fost să punem un steag mare negru la intrare, sau peste ferestrele holului, să se vadă și din avion. Doliul, adică. Am recoltat ceva priviri sceptice și pe urmă ignore. Nu că m-ar jena. Mai aveam o propunere, dar aia implica violența brută și nu poate fi pusă în practică, deci...

Ieri am avut ultima gardă. Cool, mi-am luat cărți și tricotaje, să nu mă plictisesc, că primirile urgențe erau închise, internările sistate, terapia intensivă deja demontată, un singur pacient pe secție. Somn ușor... N-a prea fost. Tot la 3 minute a sunat telefonul. Mai avem paturi libere? Wtf, cam 100, da, problema e cu personalul lipsă și dotările DEMONTATE. (Pentru fini cunoscători, suntem cu totul abgemeldet în IVENA, vineri ne șterg definitiv din sistem). Oh, să vă trimit o sincopă ușoară... Nu, nu, NU, că nu am ce-mi trebuie... Stupoare la capătul firului: "Da' e doar o sincopă!". Întreb, sincopa asta e conștientă cumva? (Tare mă bătea gândul că nu). Habar n-avem, vă facem legătura cu locul faptei... Ca norocul. Pacient inconștient. Nope, nu-i de noi.

Alt deștept de coleg de la un spital mare din zonă, ore mai târziu, după ce îmi adusese Salvarea (da, RTW, ăia care văd în IVENA că suntem blocați) un pacient tânăr cu fibrilație atrială de novo, leșinat în pădure, dar conștient: da' noi ce să facem cu el? Voi nu-l puteți stabiliza? Că trebuie doar monitorizat și scăzută frecvența... Zic, tăticule, uite ce, noi suntem ăia din vârf de munte, jumătate demontați, fără terapie intensivă, practic la nivel de medicină de familie sau sub (adică nu mai putem trata pacienți cu risc vital, nu că am ceva cu medicina de familie, pur și simplu e vorba de dotări). Clar că i-am scăzut frecvența, da' aritmie de novo la tineri fără antecedente cardiace sau de boli cronice, cu 2 pierderi de cunoștință în decurs de o oră poate ascunde chestii mult mai nasoale. Zice, stai să vorbesc cu șeful. Și aștept pe o melodie enervantă până mi se acrește, mai injectez puțin metoprolol în băiatu' din pat, rânjesc la asistenta care zbiară la mine să transfer pacientul, urmăresc fascinată cum frecvența cardiacă pe monitor o ia razna în sus, scap telefonul că pacientul dă ochii peste cap, sărim toți pe el, asistenta scapă defibrilatorul pe podea, firele ăstuia trag frumos și monitorul după ele - ce mai, Apocalipsă în toată regula. Pacientul revine (singur și fără ajutorul nostru) la starea de conștiență, din telefon se aud ceva răgete. Ridic obiectul de pe unde alunecase: ăia credeau că la noi e atentat terorist. Nope. Aveți noroc, altfel ne-ar trebui mai multe paturi. Ah, oh, ok, trimiteți pacientul, dacă e așa de grav...

La raportul de gardă de azi, șeful era să dea el însuși în fibrilație: trei internări noi (recordul absolut al ultimelor două săptămâni), unul dintre pacienți greu transferabil, miriade de cazuri ambulante, majoritatea hilare, vreo două chirurgicale nasoale (yeak, am cusut în ultima gardă - detest chestia asta pe pacient, io mi-s cu goblenurile). Plus monitorul și defibrilatorul distruse - no big deal, oricum erau vechi și proprietatea altcuiva, posibil asigurate, da' nu-i treaba noastră.

Și despărțirea de dimineață: "Ne vedem la înmormântare vineri?". Clar. Că oricum e anunțată Apocalipsa aia "pe bune", ce mai am de pierdut?

Aici anuntul 'postat' de colegi pe spital direct: